„Totul vine din familie. Copilul trebuie să știe că deseori înveți din greșeli”. Interviu cu Alex Leahu, profesor de matematică, coordonator instruiri la Clasa Viitorului

Coordonator instruiri, Clasa Viitorului (2020- prezent)
Profesor de matematică, Liceul „Spiru Haret”, Chișinău (2019-prezent)
Profesor de matematică, Instituția Publică „B.P. Hașdeu”, Drochia (2016-2019)
Profesor de matematică, Gimnaziul „B. Coșciuc”, Drochia (2015-2016)
Vicepreședinte al Departamentului Finanțe, AIESEC, Bălți (2012-2013)

Absolvent al Universităţii „Alecu Russo” din Bălți. Licență în Educație și masterat în Didactica Matematicii

Autorul blogului
Suflet din boabe de cafea

– Am tot căutat, pentru acest interviu, un profesor prietenos elevilor. Mai multe recomandări ne-au îndreptat către dvs. Dacă e adevărat că sunteți prietenos, spuneți-ne cum ați ajuns să fiți astfel?

– De altfel, nu-i deloc complicat să fii prietenos copiilor. Atunci când vorbim despre cum e să fii prietenos copiilor, ar trebui să înțelegem cum e să ai cam aceleași interese ca și copiii, pentru că, de obicei, cei mai în vârstă au interesele lor, problemele lor și, respectiv, trăiesc într-un fel în lumea lor. Deseori, maturii nu cunosc ce se întâmplă în lumea celor mici, iar copiii habar nu au ce se întâmplă în lumea celor maturi. Așa avem doar o viziune imaginară despre ce se întâmplă sau despre ce ar trebui să se întâmple, ce muzică ar trebui să asculte ei, ce filme ar trebui să vizioneze sau ce fel de ocupații ar trebui să aibă. Eu încerc să fiu cât mai aproape de lumea lor.

– Ascultați aceeași muzică cu ei, uneori?

– Nu neapărat, dar pot să ascult și Morgenshtern și muzica rapperilor americani, pot să urmăresc niște TikTok-uri sau chiar eu să le produc.

Ar trebui să aibă loc o tranziție cât mai prielnică elevilor

– Suntem la început de an școlar. Ce vă doriți să se producă în acest an în sistemul educațional de la noi?

– Mă gândesc că ar trebui să aibă loc o tranziție cât mai prielnică elevilor. În acest an ei revin la școală, dar majoritatea nu mai sunt cei de până la pandemie. De aceea, aș vrea ca școala, profesorii să-i ajute cât mai bine ca ei să revină la normalitatea actuală, una total diferită de cea anterioară.

– Ce anume e diferit?

– Elevii de astăzi sunt mai frustrați, mai introvertiți, din cauza că s-au aflat mult timp în izolare. Acum, când trebuie să revină la un mediu obișnuit de socializare, când trebuie să iasă iarăși în fața clasei, să povestească ceva la română, să rezolve ceva la matematică, intuiesc că mulți vor fi mai reținuți decât altă dată. Unii s-ar putea să se confrunte cu un fel de frică. Toți împreună, însă, vor avea nevoie de ajutor.

– Și cum ar trebui să se comporte școala, ministerul, pedagogii, părinții?

– Cred că nu există răspunsuri categorice la această întrebare, pentru că și situația care urmează este una incertă. Numărul de infectări cu COVID este în creştere, copiii nu sunt vaccinați, la fel și unii profesori, alții sunt încă reținuți în a lua o decizie în acest sens. S-ar putea întâmpla ca, peste o lună, să urmeze o nouă izolare, prin urmare, e complicat să întreprinzi niște pași fermi pentru a schimba ceva. Toți împreună ar trebui să fim bine pregătiți de a preveni consecințele unui nou val pandemic.

– Matematica e considerată una dintre cele mai complicate discipline școlare. Mulți spun că nu ar avea nevoie de atâta matematică, dacă nu-și leagă viața de o profesie în care e nevoie anume de calcule. I-ați contrazice?

– Eu cred că matematica nu este o disciplină mai complicată decât altele, doar că e o știință foarte mare. Așa cum sunt cărți diferite – de 20 de pagini sau de 400 de pagini – așa și disciplinele școlare sunt: mai vaste, mai complexe, deşi sunt și mai sumare.  Sigur, nu toată lumea trebuie să se dedice matematicii, în special, celei de liceu, care se utilizează în diferite cercetări și e mai complicată. Apropo, majoritatea absolvenților care aleg profilul umanitar, fac asta de frica matematicii. Cei care aleg să fie programatori, ingineri, se ciocnesc de faptul că, la facultate, au nevoie de matematică și, din această perspectivă, matematica își are rostul său. Ca să nu constați lacune foarte mari în cunoștințe, fiind deja la facultate, e bine să o înveți la timp. Mai ales că ea te ajută să îţi creezi un mod de gândire, orientat spre soluții. Nu ar trebui să ne cramponăm de probleme, ci să ne orientăm spre rezolvarea lor. Această disciplină te învață să fii axat pe soluții. Deci, nu ar trebui să pierdem timpul, să ne complicăm în fața unor probleme, ci să încercăm să le rezolvăm. Matematica te mai ajută să identifici argumente, iar această calitate le este utilă și celor din domeniul științelor socio-umane.

– Sunt copii care nu au capacitatea de a însuși matematica sau sunt profesori care nu au capacitatea de a explica matematica pe înțelesul copiilor?

– Nu sunt astfel de copii. Problema e alta. Ori avem clase prea mari, ori avem efort prea mic. Matematica, cum spuneam, e o știință foarte amplă. Tu nu poți să rămâi doar cu efortul depus la școală, în timpul orelor, și ulterior să nu faci nimic acasă. Da, este adevărat că unor copii li se dă mai greu, iar altor copii li se dă mai ușor. Ei trebuie să investească mai mult timp în obținerea cunoștințelor. Dar ei susţin că nu au timp, pentru că, dacă se implică mai mult în studierea unei discipline, nu mai reușesc să facă altceva. Unii preferă mai degrabă niște distracții sau să-şi facă temele prin intermediul Tik-Tok-ului, decât să muncească. Vă mai spun – nu există copii care nu au capacități. Unora, poate, li se dă mai dificil, altora – mai ușor. Eu, de exemplu, nu am deloc auz muzical, dar timp de un an am studiat la școala de muzică și am reușit. Este adevărat, am depus mai mult efort. Se întâmplă să nu ai auz muzical, dar să ai memorie foarte bună și simțul ritmului. Prin urmare, datorită memoriei, tu poți învăța să cânți la un instrument muzical, fără să ai talent muzical. E vorba de muncă și de timpul pe care îl investești pentru a învăța să faci un lucru.

– Cum arată, în viziunea dvs., o altfel de școală? Credeți că e loc pentru altfel de școli în R. Moldova?

Cred că ar trebui să ne detașăm de formatul de clasă, de delimitarea copiilor pe vârste și să ne orientăm spre a le oferi copiilor abilități prin intermediul unor proiecte, în cadrul cărora ar participa elevi de diferite vârste: cei de 8 ani ar studia alături de cei de 12, 14 sau de 16 ani… Viteza de învățare e diferită, dar toți urmăresc aceeași țintă. Apropo, după acest model sunt organizate școlile auto. Acolo învață persoane de vârste diferite, dar toți urmează același program și ajung la aceeași finalitate, indiferent de vârstă.

– Ar fi posibil să avem astfel de școli?

– Astfel de școli, experimentale sunt în Europa și funcționează cu succes. Medicul trebuie să simtă pe propria piele mai multe chestii, ca să înţeleagă dacă are sau nu rost un anumit tratament. În general, cred că e foarte importantă școala primară, unde copiii învață să scrie, să citească și să facă niște calcule. Altele le studiază cu ușurință din internet…

– Ați accepta ca și copiii dvs. să studieze în astfel de școli?

– Da, și chiar l-aș ajuta. Aș fi și eu profesor la o astfel de școală. Copilul trebuie să aibă certitudinea că va putea face un anumit lucru, la finalizarea oricărei etape de studii. La noi, când termini clasa a 7-a sau a 8-a, de obicei, nimeni nu spune că poate să facă asta. Elevii spun, de obicei, că au însușit niște cunoștințe, cum ar fi perioada Războiului ruso-turc sau teorema lui Pitagora. Dar nu pot spune ce anume pot face în viața de zi cu zi… Da, sunt necesare informații generale din diferite științe, cum ar fi puterea curentului electric de a omorî sau riscurile unor substanțe chimice… Da, sunt necesare cunoștințe din anatomie. Dar de ce nu se studiază regulile de circulație, mai ales că foarte mulți copii sunt loviți de mașini pe trecerile de pietoni? Sau de ce nu se studiază metodele de acordare a primului ajutor medical, atunci când vezi un om cu stop cardiac într-o stație? Câți dintre elevii claselor mari știu cum să procedeze? Cunoștințele despre deprinderi de viață ar fi foarte necesare. Și încă ceva, elevii ar trebui divizați după interese, ca să obțină competențe în dependență de ceea ce le place.

– Ar fi ceva aproape de modelul japonez de educație?

– Nu am studiat modelul japonez, dar cunosc că e unul deosebit. Important e însă să înțelegem că nu orice model, eficient în vreo țară, poate fi adaptabil și la noi. Trebuie să reieşim din tradiții, din posibilitățile financiare, din condițiile infrastructurii…

– Ni se spune că ar trebui să ne obișnuim să trăim cu COVID. Cum se poate realiza această obișnuință în condițiile sistemului educațional de la noi?

– Cred că nu e vorba doar despre sistemul educațional. Cândva și gripa a fost înspăimântătoare, după care a apărut vaccin anti-gripal. Și asta a devenit cumva o normalitate. Cu timpul, nici cuvântul COVID nu ne va mai înspăimânta atât de tare. Oamenii cu imunitate mai bună vor depăși problemele, iar cei cu imunitate mai slabă se vor vaccina sezonier. Viața merge înainte. Au fost pandemii până la noi și vor mai fi, probabil… Sunt mai multe riscuri, inclusiv cele legate de încălzirea globală care poate genera bacterii periculoase care au stat înghețate milioane de ani, dar noi suntem la etapa în care omenirea are deja niște cunoștințe acumulate și nu trebuie să treacă sute de ani ca să se inventeze penicilina sau alt remediu. Lucrurile pot fi elaborate mult mai repede. De asta unii se uită sceptic la anumite momente, pentru că judecă după experiențele din trecut. Putem spune că toate procesele în viață evoluează în progresie geometrică.

Trebuie să fim înțelegători și să așteptăm ca deciziile lor să se producă organic

– Vaccinarea a divizat opiniile pedagogilor vizavi de acest proces. Care ar fi soluția?

– Cred că trebuie să fim toleranți. În sistemul educațional sunt persoane mai în vârstă, mai sceptice, trebuie să fim înțelegători și să așteptăm ca deciziile lor să se producă organic. Altfel, vom readuce normele sistemului totalitar, când toți trebuie să țină capul în jos. Trebuie să găsim posibilitatea testării periodice, iar ei, ulterior, să ajungă singuri la decizia de a se vaccina. Poate elevii din clasele mari se vor vaccina, devenind astfel exemple pentru profesori… Nu poți emite ordine în acest sens, asta însemnând stimularea proceselor birocratice. Nu poți lua decizii care, automat, nu vor fi pe placul oamenilor. Când ți se spune „fă”, fără a se răspunde la întrebarea „de ce?”, atunci pot să apară reacții de protest.

– De ce iubiți copiii?

– Iubirea nu se prea explică. Pur și simplu, le simt energia pozitivă, sinceritatea, emoțiile, care întotdeauna sunt adevărate, fenomen mai rar întâlnit în cazul maturilor. Nu prea există fățărnicie în cazul copiilor. Un copil, dacă e trist – plânge, dacă e bucuros – zâmbește. Îmi place că, în cazul copiilor, sinceritatea se vede în emoții.

– Elevii sunt, bineînțeles, foarte diferiți, iar în fața clasei profesorul e singur. Cum procedați atunci când clasa nu vă aude?

– Fac teatru. Teatrul unui singur actor. Improvizez, ca să le captez atenția. Cu gesturi, voce, cu glume, cu aluzii la interesele lor. Satiră, umor, sarcasm…

– Unii vorbesc despre problemele vârstei, atunci când descoperă copii răutăcioși, agresivi. De ce unii copii sunt răutăcioși, ostili colegilor lor?

– Totul vine de acasă. Atunci când, într-o seară, tata vine de la muncă și e nemulțumit sau chiar agresiv, sau, invers, mama vine mai nemulțumită, mai frustrată… Cel frustrat își revarsă nemulțumirea asupra celui mai slab din familie: tata – asupra mamei, mama – asupra copilului. Copilul, însă, nu poate striga la tata sau la mama. El vine la școală și găsește pe cineva mai slab decât el și își revarsă frustrarea asupra acestuia. Frustrările vin, pentru că cineva și-a revărsat frustrarea asupra ta. Trebuie să luăm în calcul că în multe familii există și violență. Deși nu s-au făcut anumite studii în acest sens, cred că vreo 30-40% din familii cunosc fenomenul violenței. Fizică, nu doar verbală. Când ești într-un mediu toxic, violent, iar tu ești încă în proces de formare, deprinzi să strigi, să vorbești urât, pentru că tata și mama procedează așa, deci acest lucru pare a fi normal. Așa vorbești necenzurat cu colegii, așa devii violent.

– Cum poate școala soluționa astfel de probleme? 

– Școala nu le poate soluționa. Poți să încerci să vorbești cu părinții, dar nu poți reeduca o persoană, având două lecții săptămânal. Sunt niște situații globale, care au conexiuni cu mai multe elemente. În primul rând, trebuie să ținem cont că suntem o țară săracă. Într-o astfel de țară nu prea poți scăpa de violență. Gândurile tale sunt obsedate de grijile pentru pâine cea de toate zilele, de ce vei mânca mâine, neavând nici timp și nici resurse ca să te ocupi de autoeducație. E nevoie de mai multe generații care să vrea și să încerce o schimbare. O generație trebuie să tindă să fie mai bună decât cea anterioară. Copiii care astăzi sunt mai violenți și mai agresivi din cauza părinților, trebuie să tindă ca, de la o zi la alta, să devină mai puțin violenți. Da, tu poți fi ca și părinții tăi, dar poți fi diferit de ei. Exact ca în parabola ceea, cu cei doi frați gemeni, care aveau un tată agresiv, violent, răutăcios. Copiii însă erau total diferiți. Unul – bine instruit, cult, educat, având succese în viață, fiind extrem de empatic, iar altul era exact ca și tatăl său. Când un psiholog i-a întrebat: din ce cauză ești așa cum ești? Ambii au spus: din cauza tatei. Așa și copiii… De la o zi la alta, ei trebuie să tindă să devină tot mai buni. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. Noi stagnăm. Generațiile care vin nu sunt cu mult mai bune decât cele anterioare.

Frustrările apar din cauza lipsei de valori

– Cum pot rezista copiii din familii cu venituri modeste în condițiile în care colegii din familii avute își etalează mereu telefoanele sau vestimentația?

– Aceste frustrări apar din cauza lipsei valorilor. Și maturii au frustrări, invidie, dogme despre cum trebuie să te îmbraci, încalți, etc. Deseori invidia e sădită de maturi în capul copiilor. Involuntar. Poate chiar inconștient. Este și internetul, unde vezi diferite modele de viață și le compari cu viața familiei tale. Fiecare, atunci când alege să posteze o poză on-line, o alege pe cea mai bună. De obicei, sunt invidioși copiii frustrați, pe când copiii crescuți într-un mediu sănătos, netoxic, nu au astfel de probleme. Acești copii sunt învățați cumva să ignore luxul. Familia trebuie să educe valorile. În scoală sunt copii prietenoși, harnici, care învață bine, dar sunt și dintre cei care, poate, învață bine, dar sunt agresivi. Aceștia vin dintr-un mediu agresiv, văzut acasă.

– Cum stabiliţi relații cu părinţii copiilor care nu fac față programului de studii?

– Monitorizez lucrurile. Le spun părinților să-și învețe copiii ca aceștia să ceară ajutor. Atunci când nu înțelege, când nu reușește, copilul trebuie să le spună părinților despre asta. El trebuie să știe că greșelile comise din neștiință, poate, nu sunt neapărat criminale. Că deseori înveți din greșeli. Nu trebuie să reacționezi reactiv la situații complicate. Sunt și părinți care cred că, dacă și-au dat copilul la școală, și-au luat de o grijă. Tot părinții trebuie să știe că, având câte 35-40 de copii în clasă, pedagogii nu reușesc să sprijine individualizarea fiecăruia.

– Ați auzit că uneori notele bune costă bani… Ce cunoașteți despre corupția din școli?

– Nu cunosc. Cred că în școli nu mai există acest fenomen sau că nu e prea răspândit. Camerele la BAC au pus punct unor intenții de mituire. Cel puțin, eu nu m-am confruntat cu astfel de situații. Totuși, spusele mele ar putea semăna cu situația în care spui că COVID nu există, pentru că tu nu ai niciun cunoscut în cercul tău, care ar suferi de COVID.

– Cum v-ați descurcat cu studiile online?

– A fost complicat, pentru că a necesitat mai mult efort. Aveam jumătate dintre elevi în clasă, iar cealaltă jumătate erau online. Trebuia să reușesc ca ei să mă vadă, să mă audă, să le captez atenția, să le acord timp, dar să fiu prezent și în clasă. Am avut cameră performantă, căști care asigurau ca sunetul să fie constant. Oricum, am înțeles că elevii nu sunt obișnuiți cu un astfel de regim. Pe de altă parte, multe trebuie să vină și de la ei, mai ales dorința. Constat la acest început de an de studii că elevii și profesorii sunt mai bine dotați, dar problema e alta. Școala online e ca și cum te-ai duce la medic și ți-ar da un tratament pe care tu nu îl urmezi. Bunăoară, fiind la dietă – faci, totuși, excepții. Școala, când e cu prezența fizică a elevilor, îți oferă elemente de control. Instruirea online nu îți oferă această posibilitate.

– Și ce ne puteți spune despre Clasa Viitorului?

– E un proiect sprijinit de mai multe instituții internaționale, lansat la începutul pandemiei și axat pe digitalizarea educației. Clasa viitorului presupune un spațiu dinamic de învăţare. În aceste clase, copiii fac diferite activități. Până acum, în R. Moldova au fost deschide 45 de clase de acest fel. Aici instruirea e axată pe aplicabilitate și presupune un rezultat instant. Totodată, Clasa Viitorului a  asigurat și alfabetizarea digitală în perioada pandemiei. Acum vom demara un proiect similar pentru grădinițele de copii.

Trebuie să creăm, cel puțin, o iluzie că și noi facem ceea ce îi cerem copilului să facă

– În opinia dvs., care sunt trei cele mai mari probleme ale sistemului educațional de la noi?

– Cea mai serioasă este problema lipsei unei infrastructuri eficiente. Avem școli cu un număr mic de elevi, iar banii alocați acolo ajung doar pentru achitarea căldurii și a salariilor. Nu te mai poți gândi la condiții mai bune pentru copii, dar, potrivit Piramidei lui Maslow, copilul ar trebui să se simtă la școală într-o zonă de confort, nefiind stresat că ar putea cădea podul peste el sau că, în toiul iernii, vântul suflă prin geam. Sunt și scoli cu un număr mare de copii, care sunt mai bine asigurate, dar e complicat pentru că profesorul nu poate acorda timp fiecăruia. Când ai 40 de copii în clasă, poți aloca fiecărui copil doar câte un minut din lecție. Lucrurile ar trebui sincronizate, ca toți să aibă posibilități egale. Deocamdată, posibilitățile de acces online la informație egalează cumva elevii de la sate cu cei de la orașe. Altă problemă ar fi că elevii, fiind suprasolicitați cu discipline școlare, nu pot însuși deprinderi importante de viață. Şi aici trebuie să intervină părinții, să ceară disciplină. Da, disciplina implică restricții, iar restricţiile generează conflicte. Spunem că cei mici ar trebui obișnuiți să stea mai puțin în telefon. Dar cum? Or, interdicțiile îi traumatizează. Pe de altă parte, rămânând în telefon, ei ratează mai multe cunoștințe și deprinderi de viață. E o frontieră fină între permisiuni și interdicții. Oricum, copiii trebuie obișnuiți să iasă din zona de confort. E un fel de călire. Pedepsele sunt necesare, dar acestea ar trebui să fie mici, conștientizate de copii. Toate se deprind prin propriul exemplu. Dacă părinţii stau mereu în telefon, la televizor, laptop, iar copilului i se spune să meargă să citească, sigur, acesta nu va ține cont de recomandare. Copiii preiau comportamentele. Ei au cumva în cap ideea că în familia sa există egalitate. Mai degrabă însă ar trebui să educăm echitatea decât egalitatea. Trebuie să creăm, cel puțin, o iluzie că și noi facem ceea ce îi cerem copilului să facă. Cea de-a treia problemă ar fi concurența între școli. Noi nu suntem adversari. Noi suntem coechipieri. Suntem pe aceeași corabie, iar corabia noastră e educația. Ar trebui să ne ajutăm unii pe alții, să lucrăm în echipă, să promovăm practicile bune. Schimbarea vine de la noi, nu de la mine.

– În special, în sate școlile au foarte mulți pedagogi îmbătrâniți. Când vor accepta tinerii să muncească în școli?

– R. Moldova este în proces de urbanizare. Satele oricum își diminuează posibilitățile. Ar trebui create școli moderne în centrele raionale. O școală pentru mai multe sate, elevii și profesorii fiind asigurați cu transport. O astfel de optimizare ar permite o mai bună dotare și modernizare a școlilor, ar spori și competitivitatea copiilor.

– V-a fost dor de școală?

– Nu neapărat de școală, de copii mi-i dor.

Vă mulțumim.