Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   „Odată cu semnarea Acordului de…

„Odată cu semnarea Acordului de Asociere R. Moldova-Uniunea Europeană, nu putem avea standarde diferite decât cele europene”

În perioada 12-14 noiembrie 2014, la Chișinău își desfășoară lucrările reuniunii internaționale „Edificarea politicilor și capacităților privind criminalitatea informațională în regiunea Parteneriatului Estic”(Cybercrime policies and capacity building in the Eastern Partnership region).
La deschiderea evenimentului au fost prezenți ministrul de Interne, Dorin Recean, viceministrul Justiției Vladimir Grosu, adjunctul Procurorului General, Igor Serbinov, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și Consiliului Europei, dar și experți internaționali în domeniu, reprezentanți ai tuturor statelor Parteneriatului Estic.

luranvEvenimentul este organizat de către Consiliul Europei, în comun cu Ministerul Justiției, Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne, și face parte din programul CoE și UE „Facilitate”, demarat în 2011. Scopul acestuia este de a acorda sprijin și asistență în cadrul proceselor de reformă în cele șase state partenere (Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina) și de a le apropia de standardele CoE și UE în domenii de bază, unul din ele fiind lupta împotriva criminalității informatice.

Un alt obiectiv al reuniunii este de a elucida cele mai bune practici în materie de tehnici de investigare, standarde în lupta cu fenomenul criminalității informatice, legislația națională/internațională, training-urile specilizate pentru judecători și procurori, cooperarea internațională și caracterul transfrontalier al crimei cibernetice.

În mesajul rostit în cadrul reuniunii, ministrul de Interne, Dorin Recean a reiterat importanța preluării bunelor practici și tehnicilor de combatere a crimelor cibernetice, care au fost implementate cu succes în țările Uniunii Europene. „Este necesar ca statul să aibă pârghiile necesare pentru a interveni promt atunci când securitatea cetățenilor este în pericol. Trebuie să găsim un model de colaborare între Guvern și sectorul privat pentru a preveni fraudele informaționale și crimele cibernetice, pentru a spori încrederea cetățenilor în instituțiile statului, dar și pentru a-i informa cum trebuie să se protejeze în mediul on-line”, a menționat Dorin Recean.

Viceministrul Justiției a vorbit despre necesitatea prevenirii și combaterii crimelor informaționale în Republica Moldova și respectarea drepturilor omului în acest sens. „Odată cu semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, nu putem avea standarde diferite decât cele europene. De aceea este nevoie de efortul comun din partea statelor Parteneriatului Estic și ale Uniunii Europene pentru identificarea și aplicarea instrumentelor ce ne-ar permite să luptăm cu succes cu acest fenomen”, a spus Vladimir Grosu.

În cea de-a treia zi a reuniunii, participanții vor aproba un document ce va conține concluziile formulate în timpul prezentărilor și discuțiilor și va stabili prioritățile pentru următorii ani în vederea prevenirii și combaterii crimelor informaționale.

Reuniunea internațională „Edificarea politicilor și capacităților privind criminalitatea informațională în regiunea Parteneriatului Estic” este un eveniment de totalizare a acțiunilor realizate în cadrul acestui proiect. Printre cele mai importante activități din 2011 se numără: identificarea celor mai bune practici în materie de tehnici de investigare, elaborarea de standarde în lupta cu fenomenul criminalității informatice, armonizarea legislației naționale cu cea internațională, training-uri specializate pentru judecători și procurori, cooperarea internațională în domeniu crimelor cibernetice.