Al doilea magistrat condamnat pentru pronunţarea unei hotărâri contrare legii

Nicolae Nogai, judecătorul Curţii de Apel Bender, care acum cîteva luni fusese achitat, a fost totuşi condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de 5 ani. Această hotărâre a fost luată după ce procurorii au reușit să demonstreze că magistratul a comis infracţiunea prevăzută de art.307 alin.(2) Cod penal – pronunţarea unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave.

468-nicolae-nogaiDecizia a fost luată de Curtea de Apel Bălţi, care a admis apelul declarat de procurori împotriva sentinţei, emise pe 25 aprilie curent, de Judecătoria raionului Căuşeni, prin care magistratul a fost achitat.

Potrivit probelor acumulate şi administrate de procurori pe caz, respectivul magistrat a legalizat neîntemeiat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt-Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale BC „Moldova Agroindbank” SA. Hotărârea judecătorului a fost însă anulată de instanţa superioară ca fiind ilegală. Ulterior, la demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Magistraturii a dat acordul pentru tragerea acestuia la răspundere penală şi l-a suspendat provizoriu din funcţie.

Amintim că Procuratura Anticorupţie, a solicitat condamnarea magistratului la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani.

Decizia Curţii de Apel poate fi atacă în modul stabilit de lege.

Menționăm că acesta este al doilea caz în istoria R. Moldova, când un magistrat este condamnat pentru pronunţarea unei hotărâri contrare legii, după ce acum o săptămână, un judecător din Hânceşti a fost condamnat printr-o decizie irevocabilă şi eliberat din funcţie.

Mi multe detalii despre dosarul lui Nicolae Nogoi găsiți aici.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Andrei

    Si odata ce avem o coalitie Pro Europeana si in continuare,stim ca Reforma in Justitie va fi dusa la bun sfirsit astfel ca pe finele mandataului vom ajunge sa avem o intitutie in care sa avem incredere sporita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *