Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Escrocherie dejucată de polițiști. Victima…

Escrocherie dejucată de polițiști. Victima – o femeie în vârstă de 70 de ani

Sursa: bluemoonseniorcounseling.com / Imagine simbol

Polițiștii din Rîșcani au reținut un bărbat originar din raionul Florești, bănuit de escrocherie. Victima schemei, o femeie de 70 de ani, a transmis escrocilor 61 950 de lei și era pe cale să mai rămână fără încă circa 87 000 de lei.

Escrocii au contactat victima, prezentându-se drept angajați ai Băncii Naţională a Moldovei (BNM), și au convins-o, sub pretextul că ar putea avea probleme cu legea din cauza banilor păstrați în numerar, să transmită unui curier 61 950 de lei.

„Polițiștii au identificat și reținut un bărbat de 45 de ani, chiar în momentul în care venise pentru a ridica alte două tranșe: 2 500 de euro – echivalentul a aproape 50 000 de lei – și 37 000 de lei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

„Nu transmiteți bani și nu divulgați date personale celor care vă contactează telefonic în numele instituțiilor. Verificați informațiile doar prin canale oficiale și sesizați imediat Poliția”, recomandă Poliția.