„Chișinăul – agresor”, „blocadă economică” și Rusia – „garant al păcii”. Irina Tăbăranu explică narațiunile promovate de Tiraspol cu ocazia așa zisei „zile a republicii”
Cu ocazia așa-zisei zile a „republicii moldovenești nistrene”, marcată la 2 septembrie de administrația separatistă de la Tiraspol, presa din regiune, reprezentanții așa-ziselor autorități și mai multe canale de Telegram proruse au distribuit mesaje potrivit cărora regiunea transnistreană ar fi apărut pentru a-și proteja locuitorii de „naționalismul” și „discriminarea” de la Chișinău, R. Moldova ar fi fost agresorul în războiul de pe Nistru, iar regiunea s-ar confrunta astăzi cu o „blocadă” economică și cu amenințarea unui nou „război civil”. În aceeași narațiune, Rusia este prezentată drept garant al păcii și protector al populației rusofone, iar intervenția armatei ruse – drept o posibilă soluție în cazul unui conflict.
Jurnalista Irina Tăbăranu, cofondatoarea platformei Zona de Securitate, care urmărește de ani buni regiunea transnistreană și subiectele legate de conflictul de pe Nistru, explică de ce aceste mesaje falsifică sau omit elemente esențiale din istoria conflictului și spune că, deși canalele prin care sunt răspândite s-au schimbat, narațiunile sunt în mare parte aceleași ca la începutul anilor ’90.
„Juridic nu era niciun motiv pentru teza discriminării vorbitorilor de rusă”
Una dintre narațiunile promovate cu ocazia zilei de 2 septembrie susține că apariția așa-numitei „republici moldovenești nistrene” ar fi reprezentat o reacție la „valul de naționalism” de la Chișinău și la legile lingvistice care ar fi discriminat populația rusofonă.
Irina Tăbăranu spune însă că legislația de atunci nu susține această teză.
„Republica Moldova independentă a funcționat cu Codul penal și Codul administrativ sovietic până în anii ’94–’96. Ce ține nemijlocit de limbă, până în 1994–1996 era identică acea lege care garanta vorbitorilor de limbă rusă dreptul de a vorbi și de a lucra și de a trăi pe teritoriul R. Moldova vorbind în limba rusă. Deci, juridic nu era niciun motiv de a face aceste narațiuni propagandistice. Totul a fost doar pentru a distanța malurile, a distanța oamenii și a crea tensiuni”, afirmă jurnalista.
Potrivit ei, proclamarea de la 2 septembrie 1990 este utilizată și pentru a crea impresia că regiunea transnistreană ar avea o istorie a „independenței” mai lungă decât R. Moldova. În realitate, spune Tăbăranu, atunci liderii de la Tiraspol nu s-au declarat independenți de URSS, ci au urmărit desprinderea de RSS Moldovenească și menținerea în componența Uniunii Sovietice.
„Nu a fost un referendum prin care populația ar fi decis separarea”
O altă teză promovată de Tiraspol este că așa-numita republică ar fi fost creată „în cel mai democratic mod”, prin voința populației și prin referendum.
Tăbăranu respinge această interpretare și compară evenimentele de la Tiraspol cu marile adunări de la Chișinău, la care au participat sute de mii de oameni.
„Nu a fost niciun referendum. Niște oameni s-au adunat în subsolul unei uzine și au decis ceva. Ei nu au cifre, nu au date, nu pot să argumenteze că a fost voința poporului, pentru că ce s-a întâmplat în acel subsol nu poate fi numit voința poporului”, spune jurnalista.
Potrivit ei, în timp, administrația separatistă a reușit să inoculeze ideea că separarea ar fi fost dorită de populația regiunii: „Ei au reușit să inoculeze în opinia publică că asta și-a dorit populația din stânga Nistrului. Ceea ce nu este adevărat. Din start a fost voința unei minorități”.
Despre teza „agresiunii Moldovei”: „Nu poate exista război civil din moment ce există o armată străină”
În mesajele distribuite în jurul datei de 2 septembrie, R. Moldova este prezentată drept agresor în războiul de pe Nistru, în timp ce forțele separatiste sunt descrise drept „apărători ai Transnistriei”, iar Rusia, drept garant al păcii. Este promovată, totodată, teza unui „război civil”.
Irina Tăbăranu atrage atenția asupra implicării Armatei a 14-a ruse în conflict.
„Nu poate exista război civil din moment ce există o armată străină care s-a implicat și care a dat inclusiv ordine, care a oferit armament, a oferit instrucțiuni și a menținut logistica războiului”, afirmă jurnalista.
Ea amintește că, în momentul declanșării războiului, R. Moldova nici măcar nu avea încă o armată națională constituită, aceasta fiind înființată ulterior, în 1992.
Tăbăranu consideră că, fără implicarea Federației Ruse, conflictul ar fi putut fi aplanat, făcând o paralelă cu tensiunile care existau în aceeași perioadă în sudul R. Moldova, dar care nu au degenerat într-un război.
Drepturile omului într-o regiune în care activismul poate fi tratat drept „extremism”
Administrația de la Tiraspol susține că așa-numita independență a regiunii ar garanta pacea, securitatea și respectarea drepturilor și libertăților locuitorilor. Tăbăranu descrie însă regiunea drept un spațiu autoritar, în care există cenzură, iar drepturile civile au fost reduse drastic.
„Noi aici, la Chișinău, foarte des vorbim despre drepturile omului în stânga Nistrului. Însă în regiune toate drepturile civile au fost practic egalate cu zero”, afirmă ea.
Potrivit jurnalistei, propaganda locală încearcă să-i izoleze social pe cei persecutați de regim, prezentându-i drept „nebuni”, „extremiști” sau „teroriști”, astfel încât restul populației să nu se solidarizeze cu ei.
Un alt exemplu invocat de Tăbăranu este situația școlilor cu predare în limba română. Ea amintește că cele opt instituții care au rezistat presiunilor administrației separatiste nu dispun de condiții similare școlilor subordonate Tiraspolului, iar în regiune nu există nicio grădiniță cu predare în limba română.
„Blocada economică”, în timp ce 70% din exporturi ajung pe piața europeană
O altă narațiune reluată de Tiraspol este cea a „blocadei economice” impuse de Chișinău. Tăbăranu spune că această retorică reapare de fiecare dată când autoritățile constituționale încearcă să extindă aceleași reguli economice și fiscale asupra companiilor din regiunea transnistreană.
Ea invocă drept unul dintre cele mai clare contraargumente accesul agenților economici din regiune la piața Uniunii Europene. Potrivit jurnalistei, circa 70% din exporturile regiunii ajung în prezent pe piața europeană, România fiind principala destinație.
„Cum poate Chișinăul să blocheze economic regiunea, dacă îi permite să exporte în Uniunea Europeană, să facă afaceri cu Uniunea Europeană?”, punctează Tăbăranu.
Potrivit ei, aplicarea acelorași reguli fiscale companiilor din stânga și din dreapta Nistrului nu poate fi calificată drept blocadă.
Rusia, prezentată drept soluție
În mesajele distribuite pe Telegram, Rusia este prezentată drept forța capabilă să apere populația rusofonă în eventualitatea unui nou conflict. Tăbăranu susține exact contrariul.
„Singura amenințare pentru cetățenii din stânga Nistrului este prezența Rusiei. Prezența militară a Federației Ruse îi face pe ei vulnerabili și îi face să se simtă în pericol”, afirmă jurnalista.
Potrivit ei, în lipsa prezenței militare ruse nu ar exista motive pentru discuții despre reaprinderea conflictului sau despre o eventuală agresiune militară a Chișinăului asupra propriilor cetățeni.
Tăbăranu consideră că Rusia încearcă să-și refacă imaginea de „garant al securității” în regiune după ce aceasta a avut de suferit în ultimii ani. Mesajul transmis populației ar fi, în esență, unul bazat pe frică: dacă trupele ruse pleacă, războiul ar putea reveni.
O identitate separată, construită pentru a face reintegrarea mai dificilă
Tăbăranu observă și o schimbare de tactică în discursul propagandistic din ultimii ani. Potrivit ei, administrația de la Tiraspol ar fi conștientizat că reintegrarea regiunii este inevitabilă și încearcă acum să adâncească ruptura dintre populația de pe cele două maluri.
„Ei au trecut la o altă metodă, o altă tactică: să facă această reintegrare foarte dificilă din percepția coeziunii sociale”, afirmă jurnalista.
În acest scop, spune ea, este promovată ideea că oamenii din regiunea transnistreană ar avea o istorie, o limbă, obiceiuri și valori diferite de cele ale locuitorilor de pe malul drept.
În același registru intră promovarea „limbii moldovenești” scrise cu grafie chirilică și prezentarea acesteia drept parte a unei identități distincte. Tăbăranu remarcă faptul că tinerii educați în acest sistem ajung să scrie româna într-un alfabet care nu mai este folosit în afara regiunii și trebuie practic să învețe din nou să scrie atunci când vin la Chișinău.
„Aceleași narațiuni, ambalate într-un ambalaj diferit”
După ani în care a urmărit spațiul informațional din regiunea transnistreană, Tăbăranu spune că propaganda nu și-a schimbat fundamental mesajele, ci mai ales instrumentele prin care ajunge la public.
Narațiunile despre limbă, România, pericolul unirii sau presupusa amenințare la adresa populației rusofone existau și la începutul anilor ’90. Diferența este că atunci erau răspândite prin televiziune și ziare, iar astăzi circulă pe Telegram, TikTok și alte rețele sociale.
„Mesagerii devin mai mulți, mai ingenioși, mai creativi, dar sunt aceleași narațiuni, ambalate într-un ambalaj diferit, pur și simplu”, concluzionează Irina Tăbăranu.
