Canoiștii Elena Glizan și Serghei Tarnovschi au luat bronzul la Cupa Mondială
Moldovenii Elena Glizan și Serghei Tarnovschi au cucerit medalia de bronz la Cupa Mondială de la Brandeburg pe distanța 5000 metri, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv din R. Moldova.
La feminin, Elena Glizan a înregistrat rezultatul 29:06:86, fiind întrecută de Zsofia Csorba din Ungaria (28:50:49) și Maria Mailliard din Chile (28:51:24).
Serghei Tarnovschi a fost cronometrat în 24:43:81, primele două poziții fiind ocupate de ungurul Adolf Balazs (24:27:95) și spaniolul Jaime Duro (24:40:10).
Serghei Tarnovschi a fost desemnat sportivul anului 2025 la probele olimpice și paralimpice în cadrul Galei Sportului 2025, organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pe 23 ianuarie 2026. Canoistul a devenit de trei ori campion mondial.
Elena Glizan a cucerit, în 2025, medalia de argint la Campionatul Mondial U23 de canoe maraton, care s-a desfășurat la Gyor, Ungaria. În 2024, a reușit aceeași performanță la Campionatul Mondial de canoe Under 23 din Plovdiv, Bulgaria.