Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE TEXT/ Investigația ZdG „Protestatari…

LIVE TEXT Investigația ZdG „Protestatari în chirie”, prezentată la ședința Curții Constituționale. Instanța a anunțat pauză până miercuri

Sursa: captură de ecran/Facebook

La Curtea Constituțională (CC), marți, 16 mai, are loc cea de-a cincea zi a ședinței în care se examinează sesizarea Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. Înalta Curte a anunțat că demersul Executivului va fi examinat în perioada 10-17 mai 2023.

Luni, ședința CC a fost întreruptă după ce reprezentanții Guvernului au adresat întrebări apărătorilor formațiunii politice. Eduard Digore, unul dintre reprezentanții Executivului, i-a întrebat pe avocații partidului dacă „Federația Rusă sau careva structuri din Rusia, FSB sau alte structuri, au fost implicate în organizarea protestelor din R. Moldova?”.

În sesizare se menționează că „acțiunile Partidului „Șor” nu cad sub incidența garanțiilor aferente dreptului la liberă asociere și la libertatea opiniei și a exprimării, și urmează a fi considerate ca acțiuni contrare identității constituționale a R. Moldova, a intereselor sale naționale și, intrinsec, suveranității și independenței statului”.

Autorul sesizării, Guvernul, este reprezentat în fața magistraților Înaltei Curți de către avocații Eduard Digore, Ina Bostan și Andrei Digori. Executivul a precizat pentru ZdG că biroul de avocați a fost selectat în urmai unei proceduri legale. Iar Partidul „Șor” este reprezentat de apărătorii Vadim Banaru, Victor Mazniuc, Aureliu Colenco și Denis Calaida.


UPDATE 17:55 Curtea Constituțională a anunțat pauză până mâine, 17 mai, ora 10:00. Ziua de miercuri ar urma să fie ultima de examinare a sesizării Executivului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”, conform informațiile anunțate anterior de CC.

UPDATE 16:25 Participanții la ședința de examinare a sesizării Guvernului privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” urmăresc mai multe clipuri video în care Ilan Șor a făcut declarații, inclusiv despre cum a „ajutat” oamenii să ajungă în Chișinău la proteste, după ce magistrații au admis demersul avocaților Guvernului.

Și investigația ZdG „Protestatari în chirie” a fost prezentată în fața Curții.

Captură de ecran din timpul transmisiunii live a ședinței/youtube
Captură de ecran din timpul transmisiunii live a ședinței/privesc.eu

„Se resping demersurile reprezentanților partidului Șor privind:

  • audierea în proces în calitate de martor a unor persoane indicate în demersuri,
  • numirea unei expertize judiciare independente,
  • audierea în regim online a domnului Ilan Șor, președinte al partidului politic Șor,
  • excluderea actelor dintr-o cauză penală prezentate de reprezentantul Guvernului și opiniilor prezentate de autorități

Se respinge respinge demersul reprezentantului Guvernului cu privire la anexarea și examinarea în ședință publică a investigațiilor jurnalistice realizate de RISE Moldova din 15 martie 2023 și de portalul de știri Deschide.md din 10 noiembrie 2022.

Se admite demersul reprezentanților Guvernului cu privire la anexarea și examinarea în ședință publică:

  • a materialelor video cu numărul 1,2,3 și 4,
  • a comunicatelor publicate pe pagina web oficială a partidului Șor din 24 septembrie 2022 (…),
  • a sentinței motivate a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 21 iunie 2017, privind condamnarea domnului Ilan Șor și documentul Serviciului Informații și Securitate din 27 martie 2023”, a dat citire dispozitivului deciziei referitoare la soluționarea demersurilor depuse de reprezentanții partidului Șor și cei ai Guvernului președintele CC Nicolae Roșca.

UPDATE 14:20 Ședința a fost reluată iar avocații partidului Șor au solicitat respingerea probelor suplimentare aduse de reprezentanții autorului sesizării ca fiind tardive.

Magistrații CC s-au retras în deliberări pentru examinarea demersurilor.

UPDATE 13:45 Mai multe persoane au fost aduse organizat de partidul Șor pentru a protesta în fața Curții Constituționale.

„Mie personal mi-e rușine de ceea ce face Guvernul Republicii Moldova, care neavând niciun fel de probe juridice, învinuiește Partidul „Șor” de comiterea așa-numitor încălcări, care le convin celor de la guvernare. Sperăm că magistrații Curții Constituționale vor avea conștiință și vor lua în considerare doar dovezile argumentate din punct de vedere juridic, prezentate de avocații noștri. Sper că toată țara urmărește procesul de la Curte și înțelege că nu sunt motive pentru a scoate Partidul „Șor” în afara legii”, a afirmat deputatul Vadim Fotescu.

Oamenii aduși organizat au venit la manifestație cu bannere cu chipul avocatului Eduard Digore, care reprezintă interesele Guvernului la Curtea Constituțională.

La ședința Curții Constituționale participă și vicepreședinta partidului „Șor”, Marina Tauber, care a fost plasată în arest la domiciliu la începutul lunii mai.

UPDATE 11:55 Avocații Guvernului au solicitat includerea unui probatoriu suplimentar.

„Solicităm Curții să anexeze la materialele dosarului și să cerceteze următoarele probe: 4 probe video, care se referă la declarațiile conducătorului partidului Șor, conțin unele elemente legate de sesizare și obiectul sesizării (…). Și o probă video, noi reținem a fi foarte importantă, (…) avem de prezentat o probă video asupra investigației Ziarului de Gardă denumită „Protestatari în chirie” (…)”, a menționat Eduard Digore.

Astfel, avocații partidului Șor au cerut amânarea ședinței până miercuri, pentru a cerceta noile probe, dar Curtea a anunțat pauză doar până la ora 14:00.

UPDATE 11:20 Apărătorii partidului solicită acordarea permisiunii ca Ilan Șor să se adreseze online Înaltei Instanțe și examinarea admisibilității unor probe depuse recent de reprezentanții Executivului.

„Ca să nu punem Curtea și societatea, că iată uitați-vă noi am adus probe din cauza penală, noi considerăm că ele nu sunt relevante, or anexarea acestora oferă posibilitatea ca acestea să fie interpretate extensiv și defavorabil contrar prevederilor prezumției de nevinovăție.

Celelalte înscrisuri prezentate de la PCCOCS, Procuratura Anticorupție, CNA, Parlament, Guvern noi le lăsăm la discreția Curții ca să dea o apreciere cuvenită. Socot că materialele din cauza penală nu au ce căuta în cauza de constituționalitate (…)”, a spus avocatul Vadim Banaru.

Totodată, avocații formațiunii politice au solicitat audierea mai multor martori, inclusiv a președintei Maia Sandu. De cealaltă parte, reprezentanții Guvernului consideră că demersurile nu ar fi motivate, „nu au probat necesitatea audierii lor”. Și cererea privind audierea online a președintelui partidului Șor ar trebui să fie respinsă, consideră Eduard Digore.

UPDATE 10:00 Ședința CC a fost reluată.

Avocații partidului Șor susțin că întrebările reprezentanții Guvernului nu ar fi relevante pentru sesizarea examinată de Curte.


În noiembrie 2022, reprezentanții Executivului au depus la CC o sesizare pentru verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. Conform demersului „prin toate activitățile de până acum, Partidul „Șor” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența R. Moldova”.