Principală  —  IMPORTANTE   —   Pavel Filip, debarcat din fruntea…

Pavel Filip, debarcat din fruntea PDM? Plecări din partid și întâlniri pe ascuns în rândul democraților

Schimbări radicale se anticipează în rândul Partidului Democrat din Moldova (PDM). Noile mișcări ce ar urma să aibă loc se referă la situația din interiorul PDM-ului, dar și la o eventuală modificare a conducerii formațiunii.

Unele voci susțin că Pavel Filip ar putea fi debarcat din funcția de lider al democraților. Totul s-ar putea decide chiar astăzi, 4 mai, în cadrul ședinței formațiunii.

Ora 10:30. Membrii PDM s-au întrunit în ședință, începând cu ora 10:00.

Vineri, 1 mai, Ruxanda Glavan a fost al 8-lea deputat PDM care a anunțat că părăsește formațiunea, motivând că nu o mai reprezintă.

„La un moment dat am înțeles că unii folosesc puterea strict pentru interese, iar eu – încurcând intereselor – mă poticneam de intrigi și sabotaje. Aceste lucruri erau incompatibile cu valorile în care eu credeam. (…) Le mulțumesc și celor care mi-au pus piedici, care au luat decizii pentru mine și au vorbit din numele meu, fără să mă întrebe. M-ați făcut mai puternică, mai pragmatică și m-ați convins cât de adevărată este vechea înțelepciune populară: „minciuna are picioare scurte”. E timpul să mă retrag din PDM”, a spus Glavan.

Ulterior, cu o reacție a venit deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc care este de părere că fosta sa colegă de partid Ruxanda Glavan s-a grăbit să ia decizia de a migra spre grupul „Pro-Moldova”, condus de Adrian Candu. În opinia sa, Glavan ar fi trebuit să aștepte până luni, adică astăzi, atunci când „democrația veritabilă din PDM va mai face un pas înainte”.

„Politica înseamnă lupta pentru democrația internă în partid spre binele țării. Îmi pare rău că, colega noastră, Ruxanda Glavan a luat această decizie. Înțeleg și de ce. Este adevărat că a avut multe motive, dar era mai bine să discutăm în interiorul partidului înainte de a face acest pas. Au fost bune și rele pe parcurs, dar este important să păstrăm partidul unit și puternic. Aș fi preferat să aibă răbdare până luni, când democrația veritabilă din PDM va mai face un pas înainte”, a menționat Nichiforciuc.

Fostul democrat Sergiu Sîrbu a comunicat pentru Ziarul de Gardă că ,,a auzit” despre eventuale schimbări în interiorul PDM-ului și susține că într-un asemenea mod ,,PDM va deveni jucăria de buzunar a lui Igor Dodon pentru a asigura voturile în Parlament”.

,,Nu știu dacă va fi ședința Consiliului Politic, dar am auzit că va fi ședința fracțiunii. Am auzit că vor fi luate decizii privind remanieri la nivel de conducerea partidului și în interiorul partidului. Cert este faptul că aceste remanieri se fac cu un singur scop – PD să fie totalmente absorbit de PSRM și să intre în influența lui Igor Dodon”, declarat Sergiu Sîrbu.

De asemenea, deputatul din grupul Pro-Moldova susține că pe lângă cei 8 democrați ce au părăsit PDM sunt și alții ce ar dori să facă același lucru, însă ar fi șantajați ,,de anumite grupări din partid”.

,,Sunt foarte mulți democrați care sunt dezamăgiți, doar că ei sunt amenințați și terorizați. Au recunoscut că vor să părăsească, dar sunt șantajați și se tem să sănătatea lor, de viața familiilor. Sperăm că vor avea curajul și nu vor admite să fie înglobați de PSRM”, a mai adăugat Sîrbu.

Informația cu privire la unele evenimente ce ar urma să aibă loc luni, 4 mai, în interiorul PDM au fost confirmate și de președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov.

„Noi vom avea discuții privind situația din PD și sper că aceastea vor fi liniștite și gândite foarte bine. Acum starea de lucruri e foarte grea, pentru că întreaga „diasporă” (n.r. așa îi spun unii deputați fostului lider PD, Vladimir Plahotnic) lucrează împotriva noastră”, a declarat Diacov pentru Unimedia.

În seara zilei de duminică, 3 mai, Deschide.MD, a publicat un filmuleț în potrivit căruia, în ajunul ședinței Consiliului Politic al PDM, Dumitru Diacov, Vladimir Andronachi, Eugeniu Nichiforciuc dar și fostul director al SIS, Vasile Botnari au fost surprinși  la hotelul „Luna” din Chișinău la o întrevedere cu Alexandru Vâlcu, un personaj influent din anturajul lui Igor Dodon. Potrivit aceleiași surse, întrevederea dintre democrați și omul lui Dodon a durat mai multe ore.

Tot Deschide.MD scrie că democrații ar fi primit indicații de la Alexandru Vâlcu despre acțiunile pe care trebuie să le deruleze cei prezenți, cunoscuți și ca grupul Andronachi-Nichiforciuc, atât la ședința de astăzi, cât și mai departe în funcție de deznodământul acesteia.

Mai mulți analiști politici, dar și actori ai politicului moldovenesc, susțin că actuala conducere a democraților ar urma să fie debarcată. Potrivit lui Victor Gurău, care citează surse din interiorul PD-ului, spune că noul lider al democraților ar putea fi premierul Ion Chicu.

,,Scurt pi 2 ..,se pare că Pavel Filip & Co. nu mai pot controla situația în PDM. La startul negocierii alianței PSRM-PDM Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Monica Babuc și Dumitru Diacov și-au impus punctul de vedere și pamenii săi în guvernul Chicu însă, gruparea lui Eugen Nichiforciuc asistată de ,,neafiliați” este gata să dea peste cap calculele oponenților și … să preia controlul total al Partidului Democrat din Moldova. Se pare că ”Pavel Filip va fi remaniat din fruntea PDM”. Surse din interiorul PDM vorbesc despre o posibilă alegere în funcția de președinte PDM a actualului Prim Ministru al RM, domnul Ion Chicu. După aceste remanieri din sânul PDM se așteptă remanieri serioase și la nivel guvernamental, inclusiv reformarea Ministerului Sănătății și Asistenței Sociale prin formarea a două ministere”, susține Gurău.

Am contactat mai mulți membri ai PDM pentru a ne oferi detalii despre întâlnirea partidului ce ar urma să aibă loc astăzi, însă fără succes. La apelurile noastre a răspuns doar Monica Babuc, însă democrata ne-a rugat s-o contactăm după-amiază întrucât ,,iese din casă și pleacă la serviciu”.

În februarie curent, șase deputați din cadrul Partidului Democrat anunțau că pleacă din partid și urmează să formeze o nouă fracțiune parlamentară, înainte ca PDM și PSRM să-și oficializeze coaliția. Fostul președinte al Parlamentului, Adrian Candu califica acțiunea drept „divorț civilizat în echipa PDM” decizia grupului de democrați de a părăsi atât formațiunea, cât și fracțiunea.

La mijlocul lunii martie, în plină criză provocată de pandemia de COVID-19, PDM și PSRM au semnat acordul de coaliție – sub denumirea „Platforma Social – Democrată pentru Moldova” (PSDM) în Parlamentul Republicii Moldova. 

În urma creării coaliției de guvernare, Guvernul Chicu a demis patru miniștri, funcțiile acestora revenind PDM-ului. Astfel, actualul Guvern PSRM – PDM este format după cum urmează:

PSRM

  • Ministerul Finanţelor, prim viceprim-ministru;
  • Ministerul Justiţiei;
  • Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
  • Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului;
  • Ministerul Afacerilor Interne.

PDM

  • Viceprim-ministru pentru Reintegrare;
  • Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
  • Ministerul Economiei şi Infrastructurii;
  • Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
  • Ministerul Apărării.