Kievul, Odesa ș Zaporijjea, atacate de armata rusă. S-au înregistrat răniți. Război în Ucraina, ziua 1667
UPDATE 08:25 În noaptea de 16 spre 17 septembrie, soldații ruși au lansat rachete asupra Kievului. În urma atacului au fost răniți cel puțin 16 oameni, iar în mai multe cartiere s-au înregistrat pagube. Acest lucru a fost anunțat de primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko.
Soldații ruși au bombardat și Odesa. În urma atacului, după cum raportează guvernatorul Serghei Lîsak, un bloc de locuințe cu 19 etaje a fost avariat. Într-un alt cartier al orașului, o casă particulară a fost distrusă, iar o alta a fost avariată. Șase persoane au fost rănite, printre care doi copii.
Iar orașul Zaporijjea a fost ținta unor atacuri cu rachete balistice. S-au înregistrat lovituri asupra unor obiective industriale. Potrivit guvernatorului Mihailo Semikin, trei persoane au fost rănite: o femeie și doi bărbați.