Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Șoferița implicată în accidentul din…

Șoferița implicată în accidentul din sectorul Ciocana al capitalei, reținută pentru 72 de ore

Sursa foto: CNA

Femeia care a fost la volanul troleibuzului ce a lovit ieri, 24 martie, o minoră de 12 ani în sectorul Ciocana al capitalei a fost reținută de către oamenii legii pentru 72 de ore.

„Este o ancheta in curs de desfășurare la moment, șoferița de 41 de ani este reținută pentru 72 de ore. Referitor la sancțiune ne vom putea expune ulterior”, a declarat poliția pentru ZdG.

Vineri, 24 martie, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că o minoră cu vârsta de aproximativ 12 ani a decedat în jurul orei 15:30, după ce a fost lovită de un troleibuz, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei. Poliția a declarat că, potrivit versiunii preliminare, „copila a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni.” Totuși, taxatoarea troleibuzului care a lovit copila spune că aceasta traversa neregulamentar strada.

Ulterior, cei de la PUA și RTEC au anunțat intensificarea verificărilor șoferilor de troleibuze și autobuze.