Bloomberg: UE ar putea suspenda temporar mecanismul de ajustare a plafonului de preț pentru petrolul rusesc, pe fondul războiul din Orientul Mijlociu
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a suspenda temporar mecanismul de ajustare a plafonului de preț pentru petrolul rusesc, pe fondul creșterii cotațiilor mondiale la energie cauzate de războiul din Orientul Mijlociu, potrivit unor surse citate de Bloomberg.
Uniunea Europeană și statele membre ale Grupului celor Șapte (G7) au introdus plafonarea prețului petrolului rusesc ca răspuns la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Măsura avea scopul de a reduce veniturile Moscovei din exporturile de petrol, fără a provoca perturbări majore pe piața energetică globală.
Inițial, plafonul a fost stabilit la 60 de dolari pe baril. Ulterior, mecanismul a fost ajustat astfel încât limita să fie cu 15% sub prețul mediu de piață al petrolului rusesc de tip Urals. Începând cu 1 februarie 2026, plafonul a fost redus la 44,1 dolari pe baril, scrie publicația.
Creșterea prețurilor la petrol, determinată de conflictul din Orientul Mijlociu și de închiderea Strâmtorii Ormuz, ar putea însă conduce la majorarea automată a plafonului la cel puțin 65 de dolari pe baril în cadrul următoarei revizuiri.
Bloomberg notează că în aceste condiții, Uniunea Europeană examinează mai multe opțiuni: menținerea plafonului la nivelul actual de 44,1 dolari pe baril, suspendarea ajustării automate până la sfârșitul anului sau limitarea eventualei creșteri la 60 de dolari pe baril.
În prezent, petrolul rusesc Urals se tranzacționează la aproximativ 85–86 de dolari pe baril. La începutul lunii aprilie, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, prețul acestuia depășise 110 dolari pe baril.
Sursa citată scrie că la începutul lunii decembrie 2025, statele G7 și Uniunea Europeană au discutat și posibilitatea înlocuirii plafonului de preț cu o interdicție totală privind furnizarea de servicii pentru transportul maritim al petrolului rusesc. Prin această măsură, Occidentul urmărește să elimine implicarea companiilor maritime occidentale, inclusiv din Grecia, Cipru și Malta, în exporturile de petrol ale Rusiei.