Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Licență retrasă după un…

DOC Licență retrasă după un deceniu: o avocată condamnată la 7 ani și jumătate de închisoare, exclusă din profesie în urma unui articol ZdG

Sursa foto: Colaj ZdG

Avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov, aflată în detenție după ce a fost condamnată definitiv, în anul 2015, la șapte ani și șase luni de închisoare într-un dosar de corupție, alături de magistrata Judecătoriei Criuleni Elena Roibu (dată în căutare internațională de peste 11 ani, n.r.), a fost sancționată cu „cea mai severă sancțiune disciplinară”, fiindu-i retrasă licența de avocat.

Decizia a fost luată pe 6 aprilie 2026 de Comisia pentru etică și disciplină a Uniunii Avocaților din R. Moldova (UAM), la câteva luni după ce Ziarul de Gardă a scris că Uniunea Avocaților nu i-a retras licența apărătoarei condamnate timp de 10 ani.

Potrivit Comisiei pentru etică și disciplină, comportamentul avocatei Tatiana Mostovoi-Filimancov, stabilit prin hotărârea judecătorească irevocabilă, „este incompatibil cu statutul de avocat și contravine valorilor fundamentale ale profesiei de avocat, precum și cerințelor de reputație ireproșabilă impuse de Legea cu privire la avocatură”.

„(…) Comisia apreciază că menținerea în profesie a avocatei Mostovoi-Filimancov Tatiana ar produce efecte negative asupra imaginii și prestigiului întregului corp al avocaților, ar submina încrederea publicului în profesia de avocat și ar contraveni principiilor fundamentale ale statului de drept (…).

(…) Comisia consideră că aplicarea celei mai severe sancțiuni disciplinare – retragerea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat – este justificată, echitabilă și necesară pentru protejarea onoarei și prestigiului profesiei de avocat (…).

Totodată, la individualizarea sancțiunii disciplinare, Comisia reține că avocata vizată nu a colaborat cu Comisia pentru etică și disciplină în cadrul procedurii disciplinare și nu a depus explicații scrise, deși i s-a acordat posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în cadrul procedurii disciplinare inițiate din oficiu (…)”, se menționează în hotărârea luată de Comisie.

În februarie 2026, în urma unor solicitări de informații ale ZdG, UAM a declarat că nu a fost informată de către instanța de fond sau de către organul de probațiune despre tragerea la răspundere penală și condamnarea avocatei, dar și despre rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii judecătorești în privința apărătoarei. Astfel, instituția a menționat atunci că nu a retras licența avocatei.

„(…) Vă informăm că Uniunea Avocaților din R. Moldova a luat act de petițiile formulate de dvs. și va transmite informația despre tragerea la răspundere penală și condamnarea avocatei Mostovoi-Filimancov Tatiana către Comisia pentru Etică și Disciplină pentru examinare conform competenței (…)”, ne-a informat UAM într-un răspuns la o solicitare de informații a ZdG.

Prima judecătoare condamnată pentru corupție, de peste 11 ani în căutare internațională. Avocata din dosar – reținută la opt ani de la pronunțarea sentinței

Pe 19 decembrie 2025, ZdG a relatat că, la 11 ani după ce a fost condamnată la opt ani de închisoare într-un dosar de corupție, fosta magistrată a Judecătoriei Criuleni, Elena Roibu, este, în continuare, dată în căutare internațională pentru arest și extrădare, autoritățile de la Chișinău neavând informații despre locul în care se află aceasta. Roibu părăsise sala de judecată în iunie 2014, cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței.

În același timp, avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov, condamnată la șapte ani și șase luni de detenție în același dosar, care a părăsit și ea sala de judecată înainte de a-și afla sentința, a fost reținută de forțele de ordine în 2022, fiind plasată în penitenciarul pentru femei din Rusca pentru executarea pedepsei. Femeia a fost reținută la Gara Feroviară din Chișinău.

În iunie 2014, judecătoarea Elena Roibu, care activa la Judecătoria Criuleni, și avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov, ambele fiind învinuite că au cerut, primit şi împărţit o mită de două mii de euro pentru a-i achita pe doi tineri, Andrian Chetruşca şi Vasile Pogriban, judecaţi de magistrată şi reprezentaţi în instanţă de către avocată, au fost condamnate de Judecătoria sectorul Ciocana din Chișinău la opt, respectiv șapte ani și șase luni de închisoare cu executare. Ambele condamnate au părăsit sala de ședințe după ce și-au spus „ultimul cuvânt”, cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței.

Despre Elena Roibu se menționa atunci că era prima judecătoare condamnată la închisoare cu executare într-un dosar penal deschis pentru corupție. Pe numele ambelor condamnate au fost emise mandate de arestare, ele fiind ulterior anunțate în căutare. 

Totodată, ZdG scria, conform datelor publice de pe site-ul Uniunii Avocaților, că Tatiana Mostovoi-Filimancov are licența suspendată din ianuarie 2023 din motivul unor restanțe la plata contribuțiilor avocatului la bugetul Uniunii. La acel moment nu existau date publice care să arate că, fiind condamnată definitiv, i-a fost retrasă licența, așa cum prevede legea.

Pe 16 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a pus punct în dosarul mitei de la Criuleni în care ex-judecătoarea Elena Roibu şi avocata suspendată Tatiana Mostovoi-Filimancov au cerut şi primit de la familia Chetruşca, sub controlul ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), 2000 de euro, pentru ca magistrata să pronunţe o sentinţă de achitare pe numele a doi tineri, Andrian Chetruşca şi Vasile Pogriban. ZdG a fost singura instituţie de presă care în 2014 a participat la toate şedinţele de judecată din acest dosar şi a descris mersul acestora în ediţiile ziarului.