Durerea R. Moldova: copiii părăsiţi de părinţi

Durerea R. Moldova este sărăcia, în special în zonele rurale, căreia mulţi oameni nu-i pot face faţă. De aceea, zeci de mii de copii sunt nevoiţi să se despartă de părinţii lor, care pleacă peste hotare, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, dar deloc uşor.

Sate întregi dispar, odată cu plecarea celor tineri în căutarea unui viitor mai sigur, departe de casă şi de cei dragi. Disperarea şi dezamăgirea faţă de ceea ce se întâmplă în ţară este adânc implantată în inimile oamenilor. Mai ales atunci când nu găsesc locuri de muncă, într-o ţară în care cafenelele apar peste noapte, dar nimeni nu investeşte în deschiderea fabricilor, care ar asigura populaţia cu locuri de muncă, din cauza sistemului bancar instabil şi nesigur.

Şomajul, preţurile mari şi condiţiile rele de trai îi fac pe părinţi să îşi caute un loc de muncă în afara ţării. Astfel, bătrânii sunt cei care rămân să îngrijească de tânăra generaţie, care „se simte deodată părăsită”, spune psihologul Sergiu Toma.

„E grea viaţa la sat”

În satul Grozeşti, Nisporeni, renovat cu banii Uniunii Europene, am găsit-o pe Tatiana Boldişor. Femeia îngrijeşte de cei trei nepoţi ai ei: Maxim (10 ani), Marinela (8 ani) şi Daniela (2 ani).

Apropiindu-ne de o casă îngrijită, cu pereţii albi, văruiţi, am întâlnit-o pe Marinela, de opt ani, şi pe sora ei – Daniela, de doi ani, care s-a grăbit să mănânce încă vreo două cireşe, curăţate pentru dulceaţă. „Bunica este la prăşit”, ne-a spus Marinela, arătând spre pământurile scăldate de soare din apropiere. Privind spre locul indicat de fetiţa cu ochi căprui şi părul negru, am văzut o femeie uscăţivă, care se îndrepta spre noi cu paşi grăbiţi.

„Am ieşit din casă la ora 5 dimineaţa, ca să reuşesc să fac mai multe până nu se ridică prea sus soarele. Seara mai mult trebăluiesc prin casă, iar în timpul zilei pe afară. E grea viaţa la sat, dar dacă nu lucrezi, nu ai ce mânca”, ne spune femeia. Tatiana Boldişor mărturiseşte că îi este mai greu după moartea soţului, dar e sigură că va trece şi peste asta. „E vacanţă şi cei mici au timp de joacă sau stau prin preajma mea. Însă acum, când e atât de cald afară, le-am spus să stea acasă, să nu se pârjolească la soare… E greu să-i cresc singură, dar noroc de banii pe care mi-i trimite Silvia (fiica, n.r.), şi-i mai uşor aşa. Ca să creşti trei copii e nevoie de bani, dar în Moldova, după cum ştiţi, mereu nu ajung bani”, ne povesteşte femeia, luând-o pe Daniela în braţe. Fetiţa nu stă prea mult pe gânduri şi-şi şterge mânuţele murdare de bluziţa albă, ca să o poată cuprinde pe bunică de umeri.

Maturizarea prematură

Femeia nu primeşte niciun ajutor social, pentru că este asigurată cu bani de fiica sa. „Ne mulţumim cu ce avem. Tinerii vin şi fac reparaţie: ba într-o cameră, ba în alta. Le permit să facă tot ce vor, doar ca să le fie bine copiilor, să nu le lipsească nimic. Oricum le va rămâne totul lor. Omul nu ia cu el nimic, lasă totul pe pământ…”, ne spune Tatiana şi vedem cum ridurile-i arse de soare prind contur atunci când îşi priveşte nepoţelele.

Comunicarea prin Skype mai taie puţin din distanţa care-i desparte. „Măcar aşa copiii îşi mai simt părinţii aproape”, suspină Tatiana. Însă, Marinela spune că îi e dor de mama şi aşteaptă ca aceasta să vină şi să o poată strânge tare, tare în braţe. „Una e să o vezi la calculator şi alta când o poţi atinge, îmbrăţişa”, ne spune Marinela, privindu-şi cu tristeţe mâinile, care nu au simţit căldura mamei deja de câteva luni.

Părinţii copiilor transmit periodic genţi cu tot ce au nevoie cei mici, de la hăinuţe până la produse alimentare. „Pentru a înlocui lipsa acestora şi a-i face măcar pentru ceva timp mai fericiţi, părinţii încearcă să le îndeplinească orice capriciu, dorinţă”, ne spune psihologul Sergiu Toma. Potrivit lui, copii au nevoie de afecţiune, comunicare, dar nu de cele mai noi jucării sau gadgeturi.

Tatiana ne spune că Marinela s-a maturizat repede. „E marele meu ajutor în gospodărie. Are grijă şi de sora ei mai mică. I-a devenit ca o mamă”, adaugă femeia. Psihologul susţine că uneori reacţia la separare poate fi responsabilizarea copilului, care devine independent şi reuşeşte să manifeste mai multă autonomie în decizii şi maturitate psihologică în comportament.

„De ce nu vine mămica acasă?”

Alt sat, alţi oameni, dar aceleaşi probleme: copii crescuţi de bunei şi părinţi plecaţi peste hotare. Lipsa locurilor de muncă i-a forţat pe părinţii a 22 de copii să plece din R. Moldova. „Vârstele celor 22 de copii ai căror părinţi lucrează în afara ţării sunt de 2-16 ani. Toţi aceşti copii se află sub tutela bunicilor”, ne-a spus Ana Burlacu, asistentă socială în satul Bujor, Hânceşti.

Înainte, mulţi părinţi evitau să anunţe autorităţile că lasă copiii în grija cuiva, însă în ultima perioadă legea a început să-i oblige să o facă, pentru siguranţa celor mici. „Această lege ne ajută să-i monitorizăm mai bine pe cei care îngrijesc de copil, iar tutela îi responsabilizează”, explică asistenta socială.

Nina Perde, fostă educatoare, îngrijeşte de nepoţica sa Evelina. Deşi Evelina are doar patru ani, aceasta are probleme de sănătate şi urmează să i se facă o operaţie în Germania. Cu ceva timp în urmă, tatăl Evelinei a plecat în Italia, însă criza i-a atins şi pe migranţii moldoveni, de aceea a fost nevoit să se întoarcă şi să plece cu soţia în Germania. „Au plecat anume în acea ţară, ca să înveţe limba şi să se acomodeze cu viaţa de acolo. După care să le fie mai uşor să o ducă pe Evelina la operaţie”, explică Nina Perde.

Femeia spune că experienţa de educatoare o ajută să-şi crească şi să-şi înţeleagă nepoţica. „Fetiţa mă întreabă mereu: unde e mămica, de ce nu vine acasă? Evelina era obişnuită să meargă la Centrul de Reabilitare cu mama ei, iar acum îi e greu, că aceasta nu poate să-i fie alături. Îi e dor. Copilul cu mama alături se simte altfel… Nici părinţilor nu le e uşor, dar nu au avut altă soluţie. Nu le ajungeau banii pe care-i câştigau aici. Ei sunt tineri şi nu au locuşorul lor. Tot ce câştigau dădeau pentru gazdă”, explică femeia.

Tot în satul Bujor, l-am întâlnit pe Vlad Matvei, un tânăr zâmbăreţ şi sociabil care a împlinit 16 ani. Vlad este mândria mătuşii Ioana. Bunica îşi creşte nepotul de la vârsta de trei ani. Vlad a obţinut, mai mulţi ani la rând, locul I la olimpiada de limba şi literatura română. „E mândria şi susţinerea mea. În toţi aceşti 13 ani cât l-am crescut mi-a fost alături şi m-a ascultat. M-a ajutat şi atunci când am stat câteva luni la pat, după un accident la picior”, ne spune zâmbind de emoţie mătuşa Ioana.

Mama băiatului lucrează la Sankt Petersburg, dar vine în Moldova o dată la trei luni. „Eram mic când am rămas cu bunica, de aceea m-am obişnuit. Dar dorul de mamă l-am simţit mereu. Însă, acest dor nu a fost insuportabil, pentru că bunica mea m-a înţeles mereu. Ea nu e una dintre cele care să nu înţeleagă. S-a împrietenit şi cu calculatorul, şi cu internetul”, se mândreşte Vlad. După ce a absolvit cu brio clasa a IX-a, Vlad se gândeşte ce vrea să facă mai departe. „Vreau să-mi continui studiile la Chişinău. Încă nu m-am decis ce vreau să devin: economist sau programator IT. Timpul va arăta”, spune cu optimism băiatul, zâmbindu-i bunicii, care îi va fi mereu aproape.

Portretul generaţiei lăsate

Studiile arată că acei copii ai căror părinţi sunt plecaţi fie devin mai responsabili, fie încep să gândească că totul vine de la sine, odată ce părinţii îi alintă cu cele mai moderne gadgeturi şi jucării, iar buneii, care-i îngrijesc, le îndeplinesc orice capriciu. „Buneii, prin definiţie, au scopul de a asigura nepoţii cu multă dragoste şi grijă. Adesea, aceştia se comportă mai protector, pentru că poartă o responsabilitate care îi depăşeşte”, susţine psihologul Sergiu Toma.

Totodată, potrivit lui, copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare sunt afectaţi moral şi emoţional. Separarea de părinţi dezvoltă la copii un sentiment de nesiguranţă şi de inferioritate uneori, reieşind din faptul că nu pot apela la ajutorul părinţilor în mod obişnuit.

Ana Burlacu, asistenta socială din satul Bujor, Hânceşti, ne povesteşte despre un copil din localitate care creşte cu bunica de mai mulţi ani. „Mama copilului lucrează în Israel şi nu-i prea trimite bani bătrânei pentru creşterea copilului. Bătrâna munceşte mult, ca să-i ofere nepotului tot ce are nevoie, dar acesta este mai irascibil, mai obraznic, face tot felul de bazaconii…”, povesteşte asistenta socială. În acest sens, psihologul susţine că agresivitatea poate fi o reacţie la sensibilitatea legată de plecarea părinţilor, dar este şi o consecinţă a dezvoltării emoţionale incomplete, stagnate la o etapă anterioară. „E important să se înţeleagă că plecarea în sine nu este motivul de bază, ci sunt mai mulţi factori care influenţează, cum ar fi: relaţia până la plecare, vârsta copilului, calitatea îngrijitorului care a rămas şi abilităţile pe care le are… Toate acestea marchează efectele asupra personalităţii copilului”, punctează Sergiu Toma.

În R. Moldova, peste 150 de mii de copii sunt separaţi de părinţii plecaţi la muncă peste hotare.

În Europa, 500.000 de copii trăiesc fără părinţii lor plecaţi la muncă în străinătate. Ei provin din ţările Europei de Est. Sociologii i-au numit pe aceşti copii, „orfani albi”. Potrivit statisticilor europene, fenomenul copiilor separaţi de părinţi a atins în Moldova unul dintre cele mai înalte niveluri printre ţările din Europa, după România. În ultimii ani, în fiecare a cincea familie cu copii, cel puţin un membru se află la muncă în afara ţării. Peste 70 la sută dintre aceste familii sunt din mediul rural.