VIDEO/ Complex sportiv de 57 de milioane în satul fostului premier Filip — „problemă moștenită” de noua administrație de la Strășeni – Ziarul de Gardă
  • VIDEO/ Complex sportiv de 57 de milioane în satul fostului premier Filip — „problemă moștenită” de noua administrație de la Strășeni

    VIDEO/ Complex sportiv de 57 de milioane în satul fostului premier Filip — „problemă moștenită” de noua administrație de la Strășeni
    06 mai 2021 | 09:07

    „Știți, casa de aici, de la Pănășești, am moștenit-o eu. Eu aici vreau să vin la pensie, nu să stau acasă, dar să mă duc la bazin. Așa că noi, până la sfârșitul anului, terminăm complexul sportiv, cumpărați-vă costume de baie”. Asta le promitea oamenilor, în 2019, fostul premier Pavel Filip, referindu-se la construcția, în satul său de baștină, a unui complex sportiv multifuncțional. 

    Proiectul, promovat de Pavel Filip, dar și de către conducerea de atunci a raionului Strășeni, amplasat la marginea comunei Pănășești, satul de baștină al fostului premier, nu este însă funcțional și după doi ani de la promisiunea făcută de actualul președinte al Partidului Democrat, deși lucrările de construcție au fost finalizate cu un an mai devreme decât era planificat.

    Pentru construcția clădirii au fost cheltuiți 57 de milioane de lei, bani publici. Acum, agentul economic invocă lucrări suplimentare de circa 3,5 milioane de lei. Pentru că noua administrație a raionului declară că aceste lucrări nu sunt justificate și refuză să-i achite, agentul economic a decis să apeleze instanța de judecată.

    Problemele financiare nu sunt singurele care umbresc acest proiect. Actuala conducere a raionului Strășeni s-a pomenit că „a moștenit o problemă” și a ajuns în situația în care trebuie să găsească resurse financiare pentru a gestiona obiectivul, cheltuielile fiind estimate la circa 4 milioane de lei anual, bani care nu sunt incluși în bugetul raionului pentru 2021.

    În perioada în care Pavel Filip a fost prim-ministru al R. Moldova, comuna Pănășești, localitatea sa de baștină, a beneficiat de mai multe proiecte finanțate din bugetul de stat.  Unul dintre acestea prevedea edificarea unui complex sportiv cu piscină chiar la marginea localității. În ajunul alegerilor parlamentare din 2019, Pavel Filip se lăuda cu acest proiect care, între timp, a devenit o problemă pentru actuala conducere a raionului. 

    „Suntem într-o situație când am moștenit o problemă”

    Construcția complexului sportiv a început în vara anului 2018, acesta fiind finalizat la sfârșit de 2019, deși termenul limită era sfârșitul anului 2020. Deși firma „Devastcom” SRL, contractată pentru realizarea lucrărilor, le-a finalizat mai devreme, timp de un an, agentul economic a fost în așteptarea comisiei de recepție a lucrărilor. „Noi am terminat foarte repede. Obiectivul a fost finisat practic într-un an și patru luni”, afirmă Victor Țîmbaliuc, administratorul „Devastcom” SRL. 

    Până va fi dat în exploatare și pus în funcțiune, conducerea raionului Strășeni trebuie să identifice o modalitate de finanțare a acestui obiectiv. Deși este amplasat în comuna Pănășești, complexul urmează să se afle la balanța Consiliului Raional (CR) Strășeni.

    „Dacă e să fac referire la studiul de fezabilitate, acest proiect nu este atât de fezabil. Noi vrem, suntem bucuroși să avem așa lucruri în Strășeni, care să dezvolte sportul și copiii, dar dacă ne uităm în profunzime, nu prea își avea rostul. Dar, dacă este deja, trebuie să depunem tot efortul ca să îl valorificăm. Suntem într-o situație când am moștenit o problemă, pe care trebuie să o rezolvăm în beneficiul tuturor”, declară Ion Ursu, vicepreședintele raionului Strășeni. 

    Acesta este sigur că fără „politic sau fără influență din Guvern”, nu ar fi fost posibilă obținerea unei sume de atât de mari pentru construcția unui complex sportiv anume în Pănășești. „Uneori, construcțiile se fac de dragul construcției… La finalitate, mai puțini se gândesc, pe termen lung. Poate pe termen scurt și avea un impact politic, dar pe termen lung nu știu ce va fi”, afirmă Ursu.

    Buna funcționare a complexului necesită cheltuieli anuale de circa 3-4 milioane de lei

    Pentru buna funcționare a complexului sportiv trebuie alocate 3-4 milioane de lei anual, afirmă vicepreședintele raionului, iar la etapa actuală, în buget, nu sunt incluși bani  pentru acest complex.

    „Dacă vom institui o instituție nouă, Complexul sportiv, vor fi abonamente și o parte din beneficiari vor plăti. E firesc, pentru că sumele de întreținere sunt foarte mari, dar pentru o categorie de populație sau pentru copiii din raion, vor fi niște facilități, sau unele cercuri vor fi gratis. Dacă nu vom avea servicii contra cost, va fi greu, pentru că e vorba de câteva milioane anual, plus serviciile comunale. Este un bun important, însă ne creează niște probleme de gestionare mai târziu, și anume din punct de vedere economic”, adaugă Ion Ursu, subliniind că, în prezent, se lucrează la un regulament privind funcționarea complexului sportiv.

    Ion Ursu, vicepreședintele raionului Strășeni

    Victor Țîmbaliuc, administratorul „Devastcom” SRL, firmă care ar trebui să aibă grijă de complex până la darea lui în exploatare, susține că doar pentru energia electrică, iarna, se cheltuiau 40 de mii de lei pentru menținerea încăperilor. 

    Pentru că întreținerea complexului sportiv aduce după sine cheltuieli de milioane, până va fi identificată o soluție, conducerea CRS susține că una dintre opțiuni este ca acest complex să fie temporar utilizat de către Școala sportivă din Strășeni a cărei sală se află în construcție. Respectiv, pentru că Școala sportivă este finanțată din bugetul de stat, aceasta ar putea utiliza complexul sportiv o perioadă, acoperind o parte din cheltuieli, iar restul să fie suportate de către Consiliul raional. 

    Deși susține că este un proiect frumos, vicepreședintele CRS crede că cele 57 de milioane de lei ar fi putut fi cheltuite mai rațional. „Cu 57 de milioane de lei, părere mea, că ar fi fost mai bine de reparat toate sălile de sport, din toate localitățile, și de dotat cu echipamente. Și atunci era mai ușor și pentru copiii din sate și era și un lucru cred că mai fezabil. Am citit studiul de fezabilitate care atenționează locul unde este construit acest complex, capacitatea lui. Este cam mare pentru populația din raionul Strășeni, dar de asta nu s-a ținut cont și s-a construit unde s-a construit și dimensiunile care sunt, și costurile respective”, consideră Ion Ursu. 

    Primarul din Pănășești, pregătit să preia gestionarea complexului

    Potrivit unui răspuns pe care l-am primit din partea CR Strășeni în 2019, inițiativa de a construi complexul sportiv i-ar fi aparținut fostului președinte al raionului, Mihai Popa, și el membru al PDM, la fel ca fostul premier Pavel Filip. Printr-o decizie a Consiliului comunei Pănășești din martie 2018, terenurile pe care a fost construit complexul au fost transmise cu titlu gratuit în proprietatea CR Strășeni. Primar al comunei Pănășești era atunci Valeriu Bujoreanu, și el din partea PDM. În urma alegerilor locale din 2019 acesta a reușit să câștige din nou fotoliul de primar. Alesul local recunoaște că, într-adevăr, pentru funcționarea complexului sunt necesare mijloace financiare considerabile, însă crede că el ar fi în stare să le găsească.

    Valeriu Bujoreanu, primarul comunei Pănășești

    „Eu cred că totuși se poate de întreținut. Eu chiar le-am propus să mi-l transmită mie înapoi. Eu găseam mijloace. Primăria, de sine stătător, clar că nu o să facă față, însă îi dădeam un statut de școală sportivă și avea să fie finanțată de la stat”, spune Bujoreanu.

    Cât ține de locația aleasă pentru complexul sportiv, și anume satul de baștină al fostului premier, Bujoreanu susține că „un loc mai ideal” nu crede că ar fi putut fi găsit, fără a-și argumenta afirmația. 

    Fostul președinte al raionului spune că acest complex „s-ar întreține singur”

    Mihai Popa, fostul președinte al raionului Strășeni, susține că toate obiectivele de menire socială construite în perioada mandatului său au fost inițiate „în baza unei strategii de dezvoltare socio-economică a raionului Strășeni” și că „la bază au stat calcule, evaluări, expertize, unde a fost gândit totul în detaliu”.

    „Din 2019 complexul sportiv a fost finalizat și urma să fie dat în exploatare. Din diferite motive, nu mai știu, diferite ambiții și mofturi, au tergiversat și iată deja suntem în al doilea an de tergiversare a acceptării proceselor verbale din partea agentului economic”, comentează Mihai Popa care, în același timp, nu neagă susținerea lui Pavel Filip pentru construcția complexului sportiv, însă declară că fostul premier nu ar fi avut vreo influență.

    Pavel Filip, alături de Mihai Popa

    Mihai Popa susține că obiectivul „s-ar întreține, singur, din sursele care o să le încaseze de la serviciile prestate” și că atunci când a venit cu inițiativa construcției, locația de la Pănășești a fost cea mai bună în acest sens, iar conceptul gândit a fost ca serviciile să fie prestate integral contra cost.

    Pavel Filip: „Am văzut foarte multă zarvă în jurul acestui subiect”

    Pentru că atât primarul de la Pănășești, cât și fostul președinte de raion invocă susținerea lui Pavel Filip, l-am întrebat pe fostul premier dacă s-a interesat despre modul în care va funcționa complexul după construcția sa, atunci când promova acest proiect. 

    „Am văzut foarte multă zarvă în jurul acestui subiect. Este un proiect realizat de CR  Strășeni. Nu ține de nivelul central și nu ține de Guvern. Este absolut altceva, că există atâta iresponsabilitate la noi în țară, că acest complex sportiv, care este gata de funcționare deja mai bine de un an de zile, stă blocat, stă închis, și nimeni nu folosește această infrastructură care a fost creată acolo. Iată acest lucru, consider că este o crimă. Banii au fost investiți, trebuie de oferit posibilitatea copiilor, oamenilor, să folosească această infrastructură sportivă”, afirmă fostul premier. 

    Filip dă vina pe actuala conducere de la Strășeni pentru faptul că sala de sport nu este funcțională și afirmă că „trebuie să fie oleacă mai competentă și să înțeleagă ce este necesar pentru această țară”. În opinia fostului premier, problema la Pănășești este o problemă politică, pentru că acesta este originar din satul Pănășești și „toți restul s-au concentrat cumva să facă rău acestui sat, inclusiv să nu pornească acest complex sportiv, care ar face bine nu doar oamenilor din Pănășești, dar în general, din raionul Strășeni”.

    Citiți și articolul ZdG din 2019 despre complexul de la Pănășești: VIDEO/ „La inițiativa” lui Pavel Filip, pe banii statului

    Agentul economic cere în instanță plăți suplimentare de 3,5 milioane lei

    Complexul sportiv din Pănășești, cu o capacitate de 180 de locuri, are un teren de sport, sală de antrenamente și chiar și o piscină — o premieră pentru raionul Strășeni. Deși este gata, complexul nu este funcțional și stă mai mult cu ușile închise, fiind deschis doar periodic pentru vizite. Comisia de recepție a lucrărilor a fost convocată la sfârșitul anului 2020 și a depistat mai multe neconformități pe care agentul economic a fost obligat să le înlăture. Administratorul „Devastcom” SRL susține însă că neconformitățile au fost deja înlăturate și că bunul poate fi dat în exploatare. În paralel cu procesul de dare în exploatare, agentul economic a decis să dea în judecată Consiliul raional.

    Litigiul este legat de anumite lucrări suplimentare care au fost executate la obiectiv. Care, de altfel, sunt strict necesare pentru funcționarea obiectului, însă care nu au fost plătite și nici recepționate. Costul acestor lucrări este de 3,5 milioane de lei”, insistă Victor Țîmbaliuc. Acesta susține că pentru punerea în funcțiune a complexului a fost necesară efectuarea unor lucrări „care, inițial, nu au fost prevăzute”

    De cealaltă parte, vicepreședintele raionului Strășeni, Ion Ursu, susține că CR Strășeni nu poate achita cele 3,5 milioane de lei din motive obiective.

    „Consiliul raional a fost chemat în judecată pentru a achita lucrări suplimentare în valoare de 3 milioane și jumătate, care însă nu au putut fi demonstrate. La Consiliul raional nu există niciun act doveditor al acestor lucrări. Deci, în documentele care firesc trebuie să apară când apar lucrări suplimentare, ele nu există. Antreprenorul nu are nicio dovadă că a executat aceste lucrări. Noi, conform documentelor și conform legislației, nu putem achita aceste datorii pentru că nu avem în baza la ce”, consideră Ion Ursu.

    „Cu regret, astfel de proiecte în R. Moldova sunt alocate pe criterii politice”

    Diana Enachi, expertă asociată în cadrul „IDIS Viitorul”, susține că astfel de proiecte, precum complexul sportiv de la Pănășești, sunt necesare pentru orice comunicate, dar consideră că investiția de 57 de milioane de lei este puțin fezabilă raportată la bugetul și populația raionului Strășeni.

    „Cu regret, astfel de proiecte în R. Moldova sunt alocate pe criterii politice. De obicei, astfel de proiecte sunt dezvoltate în comunități nu după necesitate, nu după rezultatele studiilor de fezabilitate, de oportunitate, dar după criterii politice. De aceea, nu se analizează măsura în care acest proiect este fezabil pe termen lung. Se găsesc resurse, evident, fie că e vorba de fondul social, fie că e vorba de bugetul de stat, și astfel, politicienii încearcă să își acumuleze capital politic”, declară Diana Enachi

    În opinia expertei, situația actuală a acestui complex sportiv este o consecință a faptului că nu a fost analizată din start oportunitatea și fezabilitatea proiectului, nu doar la etapa de planificare și construcție, dar și la faza de funcționare. 

    Pasiunea guvernanților pentru complexele sportive

    Complexul sportiv de milioane de la Pănășești nu este singurul proiect de acest fel. În 2015 în Rezina a fost lansată construcția unui complex sportiv în care s-au investit inițial circa 13 milioane de lei, ca ulterior proiectul să fie stopat din cauza lipsei surselor financiare.

    Complexul de la Rezina Foto: cuvintul.md

    În 2013, cu investiții mai mici decât la Strășeni, a fost inaugurat un complex sportiv multifuncțional pentru tineri, lucrările de construcție ale căruia au durat circa trei ani. Costurile pentru complexul sportiv de la Căușeni au fost de circa 42 de milioane de lei, dintre care 11 milioane au fost contribuția Consiliului Raional Căușeni. Investiții de milioane pentru construcția unui complex sportiv sunt inițiate și în raionul Nisporeni. Președintele raionului și primarul orașului Nisporeni declară că acesta ar urma să fie al doilea complex sportiv ca mărime în țară, iar valoarea totală a proiectului este de circa 92 de milioane de lei.

    Pasiunea guvernanților pentru construcția complexelor sportive a culminat cu proiectul „Chișinău Arena”. Terenurile de sport din cadrul Arenei nu pot găzdui evenimente, iar complexul nu poate fi dat în exploatare, chiar dacă construcția e finalizată, iar echipamentele necesare pentru buna funcționare sunt instalate. Inițial, s-a constatat că arena polivalentă nu putea fi dată în exploatare pentru că nu putea fi conectată la rețelele de alimentare cu gaze, apă și canalizare, funcționale în zonă, apoi că nu era racordată la rețelele electrice. Ulterior, au apărut alte probleme care nu au fost luate în calcul la etapa inițierii proiectului, iar acum, pentru a fi rezolvate, e nevoie de investiții suplimentare: arena nu are construite drumuri de acces, iar unele terenuri adiacente complexului sportiv, pe unde urmează să fie căile de acces, sunt în proprietate privată. Astfel, suma inițială indicată în contractul de parteneriat public-privat pe care statul trebuie să o ramburseze, de 43 de milioane de euro, urmează să crească pentru ca proiectul „Chișinău Arena” să devină funcțional.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Rusia a fost avertizată. Va apăra NATO Ucraina?

    NATO a avertizat Rusia să nu întreprindă noi acţiuni împotriva Ucrainei. De la reuniunea ministerială de la Riga, Teri Schultz se întreabă ce se va întâmpla în caz contrar. „Orice viitoare agresiune a Rusiei îm…
    Rusia a fost avertizată. Va apăra NATO Ucraina?

    Veteranul războiului de pe Nistru Iurie Coțofan a fost reținut pentru câteva ore de reprezentanții „mbg-ului” din regiunea transnistreană, la un pretins post de control

    Veteranul războiului de pe Nistru Iurie Coțofan, activist civic pentru drepturile omului și consilier local din satul Corjova, a fost reținut de reprezentanții „mbg-ului” din regiunea transnistreană, la pretins…
    Veteranul războiului de pe Nistru Iurie Coțofan a fost reținut pentru câteva ore de reprezentanții „mbg-ului” din regiunea transnistreană, la un pretins post de control

    VIDEO/ Declarațiile Marinei Tauber, după ce CEC a decis să solicite anularea înregistrării concurentei electorale la funcția de primar al mun. Bălți: „sunt primar care deja a câștigat”

    „Până nu este expusă o decizie finală judecătorească, Marina Tauber din partea Partidului Politic „Șor”, sunt candidat, sunt primar care deja a câștigat și sunt sigură că în zilele apropiate, la votare, nu că o…
    VIDEO/ Declarațiile Marinei Tauber, după ce CEC a decis să solicite anularea înregistrării concurentei electorale la funcția de primar al mun. Bălți: „sunt primar care deja a câștigat”