Principală  —  IMPORTANTE   —   Fosta consilieră a Maiei Sandu,…

Fosta consilieră a Maiei Sandu, în perioada când a fost prim-ministră, Tamara Gheorghița este noul secretar general al Parlamentului

Tamara Gheorghița a fost numită secretar general al Parlamentului. Președintele Parlamentului, Igor Grosu a semnat ordinul privind numirea ei din 9 septembrie curent.

Noul secretar general este doctor în științe administrative și are o experiență de peste 20 de ani în managementul resurselor umane, evaluarea performanțelor și recrutarea angajaților. Tamara Gheorghița are și peste 15 ani de experiență în reforma serviciului public, fiind implicată în elaborarea de politici pentru gestionarea resurselor umane.

În anul 2019, Tamara Gheorghița a fost consiliera prim-ministrei Maia Sandu în domeniul administrației publice. De asemenea, ea a fost șef de direcție, șef adjunct de direcție și consultant principal în cadrul Cancelariei de Stat. În perioada 2015 – 2017, Tamara Gheorghița a fost lector universitar la Academia de Administrare Publică.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, secretarul general se numește în funcție de către președintele Parlamentului, cu consultarea prealabilă a Biroului permanent şi cu avizul Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.