Itinerarul unui destin: Am trăit toți anii aceștia în Oxentea, chiar dacă am avut casă și masă, cățel și purcel și tot de ce are nevoie un creștin ortodox, la o azvârlitură de băț de Catedrala Catolică din Vilnius

S-a stabilit în Lituania la scurt timp după absolvirea Universității din Chișinău, pe când, în fosta URSS, luau naștere primele mișcări ale Renașterii Naționale. Lituania avansa mai repede decât Moldova pe calea detașării de URSS și experiențele acestui stat care pornise ferm pe calea democratizării l-au captivat ireversibil. În 43 de ani de viață în Lituania a reușit să inițieze și să desfășoare proiecte imposibil de realizat în R. Moldova. Astăzi recunoaște că apartenența la NATO, calitatea de membră a UE face viața cetățenilor acestui stat mai sigură, mai prosperă, mai fericită.

Interviu cu Ipolit Leca, filolog, jurnalist, originar din Oxentea, Dubăsari, stabilit, acum 43 de ani, în Lituania

– Când, în ce circumstanțe v-ați stabilit în Lituania?

– M-am stabilit cu traiul pe meridianul baltic la începutul unui făurar geros, acum 43 de ani. Am sosit aici „pe aripile dragostei”, altfel zis, întemeindu-mi o familie cu o tânără din Kaunas – o cetate iubitoare de pace și libertate, promotoare neobosită a unor idealuri naționale înălțătoare. Aflasem atunci că, în urmă cu vreo șapte ani, un tânăr de 19 ani, Romas Kalanta, își dăduse foc în inima orașului în semn de protest împotriva ocupației sovietice. Tot aici, în august 1989, adică cu doi ani înainte de prăbușirea URSS, autoritățile locale au dispus demontarea unui tanc sovietic, despre care se zicea că ar fi fost primul care a intrat în orașul părăsit de trupele militare ale Germaniei hitleriste. Zece luni mai târziu, a fost demontat monumentul lui Lenin – o namilă de bronz menită să „înnobileze” centrul celei mai rebele urbe a unui imperiu în declin.

– Și de ce ați ales să plecați, dar nu ea, mireasa din Kaunas, să vină în Moldova?

– Din varii motive, dar mai ales, chinuit fiind de setea de libertate și de dorința de a-mi găsi un rost în viață, realizând ceva durabil, înălțător. Imaginați-vă doar pentru o clipă – în acea perioadă de glorie a secerii și ciocanului circa 95% din locuitorii urbei vorbeau fluent lituaniana – un fapt rarisim, dacă nu cumva chiar singular, pe întreg cuprinsul „imperiului răului”. La Kaunas era amenajată prima și singura pe atunci zonă pietonală din fosta URSS, care purta semnificativ numele Bulevardul Libertății. Aici funcționa o cafenea pentru copii – singura în țară, dar erau deschise și mai multe instituții culturale care aveau să joace un rol deosebit de important în destinul ulterior al balticilor. Am locuit la Kaunas aproape 14 ani, apoi am trecut cu traiul în capitala Lituaniei, unde am început să activez în calitate de corespondent cu misiuni speciale al Ziarului „Sfatul Țării” în Țările Baltice și în Europa de Nord.

– În cei 43 de ani de destin baltic, cât de des veniți la Oxentea?

– De obicei, o singură dată pe an, în perioade mai norocoase – de două ori. După vacanța din septembrie, curent, cea mai lungă și mai frumoasă dintre câte am petrecut la baștină, mi-am zis că de acu încolo voi reveni cât se poate de des și sunt sigur că așa va fi.

– Ce ați descoperit în ultima vizită? Cum vi se par satele de acasă?

– În pofida presimțirilor sumbre, am avut impresia că, în cele din urmă, prăbușirea în abis a încetat. Am întrezărit chiar un început timid de redresare. Am găsit, ca și în anii precedenți, sate abandonate, în sens că mulți locuitori au plecat să câștige un ban în „neagra străinătate”, pentru a reveni și a lega sărăcia de gard. Dar cel mai mult m-au impresionat ulciorușele pitorești de pe mesele sătenilor primitori împresurate de păhărele de o înghițitura și jumătate și… – atenție, – nici un „stacan” muscălesc cu douăsprezece fațete plin ochi cu poșircă veninos puturoasă. Nici un om turlăcit, nici o ceată de flăcăi chercheliți, umblând haihui pe ulițele satului, lălăind cântece de inimă albastră sau vânturând aiurea șlagăre cu iz de naftalină din repertoriul lui Colea Bascov, Stas’ka Mihailov sau Filea Kirkorov. Am sesizat că mulți compatrioți, harnici fiind, au devenit competitivi pe piața muncii. Cu tristețe îmi amintesc că, în urmă cu 10-15 ani, în satul meu de baștină nenumărate garduri de piatră zăceau rezemate pe o coastă, așteptând o mână de gospodar. Întrebați de ce nu repară gardurile, consătenii se supărau foc și, dacă nu te luau la refec, nu-ți răspundeau la binețe cu săptămânile. Nu avem bani, stimabile, ziceau ei – ne mănâncă sărăcia. Aveau dreptate, deși, după mine, nu doar sărăcia era de vină. Era suficient să demolezi gardul strâmb, să aduci câțiva saci le lut, vreo douăzeci de căldări cu apă și să ceri ajutorul unui vecin de treabă. Câteva zile de muncă, trei-patru ulcioare cu vin, îndulcite cu o duzină de plăcinte și, către sfârșitul săptămânii, te alegeai cu un gard de toată frumusețea.

Absolvent al secției de jurnalism și al facultății de limbă și literatură lituaniană ale universităților din Chișinău și Vilnius. Autor al unui manual de limbă italiană pentru străini, fondator și patron al unei școli de limbă și cultură italiană, redactor al capitolului „Scriitori români” în cadrul proiectului „Enciclopedia Lituaniană Universală”. A tradus în română operele a peste 30 de scriitori lituanieni.
Translator și ghid netitular al Parlamentului și Guvernului Lituaniei, interpret în cadrul vizitelor de stat ale președinților Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Klaus Iohannis, Mircea Snegur, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu, Maia Sandu și altor înalți demnitari din România și R. Moldova. În anii 1990–1995 – corespondent cu misiuni speciale al ziarului Parlamentului R. Moldova – „Sfatul Țării” în Țările Baltice și Europa de Nord.

Nu prea văd de ce m-aș întoarce pentru că, sincer vorbind, nu am plecat nicăieri

– La revenire, vă gândiți vreodată?

– La drept vorbind, nu prea văd de ce m-aș întoarce pentru că, sincer vorbind, nu am plecat nicăieri. Mai mult ca atât, am trăit toți anii aceștia în Oxentea, chiar dacă am avut casă și masă, cățel și purcel și tot de ce are nevoie un creștin ortodox, la o azvârlitură de băț de Catedrala Catolică din Vilnius. Recunosc, m-am gândit în mai multe rânduri la o revenire nemijlocită, dar mai întâi am vrut să-mi împlinesc rosturile și să-mi pun la cale cele două odrasle, care mi-s dragi ca ochii din cap, ca oricărui părinte. De fapt, mai e ceva la mijloc – majoritatea compatrioților îi tratează pe cei stabiliți în străinătate cu o doză de suspiciune „subțiată” cu un pic de ostilitate – chipurile, dacă ăștia revin, pierdem locurile de muncă, dacă nu cumva și averile agonisite din moși strămoși. Fiți pe pace, dragi conaționali, noi avem locurile noastre de muncă și, firește, nu aspirăm la altele, ale voastre. Mai mult de atât, suntem apți să creăm și altora oportunități promițătoare. Un alt obstacol, aproape inexpugnabil, este atașamentul moldovenilor față de „valorile” lumii rusești și năravurile groase, uneori aproape semisălbatice, ale „fraților mai mari”. Mă întreb și vă întreb de un car de ani, de ce mulți basarabeni și-au zălogit mințile la canalele și canaliile de televiziune rusești, vizionând fără istov filme despre ingenioșii cercetași sovietici, fără de care, chipurile, lumea s-ar fi prăpădit ireversibil. În consecință, majoritatea basarabenilor vorbesc româna mai prost decât conaționalii lor din Lituania.

– Ce fel de relații ați avut și aveți cu autoritățile statului R. Moldova?

– În primii ani de după redobândirea Independenței relațiile cu autoritățile de pe malul Bâcului au fost extrem de proaste, dar nu din vina noastră. Eram tratați ca niște fii vitregi, ni se căuta mereu nod în papură și pretexte pentru a ne jecmăni de niscaiva gologani prin vămi sau în timpul deplasărilor cu automobilul prin Moldova. Vă pot da exemple concrete, dar tare mi-i să nu vi se facă rușine, cum mi se făcea și mie. Am fost umiliți în repetate rânduri, în pofida faptului că, pentru a veni la baștină, munceam în sudoarea frunții, promovând necontenit modesta imagine a țărișoarei noastre, terfelită regulat și cu mult succes de unii funcționari moldoveni sosiți în misiune la Vilnius. Am în birou o listă impunătoare cu nume concrete, dar etica meseriei de translator nu-mi permite s-o fac publică. E bine să se știe, totuși, că lider incontestabil și campion absolut la acest capitol a fost și va rămâne un demnitar de prim rang, obișnuit să vorbească în sintagme capabile să îmbogățească patrimoniul paremiologic al limbii române. Iată cum se exprima Domnia sa, în timp ce alerga zăpăcit pe coridoarele Parlamentului baltic, împăunat într-un costum vărgat ce amintea de veșmintele unor lideri africani: „Bliaghi, dacî ii nu mă lasî sî grăiesc amu, eu mă duc sî mă chiș”. Cu timpul, relațiile noastre cu autoritățile chișinăuiene și angajații Ambasadei Moldovei de la Vilnius au cunoscut o evoluție pozitivă, ajungând să fie astăzi mai mult decât corecte.

Balticii și-au luat destinul în propriile mâini și au purces la edificarea unei societăți noi, în timp ce moldovenii și-au delegat destinul în mâinile rușilor

– La începutul anilor ’90, R. Moldova era pe aceeași undă cu Țările Baltice. De ce perspectivele s-au separat?

– Perspectivele nu s-au separat, pentru că nu aveau cum să se separe de la sine. Mai curând, este vorba despre destinele a două popoare, care au cunoscut în egală măsură anii de goană și prigoană sovietică. Explicația mea e simplă, ca să nu zic banală – un an și jumătate înainte de prăbușirea imperiului, balticii și-au luat destinul în propriile mâini și au purces la edificarea unei societăți noi, în timp ce moldovenii și-au delegat destinul în mâinile rușilor care, după ce au pomădat un pic vechiul manual de istorie, au însăilat niște perspective care îi avantajau masiv pe ei însăși, nu însă și pe basarabeni. Iată de ce astăzi Lituania este o țară membră a UE cu un nivel de viață decent în continuă creștere, iar R. Moldova se bălăcește în mocirla grețoasă plămădită de bolșevicii unsuroși.

–Lituania e țară membră NATO. Ce avantaje au cetățenii de la acest statut?

– Avantajele sunt enorme, aproape imposibil de estimat. A adera la blocul NATO, înseamnă a-ți securiza frontierele și a te pune la adăpost sigur, știind că în caz de pericol real va fi activat articolul 5, care preconizează ajutoare masive din partea celorlalte state membre ale acestui bloc militar. Încerc să-mi închipui, dar nu reușesc, cum s-ar descurca mica Lituanie în condițiile zilei de azi, dacă s-ar afla în afara blocului NATO, având un vecin ostil ca Bielorusia în frunte cu prietenul nebunatic al lui Dodon – Alexandr Lukașenko și învechitul dușman în rele – Rusia putleristă sub coaste.

R. Moldova a devenit stat-candidat la aderare la UE. Una dintre condițiile finalizării acestui proces este combaterea corupției și reforma justiției. Cum a scăpat Lituania de corupție la nivel înalt? Dacă a scăpat…

Mi-ar plăcea să spun că Lituania a eradicat pentru totdeauna acest flagel rușinos, dar undeva, în preajmă, sfântul adevăr îmi amintește că este vorba de un fenomen apărut în zorii umanității și, oricât ne-am zbate, nu-l putem deocamdată stârpi. Oricum, Lituania a făcut mult în acest sens dar, mai întâi de toate, a avansat la reformarea justiției, armonizându-și legile conform canoanelor juridice ale statelor democratice. Un lucru e indiscutabil – fără progrese incontestabile n-ar fi putut adera la UE. Negocierile cu UE, dimpreună cu reforma justiției și alte modificări iminente trecerii la economia de piață, au durat nouă ani.

– Cum se simt românii/basarabenii stabiliți în Lituania?

– Ne simțim bine, chiar foarte bine, adică ne-am integrat perfect în societatea baltică, am însușit temeinic limba lituaniană, îndrăgind obiceiurile și tradițiile băștinașilor. Unii dintre noi au realizat succese impresionante, adică și-au făcut un bun nume, s-au realizat plenar din punct de vedere profesional. Avem ingineri și medici, politicieni și arhitecți, lemnari și fermieri, diplomați și piloți, profesori de limbi străine (inclusiv de lituaniană) și ghizi foarte competenți, traducători de literatură și translatori angajați în cadrul celor mai înalte foruri internaționale. În 1989, am fondat Societatea de limbă și cultură română „Dacia”, ghidată, inițial, cu multă dăruire și competență de inimoasa Lica Melnic-Žalakevičienė, apoi de colega sa Lucia Andrievschi-Bartkienė. Totuși, aproape toți compatrioții noștri au gustat câte puțin din toate cele bune și rele, fiind nevoiți să facă, vorba lituanienilor, „nouă meserii și a zecea foamea.”

Lituania cumpără gaze din Norvegia, SUA, Catar, din alte țări, pentru că refuză să finanțeze războiul lui Putin împotriva Ucrainei

–Locuitorii R. Moldova sunt înspăimântați de iarna care vine. Cum vor ierna în acest an balticii?

– Balticii își dau bine seama că iarna care vine va fi una cu adevărat grea, dar nu mai dură decât cea din perioada blocadei economice instituite de căpcăunii de la Kremlin sau din vremile când Lituania achiziționa gaz și țiței din Rusia, la prețuri halucinante. De altfel, în prezent, Lituania cumpără aceste produse din Norvegia, SUA, Catar, din alte țări pentru că refuză să finanțeze războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Sloganul „Nu vom achiziționa niciun metru cub de gaz puturos și nici un gram de țiței muscălești” a fost respectat în totalitate. Altfel zis, înainte de a-și așeza binișor fundurile la cald, balticii își îndreaptă gândurile spre copilașii ucraineni care, până a ajunge printre străini, au cunoscut ororile de la Bucea și Irpen, și-au văzut bunicuțele și buneii lor înecați în suferințe, mamele violate și îmbrâncite în abisul tăcerilor sfâșietoare. Nu în ultimul rând, se gândesc cu admirație la vitejii bărbați ucraineni, care se bat pentru noi toți, jertfindu-și viața pe altarul libertății.

-Bătrânii sunt extrem de vulnerabili în R. Moldova. Cum își trăiesc bătrânețile lituanienii?

-Și în Lituania bătrânii sunt o categorie de cetățeni vulnerabili pentru că, având o pensie medie de 465 de euro pe lună, nu-și poți permite prea multe. E adevărat, în perioade mai dificile, statul intervine cu mici adaosuri, cum ar fi bunăoară, cel de 32 de euro în cazul în care un baltic a rămas văduv/ă, nu are sau nu și-a găsit consoartă în tot lungul vieții. Chiar și cu aceste resurse modeste o bună parte din pensionarii lituanieni fac anual o călătorie în străinătate, de obicei într-o țară europeană însorită gen Turcia, Italia, Grecia sau alte destinații. Din păcate, COVID-ul și, mai ales, războiul din Ucraina au provocat o răsturnare dramatică, soldată cu substituirea priorităților pentru o perioadă nedeterminată de timp.

–Aici totul se scumpește. Cum rezistă Lituania – țară membră a UE, în condițiile majorării prețurilor în toată Europa?

-Date statistice recente arată că Lituania a încheiat prima jumătate de an cu o rată a inflației de 21% – fapt inimaginabil acum 10-15 ani. În pofida situației dificile, am certitudinea că balticii vor rezista și vor ieși mai puternici din criză. E drept, vor trebui să renunțe la unele lucruri gen vacanțe petrecute prin țări exotice precum Indonezia, Columbia, Kenia… De altfel, lituanienii, spre deosebire de unii compatrioți de-ai noștri, nu așteaptă pomeni. Ei își crează singuri oportunități și locuri de muncă. Prețurile, zic balticii, cresc sau revin la normalitate, dar prânzul și pofta de mâncare nu dispar nicicând.

–R. Moldova este statul cel mai expus riscurilor care ar putea surveni în contextul războiului din Ucraina. Satul dvs. de baștină, Oxentea, e pe malul Nistrului, foarte aproape de zona transnistreană. Ce vorbesc, ce cunosc, ce frici au oamenii din sat în legătură cu acest război?

-Oxentenii sunt foarte îngrijorați de evoluția evenimentelor din Ucraina și din stânga Nistrului, înțelegând perfect că, dacă Odesa cade, moscalii vor ajunge neîntârziat și în satul nostru. Oricum, frica cea mare pare să fi rămas în urmă, așa cum căuta să mă convingă recent un țăran lucid: fie Rusia cât de mare și de bine înarmată dar, stai mata liniștit și vezi-ți de treabă, nu va rezista împotriva unei alianțe formate din Ucraina și jumătate din lumea civilizată.

–Lituania, lituanienii cum tratează războiul din Ucraina?

– Lituanienii sunt cu trup și suflet de partea ucrainenilor pentru că ei își apără țara, familiile și pământurile dimpreună cu valorile Europei civilizate. Până și rușii din Lituania – neobosita coloană a cincea a Kremlinului – nu se grăbesc să-l sprijine pe Putin, fiind conștienți că ideea unui război fratricid a apărut în căpățâna unui smintit încremenit în veacul XIX și că astăzi trebuie să te bați nu pentru pământuri străine, ci pentru creierii și inimile oamenilor – o resursă inestimabilă și o adevărată chezășie a unui viitor prosper.

–Sunt peste 200 zile de război. Cum s-au integrat refugiații ucraineni în Lituania?

-Până în prezent, Lituania a găzduit circa 70 de mii de refugiați, repartizându-i pe întreg teritoriul țării, iar în prag de iarnă va deschide vămile pentru alte 60 de mii de persoane, rămase fără casă și masă în urma războiului. O parte din refugiați au fost încadrați în câmpul muncii cu dreptul de a comunica pentru început – aviz amatorilor, găgăuzilor și împătimiților de „valorile” lumii ruse, care s-au cuibărit boierește în Moldova și nu vor să audă de limba română – cu clienții în limbile engleză, ucraineană și parțial în rusă. Unii ucraineni au reușit să creeze mici întreprinderi și noi locuri de muncă. Copiii refugiaților au fost încadrați în școlile baltice cu predare în limba maternă, iar cei care au însușit temeinic limba de stat și au dorit s-au înscris în clasele cu predare în limba lituaniană.

În Lituania „mobilizarea” decretată de Putin este numită „могилизация”

– Acum, în legătură cu „mobilizarea” anunțată de Putin, cetățenii ruși încearcă să scape de înrolare și de război. Un număr impresionant de ruși au ajuns în Finlanda. Letonia a declarat stare de urgență la frontiera sa cu Rusia. Cât de predispusă este Lituania să primească refugiați ruși?

– În Lituania „mobilizarea” decretată de Putin este numită „могилизация”, altfel zis o trimitere la moarte sigură și, ca urmare, statul baltic va găzdui doar cetățenii ruși a căror viață este supusă riscului unui pericol real. Alte alternative și excepții nu există și deocamdată nu se preconizează.

– Ce ați face, dacă am reuși să scăpăm de război?

– M-aș bucura enorm împreună cu ucrainenii și cu toată lumea bună de pe întreaga planetă. Aș continua să particip la modestele acțiuni de voluntariat în cadrul cărora m-am încadrat alături de alți baltici după ce am suferit de așa-zisul „complex ucrainean”, adică am trăit o stare sufletească chinuitoare legată de evoluția evenimentelor de pe front, care a afectat mult sănătatea oamenilor cu mintea întreagă. Aș susține plenar pedepsirea criminalilor de război, încurajând concomitent demilitarizarea, debarbarizarea și deputinizarea Rusiei, după care aș sprijini idea guvernării acestui stat-criminal de către marile puteri ale lumii. Rusia s-a transformat pe cont propriu pentru, cel puțin, o jumătate de secol, într-un stat de antropomorfi infami și ticăloși, care vor plăti, neîndoios, pagubele materiale și morale cauzate ucrainenilor și altor popoare. Voi susține moral dezmembrarea „imperiului răului” în 6-8 cnezate, sugerând posterității să ofere muscalilor treziți din beția de sânge nevinovat – peste vreo zece cincinale de trudă istovitor-ispășitoare și pocăință – șansa de a se încadra treptat în familia popoarelor civilizate.

– Mulțumim pentru interviu.
Pentru conformitate, Aneta Grosu