Accident rutier la Comrat, soldat cu un deces. Victima s-ar fi aruncat intenționat în fața mașinii, potrivit Poliției

Un accident rutier s-a produs miercuri seara, 16 aprilie, la Comrat. Impactul, care s-a produs aproape de miezul nopții, s-a soldat cu un deces, precizează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
„Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 26 de ani, conducând o Toyota pe una dintre străzile orașului Comrat, a tamponat un bărbat de 71 de ani, care intenționat s-ar fi aruncat în fața mașinii. În urma impactului, pietonul a decedat pe loc”, transmit oamenii legii.
Potrivit Poliției, șoferul, aflat în stare de șoc, nu a putut fi testat cu alcooltestul, fiindu-i prelevate probele biologice.
„Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul”, punctează IGP.