Ministerul Mediului a decis ca volumul de apă deversat în Nistru, spre R. Moldova să fie mai mic: „Măsura are scopul de a economisi apa și de a menține un debit suficient”
Ministerul Mediului informează că, în următoarele două săptămâni, volumul de apă deversat în Nistru, spre R. Moldova va fi mai mic decât nivelul obișnuit, pentru a economisi apa. Vineri, 31 iulie, Comisia Nistreană s-a întrunit într-o nouă ședință extraordinară pentru a evalua situația hidrologică de pe Nistru, prognozele pentru perioada următoare și măsurile necesare în contextul scăderii aportului de apă în lacul de acumulare Novodnestrovsk.
„În urma discuțiilor, s-a convenit că, în următoarele două săptămâni, volumul de apă deversat în Nistru, spre R. Moldova, va fi de 85 m³/s, cu 15 m³/s mai puțin decât nivelul din prezent. Măsura are scopul de a economisi apa și de a menține un debit suficient al Nistrului pentru o perioadă cât mai îndelungată”, potrivit Ministerului Mediului.
În această perioadă, autoritățile vor monitoriza nivelul Nistrului și împreună cu operatorii de apa canal, vor întreprinde măsurile necesare, pentru a ne asigura că stațiile de captare vor funcționa în continuare, precizează Ministerul.
„O atenție deosebită este îndreptată spre stația de captare care alimentează mun. Chișinău. Fiind o infrastructură fixă, care nu se poate ajusta automat la scăderea apei, am subliniat necesitatea intervenției cu măsuri și cu lucrări tehnice de adaptare. Astfel ca să fie asigurată funcționarea stației în siguranță, chiar și la cote mai scăzute ale râului. În lipsa precipitațiilor, situația se poate înrăutăți”, conform comunicatului.
R. Moldova va analiza măsuri suplimentare în funcție de evoluția situației, iar Comisia Nistreană se va putea întruni din nou în orice moment.
„Prioritatea rămâne protejarea surselor de apă și asigurarea alimentării populației cu apă potabilă”, scrie Ministerul Mediului.