Polonia își intensifică măsurile de securitate după atacurile rusești de lângă graniță. Tusk: „Trebuie să fim pregătiți să reacționăm”
Polonia va funcționa într-un „regim consolidat” de securitate, după atacurile rusești cu drone produse în apropierea graniței polono-ucrainene. Premierul Donald Tusk avertizează că acțiunile Rusiei se intensifică și că Varșovia nu poate exclude ca escaladarea să afecteze inclusiv teritoriul polonez, scrie agenția poloneză de presă PAP.
Duminică dimineață, sistemele poloneze au detectat un atac cu mai multe drone rusești cu reacție Geran-5 în vestul Ucrainei. Potrivit informațiilor prezentate de autoritățile poloneze, una dintre drone a lovit la aproximativ un kilometru de granița cu Polonia, iar alta – la circa cinci kilometri.
Armata poloneză a ridicat avioane de luptă, iar locuitorii regiunilor de frontieră au fost avertizați cu privire la pericol. Comandamentul Operațional al Forțelor Armate poloneze a anunțat că spațiul aerian al țării nu a fost încălcat.
În urma atacurilor, premierul Donald Tusk a convocat o reuniune specială cu miniștrii și reprezentanții serviciilor de securitate la Centrul Guvernamental pentru Securitate de la Varșovia.
„Așa cum ne așteptam și după cum am informat în repetate rânduri, escaladarea acțiunilor Federației Ruse devine o realitate, iar exemplele acesteia sunt tot mai aproape de granița noastră”, a declarat Donald Tusk, citat de PAP.
Tusk: „Următoarele săptămâni și luni” vor fi marcate de acțiuni intense ale Rusiei
Premierul polonez a avertizat că autoritățile se așteaptă la o intensificare a acțiunilor rusești în perioada următoare și că nu poate fi exclus un scenariu în care acestea să vizeze și Polonia.
„Ceea ce știm și la ce ne putem aștepta este că următoarele săptămâni și luni vor fi o perioadă de acțiuni foarte intense din partea Rusiei și, din păcate, nu putem exclude ca această escaladare să afecteze și teritoriul nostru”, a spus Tusk.
Șeful Guvernului de la Varșovia și-a exprimat speranța că „cel mai rău scenariu” nu se va materializa, dar a precizat că evenimentele de până acum confirmă informațiile primite de autorități în ultimele luni potrivit cărora sunt posibile și scenarii mai grave.
Tusk a menționat și tentativele de perturbare a funcționării punctelor de trecere a frontierei.
„Atacul sau tentativa de paralizare a punctelor de trecere a frontierei nu este primul incident de acest fel. Ne-am confruntat cu așa ceva în Moldova, dar știam că planul Rusiei va include o tentativă de dezorganizare, paralizare și, posibil, chiar distrugere a punctelor de trecere ucrainene, ceea ce privește și țara noastră”, a declarat premierul.
„Trebuie să fim pregătiți să reacționăm”
Potrivit PAP, Tusk a cerut serviciilor poloneze să-și îmbunătățească capacitatea de verificare rapidă a informațiilor, în special a celor primite în regim de alertă pe timpul nopții.
Premierul a subliniat că Polonia trebuie să poată verifica și confirma informațiile înainte de adoptarea unor decizii urgente.
„Nu există nicio îndoială că trebuie să fim pregătiți, împreună cu aliații noștri, să reacționăm dacă va fi necesar. Atacurile din această noapte arată că rușii sunt gata să folosească echipamente mai periculoase decât până acum. Mă refer aici la dronele cu reacție. Raza lor de acțiune și precizia sunt îngrijorătoare”, a declarat Donald Tusk.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul reuniunii de reprezentanții Ministerului polonez al Apărării, în timpul atacului rusesc asupra vestului Ucrainei au fost înregistrate 13 lovituri.
Tusk a avertizat că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru eventuale tentative de folosire a dronelor pentru perturbarea transportului feroviar sau a activității întreprinderilor.
„Doar o pregătire maximă reprezintă garanția că nu se vor întâmpla lucruri dramatice”, a declarat premierul.
În următoarele luni, cooperarea dintre vameși, poliție, Poliția de Frontieră și armată în zona punctelor de trecere a frontierei urmează să fie intensificată. Una dintre priorități va fi evitarea ambuteiajelor și a acumulării unui număr mare de vehicule, inclusiv cisterne cu combustibil, în apropierea frontierei, acestea putând deveni ținte în eventualitatea unor noi atacuri.
Atac asupra trenului Kiev–Varșovia, la câțiva kilometri de Polonia
Avertismentul premierului polonez vine după ce, duminică, 13 septembrie, o dronă rusească a lovit locomotiva unui tren de pasageri care circula pe ruta Kiev–Varșovia. Atacul s-a produs în regiunea Volînia din Ucraina, la aproximativ doi kilometri de frontiera cu Polonia.
Potrivit Căilor Ferate Ucrainene, echipa responsabilă de monitorizarea atacurilor cu drone a avertizat din timp personalul trenului despre pericol. Pasagerii au fost evacuați, iar în urma atacului nu au fost înregistrate victime.
„Este deja a doua zi consecutiv când inamicul atacă infrastructura feroviară. Astăzi, în regiunea Volînia, la doi kilometri de granița cu Polonia, inamicul a lovit locomotiva unui tren de pasageri”, au transmis Căile Ferate Ucrainene, citate de PAP.
După incident, trenul și-a continuat călătoria și a ajuns în după-amiaza aceleiași zile la Varșovia.
Atacul a avut loc la scurt timp după ce prin zonă trecuse un tren diplomatic în care se aflau, printre alții, fostul premier britanic Boris Johnson și fostul premier suedez Carl Bildt. Căile Ferate Ucrainene au declarat că există o probabilitate ridicată ca trenul diplomatic, care plecase din stația Yahodyn mai devreme decât era planificat din motive de securitate, să fi fost ținta dronei rusești.
Incidente repetate în apropierea spațiului aerian polonez
Polonia, stat membru NATO și unul dintre principalii susținători ai Ucrainei, și-a consolidat în repetate rânduri măsurile de apărare aeriană în timpul atacurilor masive lansate de Rusia asupra regiunilor ucrainene aflate în apropierea frontierei comune.
De la începutul invaziei ruse la scară largă, autoritățile de la Varșovia au raportat mai multe incidente în care rachete sau drone implicate în atacurile asupra Ucrainei au ajuns în apropierea sau chiar în spațiul aerian polonez.
Unul dintre cele mai grave incidente s-a produs în noiembrie 2022, când o rachetă a căzut în localitatea Przewodów, aflată la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, provocând moartea a două persoane. Ulterior, autoritățile poloneze și NATO au indicat că, cel mai probabil, a fost vorba despre o rachetă a sistemului ucrainean de apărare antiaeriană, lansată pentru a respinge un atac rusesc.
În contextul atacurilor rusești asupra vestului Ucrainei, Polonia ridică periodic de la sol avioane de luptă și pune în stare de alertă sistemele de apărare aeriană și de supraveghere radar.