„Cum puteam să-mi rusific propriul copil?” Povestea Nadejdei Nicolaev, profesoara care a deschis primul liceu cu studiere în limba română din Găgăuzia 

De Ziua Limbii Române, am redescoperit-o pe Nadejda Nicolaev, inițiatoarea și directoarea primului liceu cu studiere în limba română din Vulcănești, Găgăuzia. Era acasă și tocmai încheiase de scris, la distanță, Marea Dictare Națională. A scris-o spontan, pentru ea însăși, ca pe un exercițiu firesc, pe care îl face și cu nepotul său care deseori vine de la București pentru a-și petrece vacanțele la Vulcănești, la bunica.

„Cred că am comis câteva greșeli”, ne-a spus zâmbind. În 2026, textul dictării a fost un fragment din piesa „Testamentul” de Gheorghe Urschi. „Au fost multe dialoguri, multe semne de punctuație, să vedem ce a ieșit până la urmă”, spune Nadejda Nicolaev, amintind și de dictările din operele clasicilor români scrise de nepoțelul ei  pe parcursul vacanței de vară.  

Profesoara lasă să se înțeleagă că pentru ea limba română nu este doar un simplu exercițiu de ortografie. Este visul și cea mai frumoasă poveste a vieții sale.

„Sufletul meu s-a realizat”

În 1991, pe când era tânără profesoară, originară din Mașcăuți, Criuleni, dar stabilită la Vulcănești, Nadejda Nicolaev a decis să deschidă prima școală cu studiere în limba română din Găgăuzia. Intenția sa a pornit de la faptul că fiica, „cel mai așteptat și mai iubit copil din lume”, urma să meargă la școală, în clasa întâi. Așa cum la Vulcănești nu funcționa nicio clasă cu studiere în limba română, copilul ar fi trebuit înmatriculat la o școală cu studiere în limba rusă. Era perioada în care lupta pentru limba română devenise cauza unei generații întregi de basarabeni, indiferent că trăiau la Chișinău, Criuleni, Pîrîta sau Vulcănești. „Cum puteam să o înscriu la școală cu studiere în rusă? Deși era complicat, mi se păru mai simplu să deschid la Vulcănești o școală cu studiere în limba română decât să-mi rusific propriul copil”, povestește, peste ani, Nadejda Nicolaev, amintind cum a umblat să convingă autoritățile, după care părinții și profesorii.

„Vreți ca ai voștri copii să cunoască limba română? Veniți la noi la liceu”, își amintește profesoara despre campania de „recrutare” pe care o desfășurase în vara care anticipase deschiderea primelor clase cu studiere în limba română. Astăzi se simte împlinită, deoarece fiecare copil care a pășit pe parcursul anilor pragul acestui liceu a învățat, de rând cu disciplinele școlare, dragostea pentru limba română.

Instituția pe care a constituit-o poartă numele „Luceafărul”, iar în 2026 aici își fac studiile peste 600 de elevi. „În acest an, în clasa întâi au venit în jur de o sută de copii, organizați în patru clase. E un adevărat succes.”

Pentru Nadejda Nicolaev, acesta este unul dintre cele mai importante motive de bucurie. Copiii din familii găgăuze și din alte comunități ajung să se îndrăgostească de limba română, să o vorbească și să continue să o studieze și după absolvire. „Cunosc multe familii de etnici ruși sau găgăuzi care își dau copiii în clasa a X-a la liceul „Luceafărul”, deși au absolvit studiile gimnaziale în școli cu studiere în limba rusă. Le spun că nu le va fi simplu, dar ei insistă, înțelegând, probabil, că altfel copiii lor nu vor avea viitorul pe care și-l doresc”, explică Nadejda Nicolaev. 

Durerea după 35 de ani: „Unii se duc spre Putin” 

Totuși, după 35 de ani de la deschiderea liceului, bucuria celor trăite la începuturi este învăluită periodic de o durere pe care Nadejda Nicolaev nu o poate ascunde. Se întâlnește cu foștii săi elevi și colegi și vede cum o parte dintre cei pe care i-a educat, i-a format, i-a motivat, se îndepărtează de valorile pentru care ea a muncit o viață. O doare mai ales apropierea unora de discursul pro-Putin și de orientarea politică a Rusiei.

„Eu i-am educat, i-am format, i-am mobilizat”, spune ea. „Dar unii se duc spre Putin. Pe mine asta mă doare, pentru că tot ce este românesc – limba, cauza, tradițiile –  este sufletul meu.”

Durerea ei este cu atât mai mare cu cât, spune ea, în trecut, chiar și profesorii care erau românofobi au ajuns să se apropie de cauza limbii române.

Își amintește de o profesoară pe care la început nu a vrut să o angajeze. În timp  însă, aceasta s-a schimbat. „Nu eram patrioată ca tine, dar sub influența ta am devenit”, i-ar fi spus aceasta Nadejdei. 

Pentru Nadejda Nicolaev, asemenea istorii sunt  o dovadă că școala poate schimba oameni.

Astăzi însă, spune că atmosfera s-a răcit. Dacă altădată Ziua Limbii Române, 31 august, era sărbătorită la Vulcănești prin prezentări de concerte, discursuri și activități publice, acum nu mai există același avânt. „Acum – nimic. Totul s-a răcit”, spune ea, chiar dacă liceul mai rămâne un loc viu, în care limba română continuă să fie învățată și vorbită.

Nadejda Nicolaev își amintește cu emoție de foștii elevi și de felul în care aceștia au ajuns să privească limba română ca pe o valoare a lor. Își amintește și de momentele în care elevii au reacționat spontan, cu emoție, în fața unor profesoare venite la practică de la o facultate din România. Acei copii au demonstrat că pentru ei frăția de neam contează mult. 

În viața Nadejdei Nicolaev, limba română s-a intersectat mereu cu identitatea, cu școala și cu ideea de apartenență la neam. Ea a studiat la Facultatea de limbă și literatură română. Printre colegii săi de școală și de facultate sunt oameni care, asemenea ei, rămân atașați de această cauză. Soțul ei, între timp decedat, avea origini grecești, provenind dintr-o comunitate greacă din R. Moldova, dar fiind educat să vorbească și să studieze în limba română. Pentru Nadejda Nicolaev, acest lucru este o dovadă că identitatea nu poate fi redusă la etnie și că limba poate deveni o punte între comunități.

Copiii găgăuzi care aleg limba română 

Nadejda Nicolaev spune că, venind în Găgăuzia, nu s-a simțit niciodată ruptă de comunitatea în care s-a născut și a trăit. Menține relațiile cu pământenii săi. La Vulcănești a încercat să studieze limba găgăuză, dar o cunoaște doar parțial, deoarece după decesul soacrei sale nu a mai avut cu cine comunica în limba găgăuză. Odată cu trecerea timpului însă, nu a încetat să creadă că limba română trebuie să aibă un loc firesc în viața oamenilor din Găgăuzia, cetățeni și ei ai R. Moldova. 

Astăzi, după multe și grele încercări, își vede visul împlinit. Povestește că primii pași pentru readucerea acasă a limbii române i-a făcut încă în perioada studenției, când participa la acțiunile de protest în sprijinul limbii române și pentru revenirea la grafia latină. Atunci, spune ea, liceul cu predare în limba română din Găgăuzia era pentru ea doar un vis.

Astăzi, își vede realizat acel vis. „Mă culc liniștită că noi discutăm și vorbim cu toată lumea în limba română. Asta pentru mine înseamnă că sufletul meu s-a realizat.”

A avut, spune ea, mai multe vise: grafia latină, limba română, un liceu românesc la Vulcănești. Pe toate le-a văzut devenind realitate.

Mai are însă unul. „Încă un vis al meu este Marea Unire. Cu România, acolo unde fiica noastră s-a stabilit și e fericită cu familia sa. Eu încă mai visez să fim împreună.”

O spune fără ezitare, cu emoția omului care a petrecut o viață luptând pentru un ideal și care, chiar și după ani de luptă și incertitudini, nu renunță la vis.