Gheorghe Popa, restabilit în funcţie după ce a fost disculpat definitiv de Curtea Supremă de Justiţie – Ziarul de Gardă
  • Gheorghe Popa, restabilit în funcţie după ce a fost disculpat definitiv de Curtea Supremă de Justiţie

    Gheorghe Popa, restabilit în funcţie după ce a fost disculpat definitiv de Curtea Supremă de Justiţie
    18 iulie 2017 | 07:36

    La o săptămână după ce Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) l-a achitat, Gheorghe Popa, judecătorul care, în 2013, a fost reţinut în flagrant cu mită, fiind ulterior condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare, revine în funcţia de magistrat la Judecătoria Orhei, sediul Teleneşti. În şedinţa din 11 iulie, după trei ani şi zece luni, timp în care a fost suspendat din funcţie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat cererea lui Gheorghe Popa referitoare la anularea suspendării. Magistratul Gheorghe Popa nu a fost prezent în şedinţă, solicitând examinarea cererii în lipsa sa, din motive de familie.

    În 2013, în plin proces de reformare şi sub presiunea instituţiilor europene care au pompat zeci de milioane de euro în justiţia din R. Moldova, a fost reţinut în flagrant, luând mită, un prim judecător. În octombrie 2013, Gheorghe Popa era magistrat la Judecătoria Teleneşti. El a fost reţinut primind 200 USD de la avocatul Andrei Durnea, care îl reprezenta în instanţă pe Roman Buşovschi, a doua zi după ce a scos de pe rol o cerere de chemare în judecată, într-un litigiu civil privind încasarea unei datorii. Cazul a fost mediatizat în special de presa afiliată puterii, fiind prezentat ca un argument că reforma justiţiei dă rezultate, iar lupta cu corupţia din justiţie a demarat.

    Condamnat de un magistrat, disculpat de alţi nouă

    La 22 octombrie 2013, Gheorghe Popa a fost suspendat din funcţie printr-o decizie a CSM. Cinci luni mai târziu, la 8 aprilie 2014, magistratul Victor Boico de la fosta Judecătorie Buiucani pronunţa pe numele lui o sentinţă de condamnare la închisoare cu executare pentru şapte ani, aplicând şi o amendă record, de 160 de mii de lei. Boico, însă, nu a pus în executare sentinţa imediat, aceasta urmând a fi executată doar după ce se vor pronunţa şi magistraţii instanţei de Apel.

    După 19 luni de examinare în instanţa de Apel, magistraţii Gheorghe Iovu, Dina Rotarciuc şi Ion Secrieru stabileau că în acţiunile lui Popa nu au fost aspecte penale, iar fapta este una contravenţională. Totuşi, aceştia nu-l pedepseau pe primul judecător din R. Moldova care în acest mileniu a fost reţinut în flagrant cu mită şi primul magistrat condamnat pentru că ar fi fost mituit nici măcar cu amendă, pentru că a expirat termenul de prescripţie.

    Procuratura Generală (PG) a calificat această decizie drept una „vădit ilegală”, exprimându-şi dezacordul faţă de „modul în care a fost examinat dosarul şi interpretate circumstanţele cauzei”.

    Ulterior, CSJ a trimis dosarul la rejudecare, pentru ca, în final, la 8 decembrie 2016, Curtea de Apel (CA) Chişinău să-l achite pe magistrat, iar alţi trei judecători de la CSJ, Petru Ursache, Ghenadie Nicolae şi Petru Moraru, la 4 iulie, curent, să menţină decizia prin care judecătorul de la Teleneşti, reţinut cu mare tam-tam în octombrie 2013, era declarat nevinovat.

    ZdG a fost singura instituţie media care a participat la toate şedinţele de judecată din dosarul Popa, desfăşurate în decembrie 2013-aprilie 2014. Atunci ZdG a relatat mai multe aspecte din dosarul în care şi judecătorul Popa, dar şi avocatul acestuia de atunci, Vasile Nicoară, au reclamat că, în realitate, ar fi fost o provocare, pusă la cale de organele de drept. „A fost o înscenare, ca să mă ia cu orice preţ. La CNA, de mai multe ori mi s-a spus că, dacă-mi recunosc vina, îmi dau drumul acasă”, spunea anterior Popa.

    După trei ani şi jumătate, provocarea a fost recunoscută de instanţa de apel.

    „Reieşind din jurisprudenţa CtEDO, se impune concluzia că, în baza unui simplu denunţ de genul celui depus de Buşovschi la PA, nu putea fi emisă ordonanţa de pornire a urmăririi penale în privinţa unui cetăţean, cu atât mai mult în privinţa unui judecător. Mai mult, în ordonanţa din 10 octombrie 2013 sunt indicate elemente precum „acceptarea” şi „primirea”, care denotă faptul că acţiunile autorităţilor au fost îndreptate intenţionat la provocarea anumitor circumstanţe pentru a le putea încadra la baza art. 324, Cod Penal. Or, la 10 octombrie 2013, nu au existat indici care ar permite să se reţină în ordonanţa de pornire a urmăririi penale a elementelor „acceptarea” şi „primirea”. Acestea puteau apărea, în mod legal, doar după 11 octombrie 2013 şi doar dacă evenimentele se derulau fără rolul activ al organelor de drept”, scriu judecătorii de la Apel în decizia motivată prin care Gheorghe Popa este achitat.

    În şedinţa CSM din 11 iulie, curent, aspectul „provocării”, care ar fi fost înscenată de organele de drept, nu a fost discutat.

    Contactat pentru a afla dacă există vreo anchetă de serviciu sau penală care examinează acţiunile ofiţerilor şi procurorilor care au instrumentat cauza penală pe numele lui Gheorghe Popa, procurorul general al R. Moldova, Eduard Harunjen, a declarat că acest subiect poate fi discutat doar după ce va fi studiată decizia motivată a instanţei supreme.

    „Ştiu de alte hotărâri ale instanţelor de judecată prin care dl Popa a fost condamnat, de prima instanţă, şi unde s-a spus clar că nu a fost o provocare, inclusiv prin prisma jurisprudenţei CtEDO. Cunosc şi o altă decizie, a Curţii de Apel, unde s-a spus că dl Popa este vinovat doar în plan contravenţional. Dacă este un punct final în această situaţie, să studiem atent această hotărâre a CSJ, după care vom decide. Decizia CA Chişinău este definitivă şi executorie, dar nu pune un sfârşit logic în proces. După ce vom studia cu atenţie decizia CSJ şi vom vedea care a fost motivarea achitării, vom putea aborda, cel puţin, subiectul. Dacă doriţi răspunderea penală a procurorilor şi ofiţerilor, atunci trebuie să luăm în calcul şi răspunderea judecătorilor care l-au condamnat în prima instanţă”, explică şeful Procuraturii Generale.

    Decizia motivată a CSJ în acest dosar urmează a fi citită la 3 august.

    Soţ fără salariu, soţie peste hotare

    Averea din declaraţia de venituri pentru 2016 nu diferă semnificativ de cea raportată de Gheorghe Popa în anii precedenţi. Soţia sa, la fel, munceşte peste hotare, iar achiziţii familia nu a făcut. În actul pentru anul precedent, judecătorul Gheorghe Popa, care nu a avut salariu în ultimii trei ani şi zece luni, fiind suspendat din funcţie, declară un venit de 185 de mii de lei, obţinut în străinătate de soţia sa, Natalia. Familia Popa, care locuieşte în satul Mândreşti, raionul Teleneşti, deţine cinci terenuri agricole, privatizate în 2000, patru terenuri intravilane, privatizate în 1991-1992, dar şi două case de locuit. Una, de 108 metri pătraţi, dobândită în 1991, iar alta, de 399 m.p., din 2012. În aprilie 2014, după ce a fost condamnat de prima instanţă, echipa ZdG a făcut o vizită familiei Popa. Atunci scriam că, deşi este cu două niveluri, casa judecătorului pare modestă, fiind acoperită cu ardezie veche. „Dacă se vrea în Europa cu jertfe, cu sânge, eu sunt gata să întind mâinile, pentru cătuşe, iar copiii cred că ne vor urma. Ne ducem toţi, acolo, dacă trebuie şi dacă noi suntem vinovaţi. Să se pună dovezile pe masă, şi dacă soţul nu e vinovat, să fie achitat şi să fie, în sfârşit, o schimbare în societatea asta”, a declarat atunci Natalia Popa, fiind întoarsă pentru o perioadă scurtă acasă. Magistratul conduce o maşină de model Opel, fabricată în 2001, dar cumpărată în 2008 cu 57 de mii de lei.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Europarlamentar, despre ajutorul de 60 mln de euro: „UE a fost întotdeauna alături de cetățenii R. Moldova, inclusiv în vremuri dificile”

    „Ajutorul oficial oferit R. Moldova de Uniunea Europeană confirmă două lucruri: în primul rând, că prietenul adevărat al R. Moldova este Uniunea Europeană. În al doilea rând, că președintele R. Moldova, Maia Sa…
    Europarlamentar, despre ajutorul de 60 mln de euro: „UE a fost întotdeauna alături de cetățenii R. Moldova, inclusiv în vremuri dificile”

    Bilanț COVID-19 pentru ultimele 24 de ore: 43 de decese și 1 826 de infectări

    43 de decese și alte 1 826 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 9 cazuri asociate cu contact în afara țării: 2-Israel, 1-Italia, 1-Tur…
    Bilanț COVID-19 pentru ultimele 24 de ore: 43 de decese și 1 826 de infectări

    Autoritățile municipale anunță că au deschis conturi bancare pentru susținerea familiilor care și-au pierdut locuințele în urma incendiului din sectorul Buiucani

    Primăria municipiului Chișinău anunță că au fost deschise conturi bancare, în lei moldovenești, precum și în valută străină: euro, dolari SUA și RON, în scopul acumulării de donații pentru familiile care au răm…
    Autoritățile municipale anunță că au deschis conturi bancare pentru susținerea familiilor care și-au pierdut locuințele în urma incendiului din sectorul Buiucani

    ULTIMA ORĂ/ Dosarul fostei Direcții nr. 5: încă 30 de zile de arest pentru Dorin Damir și Valeriu Cojocaru

    Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au decis prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democ…
    ULTIMA ORĂ/ Dosarul fostei Direcții nr. 5: încă 30 de zile de arest pentru Dorin Damir și Valeriu Cojocaru