Principală  —  IMPORTANTE   —   SONDAJ/ De ce nu s-au…

SONDAJ De ce nu s-au găsit bani și pentru pensionari?

Parlamentul a votat luni, cu 54 de voturi din 101, proiectului Legii bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2023. Cele mai mari creșteri la salarii au fost planificate (cu 36%) pentru miniștri și alți funcționari din rândul principalelor instituții de stat. În schimb, a fost redusă în jumătate indexarea pensiilor: 14% în loc de 30% (cota inflației pentru anul 2022), deși cu nici o lună în urmă prim-ministra Natalia Gavrilița dădea asigurări că indexarea se va face la nivelul inflației. „Nu sunt bani”, a motivat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

De ce nu s-au găsit bani și pentru pensionari?

Maria, pensionară, Chișinău

Am muncit peste 40 de ani la Spitalul Clinic Republican, în calitate de asistentă medicală și, până astă toamnă, am primit o pensie de 2700 de lei. Vai și amar de viața mea… Am urmărit și eu deciziile luate în legătură cu adoptarea Bugetului pentru 2023 și sunt foarte indignată. Acum am ieșit de la medic și am de cumpărat o listă de medicamente, toate foarte scumpe. În fiecare lună, la farmacie, las vreo 600 de lei. Și medicii nu-s toți la fel. Unii îți mai intră în voie, alții te trimit la clinicile private dacă nu ai bani. Nu e simplu. Mai faci piața – la fel de scumpă, dar nu poți trăi fără produse alimentare pe care noi, orășenii, le cumpărăm zi de zi. Am așteptat mai multă echitate, mai multă dreptate, mai multă grijă pentru drepturile noastre după ultimele alegeri. Ei spun că, pentru pensionari, nu sunt bani la buget, dar pentru miniștri, pentru salariile celor de la Curtea Constituțională sau pentru ei, cum găsesc bani?

Ecaterina Mardarovici, Clubul Politic 50×50

Nu s-au găsit, pentru că așa a fost tot timpul. Întotdeauna pensionarii au fost cei pentru care nu se ajung bani. Că se dau mai mulți bani pentru guvern, parlament, președinție, astea se vede că sunt condițiile partenerilor de dezvoltare, care creditează R. Moldova pe anumite reforme. Că și-au luat salarii mari miniștrii? Depinde. Ei trebuie bine plătiți, altfel nu ajungem nicăieri… Noi nu mai putem judeca ca proletarii, să luăm toți banii și să-i dăm la pensionari, că ei au nevoie cel mai mult… Dar dacă vrem s-o facem, atunci s-o facem fără suportul partenerilor externi.

Iulia Vacariuc, pensionară, Chișinău

Eu cred că ar trebui să se țină cont și de ajutoarele pe care bătrânii le primesc pentru perioada rece a anului. Aceste ajutoare reprezintă și ele o sumă mare de bani, care este repartizată acum, exact când persoanele cu venituri mici au cea mai mare nevoie de aceste ajutoare. Am muncit o viață în calitate de contabilă și înțeleg cum ar trebui gestionați banii, ca să ajungă pentru cât mai multe nevoi. Timpurile nu sunt prea ușoare și viața fiecărui om în etate nu depinde doar de capacitatea statului de a-l sprijini, ci și de priceperea celor din familie de a-i veni în ajutor. Contează foarte mult să fii îndrumat cum să faci un ban. Eu am multe probleme de sănătate. După pensionare, am muncit 15 ani, ca să-mi pot recalcula pensia și să pot trăi omenește. Cea mai mare bucurie, pentru mine, este fiica mea, care e foarte înțeleaptă și care e aproape de mine la bine și la greu. Alături de o astfel de fiică, altfel văd neajunsurile din viață, greșelile oamenilor de stat. Ea este aer și lumină pentru mine.

Leonid Boaghi, primar de Sireț/Strășeni

Da, dar nu numai pentru pensionari, dar nici pentru autoritățile publice locale (APL), nu s-au găsit bani. Nu știu dacă miniștrii lucrează mai mult ca mine aici la primărie, la Sireț. Dar ne-am pomenit și noi cam în aceeași situație cu pensionarii. Când se ajunge la APL, niciodată nu sunt bani. În ordinea asta, concluzia e că guvernul a prioritizat lucrurile în așa fel încât și noi, și pensionarii am rămas în coada priorităților. Mie îmi este foarte greu să mă expun asupra faptului cum va ieși din situație lumea asta, la vârsta care o au. Va fi o iarnă foarte complicată. Nu cred că nu au existat soluții. Nu trebuie să fie moldovenii cei care să facă inovații la tema asta. La cele 14%, mai trebuia de tăiat puțin din alte proiecte sau priorități, din cheltuielile pentru Cancelarie, că-s enorme, poate de undeva de la infrastructură sau… Când arde casa, mai întâi se stinge casa și apoi se fortifică pereții, se repară acoperișul etc. Aici s-a mers pe o logică inversă și chestia asta o să coste, lucrul acesta va fi foarte dur taxat, cred, la următoarele scrutine electorale.

Pentru conformitate, P.G.