Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Alexe Rău, departe de noi

Alexe Rău, departe de noi

Alexe Rău, doctor în filosofie, director general al Bibliotecii Naţionale a R. Moldova (BNRM) a decedat astăzi, din cauza problemelor de inimă.

Alexe Rău s-a născut la 23 decembrie 1953, în comuna Larga, raionul Briceni. A fost bibliolog, poet, eseist și filosf al culturii. În anul 1992 a fost ales director general al Bibliotecii Naționale a R. Moldova. Timp în care a demonstrat necesitatea reformării bibliotecilor și a elaborat modelul cibernetic al managementului de bibliotecă.

De asemenea, Alexe Rău a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Pe lângă premiile Uniunii Scriitorilor (pentru eseu şi pentru poezie) şi Uniunii Artiștilor Plastici arătate în lista cărţilor publicate, a fost distins cu: Premiul „Peniţa de aur” al revistei „Biblioteca” din Bucureşti pentru eseistică bibliologică (1993), Diploma UNESCO (2002), Medalia Uniunii Europene (2002), Medalia de aur a Fondului de Excelenţă de la Geneva (2005), Medalia „Meritul Civic” (1996), Medalia „Eminescu” (2002), Ordinul pentru merit în grad de comandor al României (2000), Ordinul de Onoare (2010), Premiul Ministerului Culturii al R. Moldova (2011), Trofeul UNESCO (2012), Titlul onorific „Om emerit” (2012).