Finanțări aproape „impecabile” pe hârtie, donații „fictive” în culise: ce a ratat CEC în supravegherea finanțării campaniei electorale Politic
DOC „Mai bine la o cină decât la o dezbatere”. Peste 2200 de cazuri de discurs sexist, identificate în campania pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Asociația Gender-Centru trage un semnal de alarmă Social
TikTok a raportat cum a protejat alegerile parlamentare: compania a blocat peste 134 de mii de conturi false și aproape 3 milioane de „interacțiuni artificiale” Politic
De ce Nicolae Botgros NU va prezida prima ședință a noului Parlament, deși s-a declarat „onorat” inițial: Politic
Zinaida Greceanîi va deschide prima ședință a Parlamentului, după ce deputații Vladimir Voronin și Nicolae Botgros au refuzat Politic
Voronin refuză să deschidă prima ședință a Parlamentului: „Se vor găsi destui doritori să o facă” Politic
Lista celor 101 deputați ale căror mandate au fost validate de Curtea Constituțională și profilurile formațiunilor Politic
Motivele validării scrutinului parlamentar: „Nu orice încălcare sau neregulă echivalează cu fraudarea alegerilor” Justiție
ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională a VALIDAT rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Cum vor fi repartizate mandatele în Parlament Justiție
DOC Curtea Supremă a menținut sancțiunea CEC pentru „Democrația Acasă”. Partidul va rămâne fără finanțare de la bugetul de stat pentru un an Justiție
Amenzi în sumă de 68 de mii de lei pentru 12 posturi TV. CA a elaborat raportul final de monitorizare privind modul de reflectare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare Social
UPDATE Voronin ar intenționa să părăsească Blocul „Patriotic” pentru a forma o fracțiune separată în Parlament Politic
VIDEO Partidul lui Vasile Costiuc va primi bani din bugetul de stat. Curtea de Apel a admis parțial acțiunea formațiunii împotriva hotărârii CEC Politic
Vicepreședintele CEC: Comisia nu a cerut Curții Constituționale invalidarea mandatelor obținute de Partidul Democrația Acasă. „Sunt speculații” Politic
LIVE TEXT Locuitorii din Oleșkî au ajuns pe teritoriul controlat de Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1711 Nou Extern
Misiunea umanitară din Oleşkî s-a încheiat. Sute de persoane au fost evacuate în timpul armistițiului Extern
LIVE TEXT O femeie a murit, iar alte opt persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra regiunii Sumî. Război în Ucraina, ziua 1710 Extern
LIVE TEXT La Oleşkî au fost deminate traseele pentru misiunea umanitară. Mâine doritorii vor putea părăsi localitatea. Război în Ucraina, ziua 1709 Extern
LIVE TEXT Forțele ucrainene au evacuat doi soldați grav răniți de pe câmpul de luptă cu ajutorul unei drone, arată o înregistrare video. Război în Ucraina, ziua 1706 Extern
LIVE TEXT O dronă rusească a atacat un microbuz în Herson, rănind șase persoane. Război în Ucraina, ziua 1705 Extern
LIVE TEXT Harkivul a fost atacat de drone rusești: au izbucnit incendii, iar mai multe persoane au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1703 Extern
LIVE TEXT Noi victime în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei. 11 cetățeni ucraineni, întorși din teritoriile temporar ocupate. Kiev și Helsinki au semnat acorduri de cooperare. Război în Ucraina, ziua 1702 Extern
LIVE TEXT Forțele ruse au atacat un centru comercial din regiunea Mîkolaiv, rănind două femei. Război în Ucraina, ziua 1700 Extern
Analiză FT: Țările UE ar putea propune Rusiei cedarea întregului Donbas în schimbul aderării Ucrainei la NATO și încheierea războiului Extern
LIVE TEXT Două femei ucise într-un atac rusesc asupra unei clădiri rezidențiale din Hmelnițkii. Război în Ucraina, ziua 1699 Extern