Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Prejudiciu de circa 4 milioane…

Prejudiciu de circa 4 milioane de lei, într-o schemă de import a trotinetelor și tricicletelor din China

Sursa: politia.md

O schemă de import a trotinetelor electrice și tricicletelor din China în 2025, cu un prejudiciu de aproximativ 4 milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii, anunță marți, 18 august, Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit instituției, compania ar fi indicat date denaturate despre caracteristicile bunurilor.

„Acest fapt le-a redus în mod ilegal suma spre plată, ca drepturi de import. Mai mult decât atât, au urmat și fapte de ascundere a acestor venituri ilegale, prin spălarea surplusului de bani”, a precizat IGP.

Astfel, oamenii legii au descins cu percheziții în Chișinău și în sudul țării, la compania vizată și distribuitorul cu rol de complice, de unde au ridicat aproximativ un milion de lei care ar proveni din faptele ilegale cercetate penal, precum și mijloace de transport electrice ce urmează să fie supuse expertizării, contracte, facturi și înscrisuri de ciornă relevante cauzei penale. 

În continuare, urmează cercetarea penală în calitate de bănuit a administratorului companiei vizate și a distribuitorului.

„Persoana bănuită de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.”