Numiri și demisii noi la Primărie. Consiliera Silviei Radu, numită șefă a Direcției generale finanţe – Ziarul de Gardă
  • Numiri și demisii noi la Primărie. Consiliera Silviei Radu, numită șefă a Direcției generale finanţe

    Numiri și demisii noi la Primărie. Consiliera Silviei Radu, numită șefă a Direcției generale finanţe
    19 aprilie 2018 | 10:47

    Pe ultima sută de metri la șefia capitalei, primara interimară a mun. Chișinău, Silvia Radu, operează mai multe modificări în structura de personal a instituţiei, inclusiv la nivelul șefilor de direcții generale. Olga Ursu, consiliera Silviei Radu, a fost desemnată câștigătoare a concursului pentru funcţia de şef al Direcţiei generale finanţe Primăriei mun. Chișinău, iar Oleg Maevschi, specialist principal în Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, secţia control urban în teritoriu sect. Ciocana este noul şef al Direcţiei autorizare şi disciplină în construcţii. Deși numirile au avut loc încă la începutul lunii, informația a fost făcută publică de către Primăria mun. Chișinău prin intermediul unui comunicat de presă, abia joi, 19 aprilie. În același comunicat, conducerea capitalei anunță despre demiterea Anel Culev din funcţia de şef al Direcţiei cultură și despre numirea mai multor șefi interimari la conducerea direcțiilor și Preturii sect. Ciocana.

    Primăria mun. Chișinău, anunță că la 4 aprilie, Olga Rusu a fost desemnată câștigătoare a concursului pentru funcția de șef al Direcției generale finanțe. Olga Ursu este consiliera Silviei Radu, cel puțin asta denotă dintr-o dispoziție semnată la începutul lunii februarie curent de primara interimară privind constituirea unui grup de lucru.

    Contactat de ZdG, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, a confirmat că până a ocupa șefia Direcției generale finanțe, Olga Ursu a fost consilieră a Silviei Radu. Ursu a devenit consilieră a Silviei Radu în decembrie 2017, până atunci însă a activat într-o companie privată cu capital străin.

    O zi mai târziu, la 5 aprilie, Oleg Maevschi, specialist principal în Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, secţia control urban în teritoriu sect. Ciocana este desemnat câștigător al concursului public pentru funcția de şef al Direcţiei autorizare şi disciplină în construcţii.

    În același comunicat de presă al Primăriei este precizat că Ana Culev a fost demisă din funcţia de şef al Direcţiei cultură, că șeful Direcţiei pentru colectarea impozitelor şi taxelor locale, Gheorghe Gasnaş, a fost eliberat din funcţie, în legătură cu transferarea sa în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, iar Cristina Vizitiu a fost numită în funcţia de şef adjunct al Direcţiei respective.

    Din 11 aprilie, pentru un termen de două luni, pretor interimar al Preturii Ciocana este numită Sinilga Şcolnic, care în prezent este secretară a Preturii.

    „Din data de 10 aprilie, în funcţia de şef interimar al ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” a fost numit Serghei Carp. În acelaşi timp, din 6 aprilie în funcţia de director interimar al ÎM „Parcul Urban de Autobuze” este numit Vitalie Copaci. Ambele persoane asigură interimatul funcției până la organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante. 

    De asemenea, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante, Rodica Guţu va asigura interimatul funcţiei de şef al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, iar Viorica Negrei a revenit în funcţia deţinută anterior, de şef adjunct al Direcţiei generale. 

    Din 11 aprilie curent şi până la desemnarea câştigătorului concursului pentru ocuparea funcţiei respective, interimatul de şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare este asigurat de Ghenadie Dubiţa. În acest sens, informăm că Petru Gontea şi-a prezentat demisia din funcţia deţinută în cadrul Direcţiei. 

    În acelaşi timp, Lucia Caciuc a fost detaşată în funcţia de şef interimar al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante”, anunță Primăria.

    La 18 aprilie, primara interimară Silvia Radu a prezentat Consiliului electoral al circumscripției electorale Chișinău nr.1 listele cu semnături colectate în favoarea candidaturii sale în funcția de primar. Timp de șapte zile, Consiliul urmează să verifice corectitudinea și veridicitatea acestora și să adopte o hotărâre în vederea validării candidaturii acesteia. Dacă va fi admisă drept concurent în scrutinul din 20 mai, în conformitate cu prevederile legii, Silvia Radu urmează să depună o cerere de demisie din funcția de primar interimar.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    4 556 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 3 252 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 1 303 de persoane au fost imunizate cu a doua doză, anunță miercu…
    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de miercuri, 22 septembrie, proiectul privind modificarea programului cu privire la repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2021…
    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Un focus de trei filme dedicat actorului român de origine basarabeană Ion Sapdaru, două pelicule clasice ale regizorului Lucian Bratu, un film pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti din arhiva UNATC…
    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021

    În ediția din 23 septembrie a Ziarului de Gardă, citiți un articol despre averea și cariera pretendenților la funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău. 15 magistrați s-au înscris în concursul pentru supl…
    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021