Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” ambasadorului Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn, la încheierea mandatului
Președinta Maia Sandu i-a conferit luni, 3 august, „Ordinul Onoarei” lui Fred Duijn, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în R. Moldova, în cadrul unei întrevederi de rămas bun, la încheierea mandatului acestuia, a anunțat Președinția.
„Distincția a fost acordată în semn de înaltă apreciere pentru contribuția ambasadorului la aprofundarea relațiilor moldo-neerlandeze și pentru susținerea parcursului european al R. Moldova”, a precizat instituția.
Fred Duijn a fost primul ambasador neerlandez cu reședința la Chișinău. Președinta Maia Sandu i-a mulțumit pentru sprijinul constant acordat R. Moldova în promovarea reformelor democratice, consolidarea statului de drept, reforma justiției și implementarea procesului de vetting, precum și în întărirea rezilienței țării în fața amenințărilor hibride, toate acestea consolidând procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.
Cei doi oficiali au trecut în revistă evoluția relațiilor bilaterale, marcate în ultimii ani de intensificarea dialogului politic, consolidarea cooperării în domeniile securității și justiției, precum și de creșterea schimburilor comerciale.
În luna mai, Maia Sandu a efectuat o vizită în Regatul Țărilor de Jos, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Rob Jetten și alți oficiali neerlandezi, iar în aprilie, la Haga, au avut loc consultări moldo-neerlandeze în domeniul securității.