Peste 20 de mii de polițiști implicați la prevenirea blocajelor de pe principalele artere rutiere din România

Peste 20.000 de polițiști acționează pentru preîntâmpinarea blocajelor ce pot apărea ca urmare a valorilor mari de trafic pe principalele artere rutiere DN1,A1, A2 și zona aeroportului Otopeni, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, subcomisar de poliție Monica Dajbog, duminică, la MAI, citată de agerpres.ro.

Monica Dajbog a mai spus că MAI le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan, să-și echipeze corespunzător autovehiculele și să se informeze din timp asupra stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze în condițiile avertizării de ninsori, polei și viscol emisă de ANM pentru Maramureș, Crișana, Transilvania, Moldova și Banat, valabilă până în această noapte.

“Pentru că este ultima zi a vacanței de sărbători, este de așteptat ca astăzi (duminică — n.r.) să înregistrăm valori mari de trafic, în special pe principalele artere rutiere (DN1,Autostrada A1,Autostrada A2), precum și în zona aeroportului Otopeni și a principalelor gări, context în care începând din această dimineață acționează peste 20.000 de polițiști”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne într-o declarație de presă pe tema situației intervențiilor structurilor MAI în perioada 24 decembrie 2014 — 4 ianuarie 2015.

Subcomisarul de poliție Monica Dajbog a precizat că Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ninsori, polei și intensificări ale vântului pentru Maramureș, Crișana, Transilvania, Moldova și Banat, valabilă până în această noapte. “În regiunile sudice sunt precipitații mixte care favorizează formarea poleiului, iar ninsori pe arii restrânse se înregistrează în Dobrogea și estul Munteniei. În zona de munte, ninsorile vor fi temporar viscolite, iar rafalele de vânt vor avea peste 70…80 km/h. În acest context, recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență la volan, să-și echipeze corespunzător autovehiculele și să se informeze din timp asupra stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a adăugat că în aceste zile se desfășoară la nivel național acțiunea ,,Blocada’ în zona frontierelor de vest, sud și est, cu participarea polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor de la graniță, ale județelor limitrofe acestora, precum și de la secțiile regionale de poliție transporturi.

“Obiectivul principal al acestei acțiuni este combaterea și prevenirea infracțiunilor, dar și asigurarea unei fluențe corespunzătoare a traficului rutier pe segmentele de drumuri care converg spre ieșirile din țară. Pentru evitarea unor blocaje în punctele de graniță, Poliția de Frontieră a asigurat artere de control suplimentare în principalele puncte de trecere a frontierei și recomandă conducătorilor auto să utilizeze și alte puncte de ieșire din țară, nu doar pe cele foarte cunoscute, unde se pot produce aglomerări. De exemplu pentru granița cu Ungaria, pe lângă punctul de trecere a frontierei Nădlac se poate opta pentru punctele de trecere a frontierei Turnu și Vărșand”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *