Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Năstase şi Ceban spun pe…

Năstase şi Ceban spun pe cine vor demite dacă ajung șefi la Primărie

Atât socialistul Ion Ceban, cât și candidatul comun PPDA-PAS-PLDM, Andrei Năstase, susțin că vor face demiteri și angajări dacă ajung la Primăria Chișinău. În timp ce Ion Ceban afirmă public că primii care vor fi demiși sunt actualul primar interimar, Ruslan Codreanu, și viceprimarul Nistor Grozavu, contracandidatul său este rezervat în declarații nominale și susține că va semna ordine de demitere în privința șefilor de direcții sau de întreprinderi municipale care dau dovadă de management defectuos.

ZdG a încercat să-i contacteze pe ambii candidați pentru a afla poziția privind numirile în funcții de conducere la Primărie operate de Silvia Radu în perioada interimatului funcției de primar general. În timp ce candidatul PPDA-PAS-PLDM a oferit un comentariu în scris, Ion Ceban nu a răspuns la apeluri sau mesaje.

Grozavu şi Codreanu, demişi dacă ajunge primar Ion Ceban

Dacă junge primar de Chişinău, Ion Ceban, candidat din partea PSRM, spune că-i va demite pe viceprimarii Nistor Grozavu şi Ruslan Codreanu. Asta deoarece Nistor Grozavu este urmărit penal şi este semnatarul unor autorizaţii şi certificate de urbanism care au „urâţit oraşul”, iar Ruslan Codreanu, chiar dacă este o persoană pregătită, a fost numit ilegal în funcţie, a declarat Ion Ceban în cadrul dezbaterii publice organizate ieri lângă Arcul de Triumf din centrul oraşului Chişinău.

„Nistor Grozavu trebuie să plece. În primul rând pentru că este suburmărire penală. Nu este nicio diferenţă între Grozavu, Gamreţchi şi mulţi alţii. În mod categoric dlui trebuie să elibereze fotoliul de viceprimar pe care-l ocupă ilegal. Este şi figurantul multor autorizaţii şi certificate de urbanism care ne-a urâţit oraşul. Nistor Grozavu afară”, consideră Ion Ceban.

Chiar dacă afirmă că are de gând să-l demită pe primarul interimar Ruslan Codreanu, candidatul socialist nu a ezitat să-l laude.

„Eu vreau să vă spun cu toată sinceritatea că Ruslan este foarte pregătit. Noi am lucrat împreună în Guvern, deşi nu împărtăşim nici pe departe aceleaşi viziuni politice. Singura problemă a lui Codreanu este faptul că dlui tot a fost numit ilegal în funcţie. Dacă e să mergem pe buchia legii atunci ar trebui să respectăm toate procedurile”, subliniază Ceban.

Ion Ceban și-a reiterat intenția, dacă ajunge primar, să-l numească pe Andrei Năstase viceprimar. „Năstase ar putea încerca capacităţile sale în lupta cu corupţia, deoarece e una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă municipalitatea”, a repetat Ceban.

Funcţionarii publici vor fi angajaţi după meritocraţie

Andrei Năstase, candidat PPDA, susţine că nu intenţionează să facă „epurări administrative” cu scopul de a politiza instituţia. Totuşi, Năstase spune că „unele schimbări vor avea loc, dar vor fi realizate strict în scopul eficientizării managementului primăriei şi eliminării corupţiei, iar oamenii promovați vor fi selectați în baza criteriilor integrității, profesionalismului și meritocrației”.

„Funcționarii onești și competenți din cadrul administrației publice municipale vor fi menținuți și chiar promovați în funcții. La nivel de subdiviziuni, direcții şi întreprinderi municipale – eventualele schimbări de management vor avea loc în dependență de evaluarea activității fiecărei structuri și a modului în care cei vizați au fost desemnați în funcții, în mod legal sau ilegal. Vă pot garanta că orice decizie de numire sau eliberare din funcție va fi realizată prin metode legale și nu prin acte de arbitrariu, dezmăț sau abuz care ar afecta nu doar persoanele angajate la primărie, ci și întreaga mea substanță de aparător al drepturilor și libertăților omului. În contextul în care administrația municipală este dominată de haos, un management exigent este necesar, însă în niciun caz nu voi admite utilizarea unor metode abuzive și nedrepte. Cei care au rezultate pozitive vor avea posibilitate să-și continue activitatea, iar cei care nu fac față responsabilităților, și care sunt implicați în scheme de corupție vor trebui să plece”, afirmă Năstase.

Candidatul PPDA nu a vrut să spună numele funcţionarilor publici care vor fi demişi sau înlocuiţi, deoarece nu vrea să profite de anumite împrejurări, dar nici nu vrea să ameninţe cu demiteri colective în mod public. „Vă pot spune însă că vom asigura angajarea funcționarilor în cadrul administrației publice municipale de orice rang doar în rezultatul organizării concursurilor publice într-un mod transparent. Tot în contextul transparenței, vom asigura o colaborare instituțională cu Consiliul Municipal Chișinău în interesul chișinăuienilor. Vom propune actualului Consiliu un „pact de colaborare” în interesul locuitorilor. Corupţii, indiferent de rang, de apartenenţa politică, vor fi eliminaţi din administraţie în mod legal. Decidenții care promovează interesele personale, de grup, ale mafiei imobiliare sau a achizițiilor publice sau alte interese în detrimentul interesului public general, cei responsabili de delapidarea fondurilor publice, gestionarea frauduloasă a banilor publici precum și de utilizarea frauduloasă a bunurilor publice nu vor mai activa în primărie”, afirmă Andrei Năstase.

În turul doi de scrutin, care va avea loc pe 3 iunie 2018, vor lupta Ion Ceban, candidat PSRM, şi Andrei Năstase, candidat PPDA. După desfăşurarea primului tur al alegerilor primarului de Chişinău, Ion Ceban a acumulat 40,53%, iar Andrei Năstase – 31,78% din voturi, contrar sondajelor de opinie care arătau că în final se vor duela socialistul Ion Ceban şi candidatul independent Silvia Radu.