Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE TEXT/ ULTIMA ORĂ: Partidul…

LIVE TEXT ULTIMA ORĂ: Partidul Politic „Șor”, declarat NECONSTITUȚIONAL de Curtea Constituțională 

Sursa: Partidul Șor/Facebook

UPDATE 14:45 Curtea Constituțională a hotărât că Partidul Politic „Șor”, condus la fostul deputat fugar Ilan Șor, este neconstituțional. 

„Se admite sesizarea Guvernului cu privire la verificare constituționalității Partidului Politic „Șor”.

Se declară neconstituțional Partidul Politic „Șor” înregistrat în registrul de stat al persoanelor juridice cu numărul 21 IDNO 1016620006611 cu sediul în strada Vasile Lupu nr. 36 municipiul Orhei.

De la data pronunțării prezentei hotărâri, Partidul Politic „Șor” se consideră dizolvat. Nici un act al organelor acestui partid adoptat după pronunțarea prezentei hotărâri nu are valoare juridică.

Ministerul Justiției va desemna de îndată o comisie de lichidare a Partidului Politic „Șor” care va întreprinde toate măsurile necesare pentru lichidarea și radierea acestui partid din registrul de stat al persoanelor juridice.

Reprezentanții și membrii Partidului Politic Șor, care la data pronunțării prezentei hotărâri exercită mandate de deputat în Parlamentul R. Moldova, vor continua să-și exercite mandatele în calitate de deputați independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiuni parlamentare.

Reprezentanții și membrii Partidului Politic Șor care la data pronunțării prezentei hotărâri exercită mandate reprezentantive, în organele unităților administrativ-teritoriale de toate nivelele, inclusiv în organele Unității Teritorial-Autonome Găgăuzia, vor continua să-și exercite mandatele ca reprezentanți independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiuni.

Listele candidaților supleanți din partea Partidului Politic Șor în Parlament și în consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale de toate nivelele, validate anterior, se declară nule ”, se arată în dispozitivul prezentat.

Decizia a fost pronunțată după peste 3 ore de deliberări, de către președintele Înaltei Curți Nicolae Roșca.

În timp ce participanții la proces așteptau revenirea magistraților, în sala de ședințe se auzeau strigătele protestatarilor din fața CC. Aceștia au scandat „noi suntem poporul”, „demisia” și „jos distatura”.

UPDATE 14:30 Magistrații Curții Constituționale nu au revenit încă din deliberări, deși hotărârea urma a fi anunțată la ora 13:00.

Avocații formațiunii politice, deputata Marina Tauber și parlamentarul Denis Ulanov, cât și avocații Guvernului așteaptă în sala de ședințe de aproape două ore.

UPDATE 11:00 Curtea Constituțională s-a retras în deliberări. Hotărârea va fi pronunțată la ora 13:00, potrivit președintelui CC Nicolae Roșca.

UPDATE 10:30

„Îmi pare foarte rău că noi am auzit aici, de la un avocat de profesie, declarații politice care nu au fost bazate pe nuanțele juridice sau pe careva puncte care au legătură cu sesizarea Guvernului. Îmi pare foarte rău că reprezentantul Guvernului nu a citit bine comentariile noastre și a văzut doar un document unde a fost prezentat link-ul și câteva proiecte de pe site-ul Primăriei municipiului Orhei. Și îmi parte foarte rău că această persoană, care probabil trăiește destul de bine, nu înțelege ce înseamnă întreprindere municipală și transportul gratuit. Da, domnule avocat al Guvernului, țara nu se vinde, dar dumneavoastră ați vândut-o demult și sunteți reprezentantul oamenilor care demult nu se gândesc la viitorul țării nostre (…)”, a declarat deputata Marina Tauber.

UPDATE 10:10

„Este o adevărată provocare a apărării când lipsesc cu desăvârșire argumentele serioase ale părții adverse. Suntem puși de-a dreptul în dificultate. Cât ține de argumentele proaste debitate de cealaltă parte în proces, Nicolae Iorga ar spune, ca să-l parafrazăm: «Dacă ataci prostia unui subiect, riști să te trezești cu subiectul întreg în discuție sau mai multe ori e bine să taci deoarece ești convins de prostia adversarului». Am auzit aici țipete, strigăte asurzitoare, amenințări, poate erau de la diving, adică scufundări, dar chiar și așa acestea până la urmă au fost ca un cântec de lebădă, fără cuvinte și plin de gesturi disperate și haotice”, a spus Eduard Digore.

Între timp, în fața sediului Înaltei Curți are loc un protest organizat de partidul Șor.

UPDATE 10:05 Ședința CC a început cu audierea replicilor reprezentanților părților. Reprezentantul autorului sesizării este cel care își va ține primul discursul.

Judecătorii Curții Constituționale (CC) continuă luni, 19 iunie, examinarea sesizării Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”.

Miercuri, 14 iunie, după ce au luat sfârșit pledoariile părților, Curtea a anunțat o pauză până luni, „când vor avea loc replicile părților și deliberarea asupra hotărârii”.

În sesizarea Executivului se menționează că „acțiunile Partidului „Șor” nu cad sub incidența garanțiilor aferente dreptului la liberă asociere și la libertatea opiniei și a exprimării, și urmează a fi considerate ca acțiuni contrare identității constituționale a R. Moldova, a intereselor sale naționale și, intrinsec, suveranității și independenței statului”.

Autorul sesizării, Guvernul, este reprezentat în fața magistraților Înaltei Curți de către avocații Eduard Digore, Ina Bostan și Andrei Digori. Executivul a precizat pentru ZdG că biroul de avocați a fost selectat în urmai unei proceduri legale. Iar Partidul „Șor” este reprezentat de apărătorii Vadim Bănaru, Victor Mazniuc, Aureliu Colenco și Denis Calaida.


În noiembrie 2022, reprezentanții Executivului au depus la CC o sesizare pentru verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. Conform demersului „prin toate activitățile de până acum, Partidul „Șor” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența R. Moldova”.