Averea procurorului Octavian Pavlovschi, în vizorul ANI: Zeci de imobile, trei automobile și mii de euro din donații și împrumuturi
21 de bunuri imobile, două Mercedesuri, un BYD și o motocicletă Honda figurează în declarațiile de avere ale procurorului Octavian Pavlovschi. De-a lungul anilor, familia acestuia a declarat și donații de mii de euro și sute de mii de lei, precum și împrumuturi, în timp ce valoarea unor proprietăți s-a modificat în declarații. Averea procurorului a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate, care a inițiat un control după ce inspectorul a constatat o diferență substanțială între veniturile și cheltuielile familiei.
ANI a inițiat controlul averii și intereselor personale în privința lui Octavian Pavlovschi, procuror în cadrul Procuraturii mun. Chișinău, verificând proprietățile sale, inclusiv imobilele și vehiculele pe care le declară, dar și proviniența donațiilor sau împrumuturilor indicate.
„Pentru anul 2018, după cum urmează: Procurare intravilan, suprafața 0.0627 ha, la preț de 107.043 lei; Dobândire în proprietate apartament, suprafața 119,7 m.p, în baza contractului de investiții, în valoare de 815.346 lei”, se arată în sesizarea depusă la ANI.
Potrivit ANI, Octavian Pavlovschi și membrii familiei sale dețin 21 de bunuri imobile, printre care mai multe terenuri agricole și pentru construcții, precum și alte proprietăți. Majoritatea acestora au intrat în posesia familiei Pavlovschi în decembrie 2023.
Familia figurează și cu patru veficule: un Mercedes E200 NGT din 2007, un Mercedes GLK 220 CDI din 2010, o motocicletă Honda CTX700ND din 2014 și un BYD Song L DMI din 2024, ultimul fiind cumpărat în 2025.
Totodată, de-a lungul anilor, în declarațiile de avere a procurorului apar mai multe donații și împrumuturi. De exemplu, pentru 2021 sunt indicate două donații, de 2550 de euro și 2500 de euro, dar și una de 300 mii de lei. În 2023 și 2024 a primit două donații de 5000 de euro, iar în 2025 fenomenul a continuat, primind încă o donație de 5000 de euro. În același an a fost declarat și automobilul BYD, cumpărat cu 398 400 de lei.
Totodată, un teren cumpărat în 2018 a fost declarat inițial la valoarea de 107 043 de lei, iar ulterior acesta apare cu o valoare de 250 mii de lei. Și valoarea unei case cu suprafața de 160 de metri pătrați a crescut în declarații, de la 1,35 milioane la 2,05 milioane de lei.
În cadrul verificării prealabile, ANI i-a solicitat procurorului informații și documente relevante. Pavlovschi a transmis un răspuns pe 17 august 2026, oferind explicații și acte confirmative pentru unele dintre aspectele analizate.
„Totuși din analiza informaților recepționate se atestă că nu au fost furnizate suficiente probe în vederea combaterii alegaților invocate în sesizare”, a scris inspectorul ANI.
Procesul-verbal de inițiere a controlului a fost emis la 19 august 2026 de inspectorul de integritate Sergiu Cazacu. Verificarea a pornit în urma unei sesizări din oficiu, înregistrată de ANI la 23 iulie 2026.
ZdG a încercat să ia legătura cu Octavian Pavlovschi, pentru o reacție la subiect, însă acesta nu a răspuns la apelurile redacției, iar, până la momentul publicării, acesta a răspuns nici la mesaje.
Octavian Pavlovschi este procuror în cadrul Procuraturii mun. Chișinău. A fost numit pentru prima dată în funcția de acuzator în 2012, iar în 2016 a fost reconfirmat.
În ultimii ani, a candidat de mai multe ori pentru funcții de conducere în Procuratura mun. Chișinău, inclusiv pentru funcția de adjunct al procurorului-șef.
În mai 2025, Pavlovschi a fost găsit vinovat disciplinar și sancționat cu avertisment. Colegiul de disciplină a constatat că acesta a întârziat cu aproximativ 60 de zile trimiterea unui dosar penal în instanță, fără o justificare suficientă, și a trimis un alt dosar unei instanțe care nu era competentă teritorial.
„După analiza materialelor cauzei, audierea informațiilor prezentate și deliberarea membrilor Consiliului, s-a decis de a recunoaște vinovat procurorul din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani, Octavian Pavlovschi, de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, în legătură cu neregulile comise de procuror în gestionarea unei cauze penale privind traficul ilicit de droguri, aplicându-i sancțiunea disciplinară – mustrare”, a scris Andrei Cebotari, membru al Consiliului Superior al Procurorilor.