Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Peste 120 de copii au…

Peste 120 de copii au fost înscriși în școlile militare din Tiraspol și Bender în anul de învățământ 2026-2027

Imagine simbol. Tineri recruţi ai armatei lituaniene. Sursa: Alfredas Pliadis/Verteidigungsministerium Litauen/dpa/picture alliance

În anul de învățământ 2026-2027, 127 de copii au fost înscriși în cele două instituții educaționale militarizate pentru minori: școala militară Suvorov din Tiraspol, subordonată așa-numitului „minister al apărării”, și școala de cadeți din Bender, aflată în subordinea așa-numitului „minister al afacerilor interne”, relatează Promo-LEX.

Din totalul copiilor admiși, 65 au fost înscriși la școala militară „Suvorov”, iar 62 la școala de cadeți din Bender, unde aproximativ jumătate dintre noii elevi sunt fete.

În anul precedent, în cele două instituții militarizate au fost înscriși 120 de copii. O parte dintre copii provin din familii vulnerabile și din școlile-internat.

Cele două instituții militarizate pregătesc copiii pentru integrarea ulterioară în structurile de forță și de securitate ale regimului de ocupație, potrivit Promo-LEX.

Școala de cadeți, înființată în 2002, a fost prima instituție de învățământ cu profil militar pentru minori creată în regiune. Școala militară „Suvorov” a fost înființată cu sprijinul Federației Ruse, la trei ani după anexarea Crimeei și declanșarea războiului împotriva Ucrainei, într-un context în care autoritățile ruse își extindeau propriul sistem de educație militar-patriotică destinat copiilor și tinerilor, inclusiv prin înființarea de noi clase de cadeți și instituții de învățământ militar.

„Procesul educațional este organizat astfel încât să reproducă, în mare măsură, condițiile și disciplina specifice vieții militare. Începând de la vârsta de 11 ani, copiii poartă uniforme de camuflaj militar, locuiesc în regim de cazarmă și se află sub supravegherea permanentă a personalului militar. Pe lângă disciplinele de bază, elevii urmează pregătire militară, inclusiv instruire privind utilizarea armelor și a dronelor”, scrie Promo-LEX.

Promo-LEX a semnalat anterior că acești copii sunt expuși, în perspectivă, riscului de a fi constrânși de structurile paramilitare să semneze contracte de serviciu pe termen lung, iar refuzul de a le semna atrage represalii.