ADEPT Cum a devenit Găgăuzia teren de testare pentru imixtiunea Rusiei și corupția electorală din R. Moldova
Deși R. Moldova funcționează, în general, ca o democrație electorală, cu alegeri multipartide, competitive și monitorizate, acest proces a fost vulnerabilizat constant de imixtiuni externe și de mecanisme de corupere politică și electorală.
Găgăuzia este o regiune cu statut juridic special din R. Moldova care a fost luată sub control în 2023. O analiză realizată de Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT) arată că schema de corupere electorală utilizată în Găgăuzia s-a încercat a fi extinsă la scară națională, fiind aplicat și în alegerile prezidențiale, din 2024, și la cele parlamentare, din 2025.
Chiar dacă autoritățile centrale au reușit să limiteze parțial efectele coruperii electorale la nivel național, nu au depășit consecințele alegerilor pentru guvernatorul Găgăuziei din 2023. Din această cauză, Găgăuzia se află într-o criză instituțională profundă, relațiile dintre Chișinău și Comrat sunt blocate, iar tensiunile riscă să se transforme într-o criză politică și etno-politică. Potrivit analizei, revenirea la normalitate presupune realegerea guvernatorului și a Adunării Populare în condiții libere și corecte.
Evoluția tensiunilor dintre puterea centrală și cea regională din Găgăuzia
În perioada sovietică, populația găgăuză a fost puternic rusificată, limba rusă devenind dominantă în educație, administrație și comunicare publică. În același timp, limba găgăuză a rămas slab protejată instituțional, iar limba română a fost privită cu reticență.
„Această realitate a facilitat atât vulnerabilitatea la dezinformarea propagată de mass-media din Federația Rusă, cât și o ruptură informațională profundă față de discursul public național, mediat predominant prin limba majorității”, se arată în analiza ADEPT.
Federația Rusă a exploatat constant aceste rupturi prin mai multe instrumente: imixtiune mediatică, politică și financiară în alegeri, șantaj comercial și energetic, embargouri, ajutor umanitar selectiv pentru fidelizarea elitelor regionale și, mai recent, „coruperea directă a alegătorilor prin transferuri bancare directe de către o bancă de stat din Rusia pe conturile cetățenilor moldoveni, cu utilizarea ilegală a datelor personale”.
Un moment important este adoptarea Legii din 1994 privind statutul special al Găgăuziei, prezentată ca un compromis care a reintegrat regiunea în spațiul constituțional moldovenesc.
„Două luni mai târziu, Guvernul Republicii Moldova a organizat, cu suportul autorităților locale din localitățile populate de găgăuzi, alegerea Adunării Populare a Găgăuziei și a guvernatorului regiunii. Primul și cel de al doilea ciclu electoral privind alegerea forului reprezentativ și a guvernatorului UTAG s-au desfășurat fără conflicte, cu implicarea partidelor politice naționale în competițiile electorale, care au reușit să promoveze candidați în organele eligibile regionale”, scriu autorii despre primele alegeri.
Tensiunile însă au apărut după alegerile parlamentare din 2001, când Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a obținut sprijin masiv în Găgăuzia pe baza unui acord cu Adunarea Populară a Găgăuziei (APG).
„Datorită suportului APG, PCRM a obținut 80.6% din voturile alegătorilor din circumscripția electorală UTAG, însă nu a putut să-și onoreze un șir dintre promisiunile menționate. În consecință, de atunci, în mod continuu, liderii politici regionali acuză autoritățile centrale de intenția de a limita împuternicirile UTAG, obținute în urma unui compromis politic, odată cu adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei”, scrie în analiza ADEPT.
Drept răspuns, PCRM a declanșat o campanie împotriva guvernatorului Croitor, acuzându-l de abuzuri și legături cu regiunea transnistreană. APG a inițiat un referendum de demitere, dar Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei a constatat mai multe ilegalități: lipsa procedurilor corecte, lipsa unei decizii judecătorești, vot insuficient în APG, participare foarte scăzută și context politic tensionat. Croitor a propus un referendum autentic privind încrederea în instituțiile regionale, dar inițiativa a fost respinsă. Ulterior, acesta a demisionat și nu a fost admis la alegerile anticipate, deși demisionase tocmai pentru a provoca aceste alegeri.
Totodată, alegerile anticipate pentru guvernator au fost, potrivit observatorilor, problematice. Unii candidați incomozi au fost presați sau eliminați, iar prezența la vot nu a atins pragul legal de 50%. Cu toate acestea, scrutinul a fost validat.
PCRM a făcut schimbări în constituție, schimbând titlul unui articol din „statutul special de autonomie” în „Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia” (UTAG). Deși PCRM a considerat că și-a îndeplinit astfel promisiunile făcute în 2001, liderii regionali au fost nemulțumiți de prevederea: „Controlul asupra respectării legislaţiei Republicii Moldova în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se exercită de Guvern, în condiţiile legii”.
Rolul formațiunilor politice regionale din UTAG
Prima formațiune importantă a fost „Gagauz-Halcî”, înregistrată oficial de Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești în octombrie 1989. Inițial, aceasta a fost o platformă de discuții, apoi a devenit o organizație umbrelă pentru grupuri precum „Birlik” (Unitate) și „Vatan” (Patria).
În 1990, când a fost adoptată declarația de libertate și independență a poporului găgăuz față de R. Moldova, autoritățile RSS Moldovenești au dizolvat mișcarea, considerând-o contrară Constituției și integrității teritoriale. Adept precizează că și constituția URSS menționa că „teritoriul unei republici unionale nu poate fi modificat fără consimțământul acesteia”.
După dizolvare, rolul principal în promovarea intereselor găgăuze a revenit deputaților găgăuzi și liderilor regionali, iar soluția finală a fost includerea statutului special în Constituția Moldovei din 1994.
La primele alegeri regionale existau două partide regionale: Partidul Popular al Găgăuzilor și Partidul Popular „Vatan”. Însă modificările legislative din 1998 au impus cerințe mult mai dure pentru înregistrarea partidelor, iar prin urmare, competiția politică regională a ajuns să fie dominată de partide naționale și candidați independenți.
„1/3 din cele 43 de partide existente în Republica Moldova nu au putut face față procedurii de reînregistrare, inclusiv cele două partide din UTAG. Amendamentele legislative prin care s-a impus existența branșelor teritoriale în jumătate din raioane au făcut imposibilă înregistrarea partidelor regionale de principiu”, scrie ADEPT.
După ce Mihail Formuzal, primarul municipiului Ceadâr-Lunga, a câștigat funcția de guvernator în 2006 , a fost înregistrată o ascensiune a politicienilor independenți regionali.
„Programul electoral al noului guvernator a însumat, practic, toate pretențiile elitei regionale față de guvernarea PCRM, acuzată că a atentat la împuternicirile legale ale UTAG, cerând punerea în practică a drepturilor limitate și insistând pe îndeplinirea promisiunilor PCRM”, se arată în analiza ADEPT.
Implicarea partidelor PLDM și PDM la alegerile din Găgăuzia
Renunțarea liderilor regionali la cooperarea cu partidele naționale a făcut ineficientă competiția politică din UTAG. Pentru a-și lărgi numărul de susținători liderii regionali au recurs la utilizarea organizațiilor obștești în calitate de substituenți a partidelor. Guvernatorul, Mihail Formuzal a reușit să transforme organizația obștească „Mișcarea Găgăuzia Unită” (MGU), înregistrată, la 3 februarie 2004, pe când deținea funcția de primar al orașului Ceadâr Lunga în cel mai „influent partid regional”.
Iar principalul contracandidat al lui Mihail Formuzal, la alegerile pentru funcția de guvernator din 2006 și din 2010, primarul municipiului Comrat, Nicolai Dudoglo, a procedat la fel, înregistrând în 2010 organizația obștească „Mișcarea Noua Găgăuzie” (MNG), devenind liderul acesteia.
„Începând cu 2010, mișcările obștești – Găgăuzia Unită și Găgăuzia Nouă au activat ca principalele forțe politice rivale din Găgăuzia, deși ambele aveau statut de organizații neguvernamentale”, precizează ADEPT.
În 2014, ambele mișcări au decis la un moment dat să restabilească cooperarea cu partidele naționale. Liderul MGU, Mihail Formuzal, a stabilit un parteneriat cu liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, care a deținut funcția de prim-ministru în perioada 2009- 2010. De cealaltă parte, MNG a stabilit un parteneriat cu Partidul Democrat din Moldova (PDM) – componentă, la fel ca și PLDM, a coaliției de guvernare Alianței pentru Integrare Europeană (AIE). Cooperarea MNG cu PDM a evoluat până la absorbirea primei de către PDM. În consecință, la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, din 9 – 23 septembrie 2012, PDM s-a ales cu o majoritate, deși nici un deputat nu fusese ales din partea PDM.
UTAG ca poligon pentru testarea imixtiunii străine, a coruperii politice și electorale
În anul 2005, Duma de Stat a Rusiei a adoptat o declarație împotriva R. Moldova, după ce Chișinăul a cerut retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană și a calificat prezența militară rusă drept ocupație ilegală.
Potrivit ADEPT, prima acțiune de imixtiune a Rusiei a fost implicarea în alegerile parlamentare 6 martie 2005, „cu scopul influențării rezultatelor finale ale scrutinului prin intermediul finanțării ilegale a oponenților PCRM, țintind destabilizarea situației social-politice din țară”.
În alegerile pentru APG din 2008, imixtiunea s-a manifestat prin încercarea de a semna un acord între Găgăuzia și Moscova chiar înainte de scrutin și prin folosirea ajutorului umanitar rusesc ca instrument politic.
„Documentul urma să fie semnat la 6 martie 2008 de către primarul Moscovei, Yuri Lujkov, şi guvernatorul Găgăuziei, Mihail Formuzal, dar autoritățile Republicii Moldova s-au opus acelei întâlniri, calificând-o drept inoportună în ajunul alegerilor”, subliniază ADEPT.
La alegerile pentru guvernator din 2010, Rusia a susținut simultan candidați regionali rivali, dar nu candidatul PCRM.
„Astfel, administraţia prezidențială s-a angajat în susținerea lui Mihail Formuzal, anunțând conferirea, chiar în ajunul primului tur de scrutin, a Diplomei de Onoare a Preşedintelui Federaţiei Ruse, pentru aportul deosebit în dezvoltarea şi consolidarea cooperării culturale dintre Federația Rusă şi Moldova. Pentru cel de al doilea tur de scrutin a fost planificată înmânarea Diplomei, cu exact două zile înaintea votării, în ajunul «zilei tăcerii» (…) În calitate de primar al municipiului Comrat – capitala Găgăuziei, Nicolae Dudoglo s-a bucurat de suportul primăriei Moscovei, care s-a materializat în semnarea unui acord de parteneriat și cooperare cu Administraţia raionului Sokolniki al districtului administrativ de Est din oraşul Moscova”, scrie ADEPT.
Totuși, ajutorul umanitar rusesc primit de administrația Formuzal, a avut efecte contrare. O comisie a APG a acuzat distribuirea frauduloasă a câtorva mii de tone de motorină și cereale, estimând prejudicii de aproximativ 2 milioane de lei, guvernatorul fiind acuzat de „fraudarea alegerilor prin intermediul imixtiunii străine”. S-a încercat inițierea procedurii de impeachment împotriva guvernatorului, dar aceasta a eșuat din lipsa majorității calificate.
Referendumul privind independența amânată a Găgăuziei și vectorul politicii externe
Un moment esențial este referendumul din 2 februarie 2014 privind „independența amânată” a Găgăuziei și orientarea externă. Acesta a fost organizat în contextul Summitului de la Vilnius, unde R. Moldova urma să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană (UE).
Atunci, Rusia se opunea Parteneriatului Estic și exercita presiuni asupra Ucrainei, Armeniei, Georgiei și R. Moldova. Astfel, Federația Rusă a ajuns și în Găgăuzia pentru a transmite acest mesaj.
„Chiar în ajunul summit-ului de la Vilnius, liderii regionali din Găgăuzia au decis organizarea unui referendum în Găgăuzia, finanțat din surse private de afaceri din Rusia. Enigma acestei inițiative constă în faptul că elitele regionale, implicate într-o confruntare ireconciliabilă pe marginea impeachment-ului împotriva guvernatorului s-au solidarizat instantaneu chiar în ajunul summit-ului de la Vilnius, cu scopul de a se opune integrării europene”, explică ADEPT.
Potrivit ADEPT, „rezultatele referendumului erau previzibile odată ce finanțarea fusese asigurată din surse din Rusia – peste 96% din participanții la scrutinul declarat ilegal de autoritățile moldovene au susținut, atât adoptarea legii locale privind independența amânată a Găgăuziei, cât și dezaprobarea integrării europene a Republicii Moldova în favoarea integrării în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan”.
Imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare din 2014 și cele regionale din 2015
La alegerile parlamentare din noiembrie 2014, Federația Rusă a susținut direct Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în mod special, în detrimentul PCRM, care potrivit sondajelor de opinie avea șanse reale de a obține majoritatea parlamentară.
Imixtiunea directă a Federației Ruse a fost orientată spre convingerea electoratului rusofil, prin intermediul unui banner electoral să voteze PSRM, o formațiune cu un rating de aproximativ 1%, dar care s-a învrednicit de suportul personal al președintelui Putin, fiindcă liderul PSRM, Igor Dodon, a fost singurul politician din R. Moldova care a susținut public anexarea Crimeii.
„Este de remarcat că suportul Rusiei pentru PSRM nu s-a limitat doar la dimensiunea propagandistică. Actualmente, liderul PSRM, Igor Dodon, este cercetat penal pentru acte de corupție și finanțare ilegală a PSRM. Fabula cauzei penale are la bază o înregistrare video, făcută publică, în care liderul PSRM recunoaște că pentru asigurarea activității PSRM are nevoie de $700 mii lunar, pe care îi primește din Rusia, dar ar dori să diversifice sursele de susținere a PSRM”, scrie ADEPT.
În 2015, Irina Vlah a fost susținută deschis de oficiali și cercuri politice ruse. Deși toți candidații se declarau pro-ruși, Moscova a mizat pe Vlah, ceea ce a provocat critici chiar în interiorul elitei găgăuze.
„De această dată imixtiunea s-a realizat prin intermediul deputaților Dumei de Stat, a Consiliului Federației, artiștilor și sportivilor ruși, care i- au asigurat victoria Irinei Vlah. Imixtiunea brutală a înalților demnitari și a cohortelor de sportivi și artiști ruși a provocat nemulțumirea contracandidaților Irinei Vlah, care, de asemenea, se identificau public drept candidați pro-ruși”, scrie ADEPT.
Ingerințele Rusiei după agresarea Ucrainei și rețeaua „Șor”
O altă formă de influență descrisă este embargoul rusesc asupra produselor agricole moldovenești după apropierea de UE. Embargoul nu s-a aplicat producătorilor din Găgăuzia și regiunea transnistreană.
După agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei în 2022, imixtiunea s-a intensificat dramatic. ADEPT afirmă că instrumentul principal a fost rețeaua „Șor”, folosită pentru coruperea alegătorilor în ciclul electoral 2023-2025: alegerile pentru guvernatorul Găgăuziei din 2023, alegerile locale generale, referendumul constituțional privind UE din 2024, alegerile prezidențiale din 2024 și cele parlamentare din 2025. Scopul ar fi fost deturnarea cursului european al R. Moldova.
Rețeaua Șor este prezentată ca un mecanism construit din 2016, după intrarea lui Ilan Șor în politică prin preluarea mișcării „Ravnopravie”. Mecanismul ar fi combinat magazine sociale, beneficii pentru grupuri vulnerabile, colectare de date personale, dependență economică și influență electorală. Prin acest sistem, fostul partid „Șor” a obținut reprezentare parlamentară, primării și consilii locale, inclusiv poziții puternice în Orhei, iar în 2023 a reușit să promoveze candidata sa la funcția de guvernator al Găgăuziei.
Statul a reacționat mai ferm în 2023, când Ilan Șor a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, iar Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional pentru corupție electorală și finanțare ilegală.
Totuși, ADEPT precizează că dizolvarea partidului nu a oprit rețeaua.
„În februarie 2024, lui Ilan Șor i-a fost anulată interdicția de intrare pe teritoriul Rusiei, impusă încă în 2015, oferindu-i-se cetățenia acesteia. A urmat punerea la dispoziția acestuia, printr-un acord cu fundația Evrazia, a unui sume de $250 milioane – „resurse uriașe”, pentru influențarea proceselor electorale și politice din R. Moldova. Pentru a înțelege nivelul susțineri lui Șor din partea Federației Ruse este important de menționat că președinte al consiliului de administrare al fundației Evrazia e președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin. De asemenea, membru al consiliului de administrare este Piotr Fradcov, președinte al Băncii Promsvyazbank, instituție de stat, care deservește forțele armate ale Federației Ruse, etc”, explică ADEPT.
Concluziile ADEPT
Concluziile împart evoluția corupției electorale și politice în mai multe etape. Prima etapă, până în 2005, a fost una nesistemică: alegătorii erau mituiți în campanii cu pachete alimentare sau cadouri. Acest tip de corupție putea fi combătut prin reguli legale mai stricte și observare electorală mai bună. A doua etapă începe odată cu intrarea masivă a oamenilor de afaceri în politică. Ideea că „cel mai bun business este politica” a dus la folosirea puterii pentru modificarea legilor în favoarea intereselor private și la corupție mare, culminând cu frauda bancară de aproximativ un miliard de dolari.
ADEPT adaugă că rețeaua Șor a transformat corupția electorală într-un mecanism sistemic și social organizat. Magazinele sociale, ajutoarele și alte beneficii au fost folosite nu doar pentru imagine, ci pentru fidelizarea alegătorilor, colectarea datelor personale și menținerea contactului cu grupuri vulnerabile. Acest sistem s-a dovedit eficient politic, permițând Partidului Șor să câștige mandate parlamentare, funcții locale și, în 2023, funcția de guvernator al Găgăuziei.
A doua concluzie privește impactul imixtiunii străine.
„Terenul fertil pentru imixtiunea străină a fost afânat de polarizarea societății Republicii Moldova pe criterii etno-lingvistice și geopolitice, referitoare la vectorul de integrare regională – europeană sau eurasiatică. Un alt factor care a lărgit spațiul pentru imixtiunea străină a fost conflictul generat de guvernarea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care a antagonizat liderii politici din Găgăuzia prin politicile sale autoritare, în perioada 2002-2009. Acești factori au fost suficienți pentru ca Federația Rusă să-și inventeze motive pentru imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova cu inițiative de ajutor umanitar, protecție a drepturilor minorităților naționale și lingvistice, etc., utilizând mecanisme de sancționare a autorităților moldovene sau aplicarea embargourilor comerciale diferențiate, pentru a adânci clivajele sociale”, scrie ADEPT.
Concluzia finală este că, deși imixtiunea rusă prin rețeaua Șor nu a reușit să oprească definitiv cursul european al R. Moldova, pericolul rămâne. Rețeaua poate fi reactivată la alegeri viitoare, iar consecințele în Găgăuzia nu sunt depășite.
