Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   ULTIMA ORĂ/ CEC inițiază 8…

ULTIMA ORĂ CEC inițiază 8 procese contravenționale în cazul finanțării ilegale, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile desfășurate în UTA Găgăuzia

Sursa: Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia/Facebook

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, la 13 mai 2023, a inițiat 8 procese contravenționale pe faptele de finanțare ilegală a concurenților electorali, care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia.

Astfel, verificând rapoartele totalizatoare privind finanțarea campaniei electorale, publicate pe pagina web de către Consiliul electoral central al Găgăuziei, Comisia Electorală Centrală a constatat mai multe donații din partea persoanelor fizice, cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege, în mărime de 11 700 lei, stabilit pentru donațiile în numerar, după cum urmează:

  1. Evghenia Guțul (Partidul Politic„Șor”) – donații din partea a 65 de persoane, cu o depășire în sumă totală de 458 800 de lei;
  2. Victor Petrov –  donații din partea a 21 de persoane, cu o depășire în sumă totală de 436 800 de lei;
  3. Grigore Uzun – donații din partea a 7 persoane, cu o depășire în sumă totală de 184 800 de lei;
  4. Serghei Cimpoieș – donații din partea unei persoane, cu o depășire în sumă totală de 148 300 de lei.
  5. Dmitrii Croitor –  donații din partea a 5 persoane, cu o depășire în sumă totală de 102 100 de lei;
  6. Nicolae Dudoglo – donații din partea a 3 persoane, cu o depășire în sumă totală de 59 090 de lei;
  7. Mihail Formuzal –  donații din partea a 2 persoane, cu o depășire în sumă totală de 18 600 de lei;
  8. Gheorghii Pavlioglo –  donații din partea a 2 persoane, cu o depășire în sumă totală de 15 600 de lei;

În acest sens, la data de 5 mai 2023, Comisia Electorală Centrală a sesizat oficial Consiliul electoral central al Găgăuziei pentru a examina faptele descrise, care însă nu întreprins nicio acțiune în acest sens.

„Prin urmare, inacțiunea conducerii CEC Găgăuzia, care au calitatea de agenți constatatori care asigură colectarea rapoartelor privind gestiunea financiară și dețin din prima sursă informații despre posibilele încălcări ale legislației, a condus la comiterea unor încălcări similare și în cadrul turului doi al alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei. Astfel, CEC a constatat suplimentar donații făcute de persoane fizice cu depășirea plafoanelor pentru donații în numerar pentru concurenții Evghenia Guțul și Grigorii Uzun”, se arată în comunicatul publicat de CEC.

Conform Codului contravențional, odată ce CEC a Găgăuziei nu a întreprins nicio acțiune, agenții constatatori din cadrul Comisiei Electorale Central au intervenit prin constatarea și înregistrarea celor 8 contravenții pe faptele prevăzute de art.483 alin. (1) din Codul contravențional.

„Pasibili de răspundere pentru încălcările admise sunt fiecare din cei 106 donatori, care sunt bănuiți de finanțarea ilegală prin depășirea plafonului donațiilor în numerar”, mai adaugă CEC.

Potrivit dispoziției art. 483 alin. (1) din Codul contravențional se interzice finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum de către persoane fizice, manifestată prin depășirea plafoanelor stabilite de lege sau în numele unor persoane terțe (anonime) ori prin încălcarea regulilor stabilite de cadrul normativ existent. Încălcarea normei respective se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Conform prevederilor Codului electoral, Comisia Electorală Centrală monitorizează aplicarea legislației cu privire la finanțarea partidelor politice, a campaniilor electorale și a grupurilor de inițiativă. Totodată, Comisia asigură, alături de Consiliul Electoral Central al UTA Găgăuzia, exercitarea și protecția drepturilor electorale ale cetățenilor, în procesul organizării alegerilor, precum și acordă asistență informațională, metodologică necesară.

Consiliul Electoral Central al UTA Găgăuzia nu a stabilit în regulament care este plafonul maxim al donațiilor colectate în numerar de către concurenții electorali. Conform art. 2 din Legea nr. 344 din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), regiunea este administrată în temeiul Constituției Republicii Moldova, prezentei legi şi altor legi ale Republicii Moldova (cu excepțiile prevăzute de prezenta lege), Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei, care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova.

Rezultate preliminare: Candidata Partidului „Șor” câștigă alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei

În UTA Găgăuzia s-a desfășurat duminică, 14 mai, turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan. În turul doi au luptat candidata Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, și candidatul independent, susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Grigorii Uzun. Potrivit Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei, peste 53 mii de alegători s-au prezentat la urne. Rata de participare la vot este de 54,56%.

Potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, candidata Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Astfel, în turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan, candidata Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, a obținut 27 376 din voturi, iar contracandidatul său – candidatul independent, susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Grigorii Uzun, a obținut 24 913 din voturi.

Percheziții, cu o zi înainte de alegeri, la mai mulți activiști ai Partidului „Șor”

În dimineața zilei de 13 mai Partidul „Șor” a anunțat despre efectuarea unor percheziții asupra mai multor activiști ai formațiunii. Purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție a confirmat pentru ZdG aceste informații, precizând că acțiunile de urmărire penală au loc în contexul dosarului de corupere al alegătorilor.

Contactați de ZdG, reprezentanții Procuraturii Anticorupție au declarat că au fost efectuate peste 10 percheziții de către CNA în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șor”. În urma acestora, de la persoanele implicate în alegerile la funcția de Bașcan din partea PP „Șor” s-au ridicat mijloace bănești, liste cu persoane, automobile și telefoane mobile, care urmează a fi examinate în cadrul cauzei penale.