Principală  —  IMPORTANTE   —   După 7 ore de ședință,…

După 7 ore de ședință, democrații au ajuns la un numitor comun: ,,PDM nu va tolera imixtiuni din afară în activitatea formațiunii”

După 7 ore de ședință în cadrul Partidului Democrat din Moldova (PDM), liderul fracțiunii, Pavel Filip, a declarat că au fost abordate mai multe subiecte, inclusiv plecarea unor colegi din partid. Totodată, acesta a infirmat precum că s-ar pregăti debarcarea acestuia din fruntea PDM-ului.

,,Subiectele de discuție au fost situația internă în partid, relația cu partenerii de guvernare, activitatea partidului în cadrul coaliției, precum și plecările unor membri din partid. Deputații PDM au făcut o analiză a recentelor evoluții pe scena politică și a eventualelor scenarii. PDM nu va tolera imixtiuni din afară în activitatea formațiunii”, anunță PDM, într-un comunicat de presă.

Mai mulți analiști politici, dar și actori ai politicului moldovenesc, anterior susțineau că actuala conducere a democraților ar urma să fie înlocuită, fapt ce a fost negat de Pavel Filip.

,,Chiar adacă avem discuții în contradictoriu, mai întâi vreau să vă spun că există documente statutare ale partidului, care prevăd că președintele este ales de către Congresul partidului. Noi nu am avut discuții la acest capitol”, a declarat Pavel Filip, după ședința formațiunii, transmite TV8.

Foștii membri democrați au calificat eventualele schimbări în interiorul formațiunii precum că ,,PDM va deveni jucăria de buzunar a lui Igor Dodon pentru a asigura voturile în Parlament”.

Informații despre rupturile din PDM au început după plecarea fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, în vara anului 2019, atunci când a avut loc schimbarea puterii de la Chișinău. Deși se zvonea că în interiorul partidului sunt formate mai multe grupări, membrii marcanți ai formațiunii în repetate rânduri au negat acest lucru.

Ulterior, însă, în februarie curent, șase deputați din cadrul Partidului Democrat anunțau că pleacă din partid și urmează să formeze o nouă fracțiune parlamentară, înainte ca PDM și PSRM să-și oficializeze coaliția. Cea mai recentă migrare din PDM la grupul Pro-Moldova a fost Ruxanda Glavan, ce de-a 8-a membră PDM care a anunțat că părăsește formațiunea, motivând că nu o mai reprezintă.

La mijlocul lunii martie, în plină criză provocată de pandemia de COVID-19, PDM și PSRM au semnat acordul de coaliție – sub denumirea „Platforma Social – Democrată pentru Moldova” (PSDM) în Parlamentul Republicii Moldova. 

În urma creării coaliției de guvernare, Guvernul Chicu a demis patru miniștri, funcțiile acestora revenind PDM-ului. Astfel, actualul Guvern PSRM – PDM este format după cum urmează:

PSRM

  • Ministerul Finanţelor, prim viceprim-ministru;
  • Ministerul Justiţiei;
  • Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
  • Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului;
  • Ministerul Afacerilor Interne.

PDM

  • Viceprim-ministru pentru Reintegrare;
  • Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
  • Ministerul Economiei şi Infrastructurii;
  • Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
  • Ministerul Apărării.