„Satul fantomă” Bântuit de vânturi, grindină şi apă

Un sat parcă suspendat de timp, cu case abandonate şi dărâmate şi o linişte adâncă, rătăcită prin vegetaţia, lăsată să crească în sălbăticie. Anume aşa am găsit Cotul Morii, satul care, acum cinci ani, în 2010, a fost inundat de apele râului Prut şi scos de pe harta R. Moldova, fiind declarat drept un sat inexistent – un sat fantomă.

Hoinărind printre clădirile părăsite, întâlnim doar câţiva săteni care trebăluiesc în jurul caselor. Oameni care au preferat să rămână în satul vechi, deşi au primit o casă nouă în Cotul Morii renovat – o localitate cu aspect european, cu şcoală, grădiniţă şi centru medical, toate ascunse sub acoperişuri roşii.

„Lumea stă aici pentru pământ”

Peste 60 de familii continuă să locuiască în satul vechi, pentru că nu se pot despărţi de casele, pământurile şi amintirile acelor ani, trăiţi în acest sat, care într-o zi de vară a fost inundat de apele râului Prut.

„Am primit o casă nouă în satul renovat, din deal, dar am preferat să trăiesc mai departe în satul vechi, pentru că aici îmi e bine, aerul e mai proaspăt şi am mai mult loc în jurul casei. Apoi, în 2010, apa nu a fost în casa mea, a ajuns doar până la poartă, atât”, îşi aminteşte Maria Popa, vânzătoare în singurul magazin din sat. Potrivit femeii, sătenii rămaşi în localitatea care, oficial, nu mai există în circuitul administrativ, nu duc lipsă de nimic. „Zilnic, vine o cisternă cu apă de izvor, iar apa din fântâni o folosim pentru spălarea rufelor şi stropirea culturilor. De asemenea, în sat vine şi un microbuz care duce copiii la şcoală sau oamenii în satele/oraşele vecine… Lumea stă aici mai mult pentru pământ. Noi nu putem trăi fără pământ. Noi suntem învăţaţi cu hectare”, ne spune femeia.

Plimbându-ne pe ulicioarele vechiului sat, găsim un cimitir inundat de vegetaţie, în spatele căruia se înalţă una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Moldova, care poartă numele Sfântului Trifan. Localnicii sunt convinşi că lăcaşul a fost construit de cei care au întemeiat satul în 1621. Deşi este înscrisă ca monument de categorie naţională, ocrotit de stat, în realitate, aceasta nu mai provoacă interesul autorităţilor şi nici măcar al sătenilor. Reconstrucţia bisericii era în planul autorităţilor locale, fiind inclusă chiar într-un program de finanţare în 2008, însă priorităţile s-au schimbat după inundaţii. „Ultima dată, biserica era deschisă în anul 1961, după care, în perioada comunistă, a fost distrusă”, ne povesteşte Gheorghe Budeanu, în timp ce se plimbă cu câinele său pe lângă biserica, din care nu au rămas decât scânduri şi o scară suspendată, arsă de soare şi de timp.

„Am construit o biserică nouă, dar inundaţiile ne-au înecat satul, oamenii au fugit, iar biserica aşa a şi rămas, părăsită şi încuiată. Oamenii s-au mutat pe deal şi multe au lăsat aici”, ne spune Gheorghe Budeanu, care a ales să stea în satul vechi, chiar dacă a primit patru case în satul nou. „Dacă aveai o casă, primeai alta nouă, dacă aveai două – primeai două. Eu am avut cinci case şi am primit patru în satul renovat, dar le-am dat pe toate copiilor mei, iar eu am rămas aici. E frumos acolo, casele sunt noi, moderne, dar parcă suntem rupţi de natură, de viaţă… Natura de aici cu cea de acolo nici nu se compară. Apoi, păpuşoiul, cât de frumos şi înat e aici şi cât de mic şi uscat e acolo… E păcat că oamenii nu mai vin să îngrijească mormintele rudelor. S-au mutat în satul renovat şi au lăsat cimitirul să se înece în buruian”, ne spune Gheorghe Budeanu. „Eu rămân aici. Am 78 de ani, drumul îmi e pe aici”, ironizează bărbatul, arătând spre cimitir.

„Satul nou e frumos, dar murim de sete”

Satul Cotul Morii renovat îşi reliefează, din depărtare, şirul de case cu pereţii maro şi acoperuşirile roşii, din ţiglă metalică. Chiar dacă au trecut mai bine de patru ani, de când oamenii s-au mutat în noile locuinţe, totuşi, puţine curţi sunt împrejmuite cu garduri, iar unele case par părăsite. „Oamenii nu au bani să-şi mai construiască şi un gard. După inundaţii, ne-am trezit că am rămas doar cu ceea ce aveam pe noi. Atât. După o viaţă trăită şi lucrată în satul vechi, am fost nevoiţi să pornim totul de la zero. Mulţi nu au reuşit să se ia în mâini. Eu am avut noroc de băieţii mei care lucrează peste hotare şi care m-au ajutat să-mi sap o fântână, să-mi pun gard şi să-mi construiesc un beci”, ne spune mândru Ion Hanganu.

„Ei, nu vorbi de tine. Tu ai copii care pot să te ajute, dar noi, care trăim dintr-o pensie mică, ce putem face?”, îl întreabă mătuşa Ulina Feodor, care trece pe lângă noi. „Satul nou e frumos, dar cu puţină apă. Nu avem apă de băut. Murim de sete, pentru că în sat sunt puţine fântâni. Au fost trase nişte ţevi de canalizare, dar au ajuns doar la şcoală, grădiniţă, primărie şi casa secretarei de la primărie, care şi-a construit o fântână în propria curte. Ceilalţi oameni trebuie să meargă mult, ca să ia nişte apă. În sat sunt mulţi bătrâni cărora le e greu să-şi aducă o cană de apă de la fântânile din depărtare”, oftează femeia.

Întrebată de inundaţiile din 2010, Ulina Feodor îşi aminteşte cum apa a ajuns în sat. „Apa îmi ajungea până la genunchi. Satul era sub apă. M-au evacuat nişte salvatori români. După o săptămână, când am ajuns în casă, m-am speriat. Pereţii erau uzi, tencuiala cădea, casa se lăsase pe-o parte, totul mirosea a jilav, parcă a moarte”, descrie bătrâna. Singurele lucruri pe care le-a mai putut lua din casă a fost frigiderul şi o masă. „Greu a fost, dar ne-am gândit că în satul nou ne va fi mai uşor şi nu ne mai ameninţă inundaţiile”, se linişteşte bătrâna.

Satul renovat, afectat de calamităţile naturii

Deşi este amplasat sus, pe deal, departe de Prut, satul Cotul Morii nu scapă de intemperiile naturii. Astfel, la 26 iulie, curent, peste sat s-a năpustit o ploaie puternică cu grindină, care a făcut ravagii. În urma ploii, care a durat mai puţin de 25 de minute, mai multe case au rămas fără acoperiş, câteva beciuri au fost inundate, iar culturile din grădinile oamenilor au fost distruse.

„Aşa ploaie mare nu am văzut de când sunt eu. Nu se vedea casă cu casă, deşi sunt amplasate foarte aproape una de alta”, povesteşte Vitalie Guştiuc, localnic al cărui acoperiş a fost ridicat de vânt. „Ne-am rugat de ploaie, pentru că timp de trei luni nu a căzut niciun strop de apă. Însă, Domnul a decis să ne dea o grindină puternică, care să ne ia pe sus acoperişurile”, suspină bărbatul.

„Vântul a smuls acoperişurile şi a plouat în interior, fiind afectaţi grav pereţii caselor şi bunurile oamenilor. Oamenii şi-au petrecut noaptea pe la rude, iar dimineaţa au venit acasă şi au scos apa din locuinţe şi unele bunuri să le usuce la soare”, ne-a spus Lucia Guştiuc, primara satului Cotul Morii. „Eu zic că e straşnic. E prăgăd. Toate culturile agricole din 563 de gospodării sunt afectate. Din 25 de fântâni publice, 15 fântâni sunt afectate”, a adăugat primara satului.

Locuitorii satului s-au plâns viceministrului Construcţiilor, Anatolie Zolotcov, că locuinţele construite după inundaţiile din 2010 au fost ridicate în grabă, necalitativ. Însă, oficialul a dat asigurări că toate lucrările au fost executate calitativ şi singura greşeală a constructorilor era faptul că aceste carcase nu au fost calculate pentru furtuni puternice. „E o situaţie excepţională, pe care nu o poţi preveni”, a adăugat Zolotcov.

În urma ultimelor intemperii, prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, l-a convocat pe şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Mihail Harabagiu, solicitându-i intensificarea acţiunilor întreprinse de autorităţi pentru depăşirea consecinţelor ploilor torenţiale din seara zilei de 26 iulie curent.

De asemenea, Natalia Gherman a dispus, în scopul prevenirii eventualelor boli infecţioase, inclusiv prin poluarea apelor din fântâni, Serviciul Veterinar şi Medicina Preventivă să intervină în regim de urgenţă.

Pagubele materiale provocate de furtuna de duminică nu au fost încă evaluate. Însă, o comisie guvernamentală este responsabilă de evaluarea exactă a prejudiciilor cauzate şi identificarea mijloacelor necesare, în primul rând, din bugetele locale pentru lichidarea consecinţelor calamităţii.