Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cele mai afectate zone în…

Cele mai afectate zone în urma calamităților au fost raioanele Călărași, localitățile Hîrjauca și Mîndra, și Ungheni, unde au fost inundate 11 localități

În contextul ploilor torențiale, intensificărilor de vânt și acumulărilor masive de apă, autoritățile au activat în regim sporit de monitorizare și intervenție. Cele mai afectate zone au fost raioanele Călărași, cea mai gravă situație fiind înregistrată în localitățile Hîrjauca și Mîndra, în urma ruperii digului de protecție, și Ungheni, unde au fost inundate 11 localități, potrivit Guvernului.

Autoritățile au intervenit pentru restabilirea condițiilor de circulație rutieră și feroviară. Trenurile afectate și-au reluat deplasarea, iar pasagerii au ajuns în siguranță, după afectarea temporară a circulației.

„Instituțiile responsabile continuă intervențiile pentru asigurarea siguranței circulației și acordarea sprijinului necesar populației”, se arată în mesaj.

Echipele din sectorul energetic au intervenit pentru remedierea defecțiunilor și reconectarea consumatorilor afectați, în contextul deconectărilor parțiale de energie electrică în unele localități.

„Conexiunea afectată de pe linia electrică a fost repusă în funcțiune la 23:56”, transmit autoritățile.

IGSU a efectuat intervenții pentru pomparea apei, defrișarea arborilor căzuți, înlăturarea obiectelor periculoase și lucrări de căutare-salvare, după inundațiile locale și acumulările de apă.

Au fost antrenate 85 de autospeciale și peste 300 de angajați”, conform Guvernului.

Serviciul 112 a înregistrat 5748 de apeluri și 3283 de urgențe. Zonele de risc continuă să fie patrulate și securizate.

Aeroportul Internațional Chișinău activează în regim normal.