Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Democrații spun că nu vor…

Democrații spun că nu vor susține un candidat la funcția de prim-ministru care are suportul Partidului ȘOR

Democrații susțin că nu-și vor da voturile pentru un candidat înaintat la funcția de premier care are suportul politic al Partidului Politic ȘOR. Despre acest lucru a anunțat joi, 18 martie, liderul Partidului Democrat din R. Moldova, Pavel Filip, care a menționat că deputații democrați vor participa la eventualele discuții cu Igor Grosu, candidatul înaintat de către președinta R. Moldova, Maia Sandu, la funcția de prim-ministru.

În context, liderul democraților afirmă că PDM „crede, în continuare, că țara are nevoie de un Guvern funcțional”.

„Cât tine de poziția PDM: noi credem ca țară are nevoie de un Guvern funcțional. PDM nu va susține un candidat care are suportul lui ȘOR. (…) Urmează să avem discuții cu candidatul înaintat de președinta Sandu. Trebuie să vedem care este intenția și care este programul de guvernare și dacă va cere la modul serios votul în Parlament sau va solicita din nou zero voturi. Vom participa desigur la discuțiile cu candidatul, dacă acestea vor fi organizate”, a precizat Filip.

Joi, 18 martie, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, a anunțat oficial, în plenul Parlamentului, că Vladimir Golovatiuc este candidatul majorității parlamentare pentru funcția de premier. Pentru susținerea candidatului au semnat 53 de deputați, deputați ai PSRM, ai Partidul Politic ȘOR, transfugii din Platforma Pentru Moldova și foștii democrați Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc.

Marți, 16 martie, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a desemnat pe Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată după ce Mariana Durleșteanu, pe care socialiștii au înaintat-o la funcția de prim-ministru, a anunțat tot marți, că își retrage candidatura. Despre retragerea candidaturii ei la funcția de premier, Durleșteanu a anunțat printr-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook, în timp ce deputații fracțiunii PSRM se aflau, la Președinție, la consultările cu președinta R. Moldova, Maia Sandu.