Viaţa – ca o monedă
Se joacă cu temperaturi mai înalte de 1000 de grade Celsius, îndoaie metalul, îi dă formă, luciu şi-l şlefuieşte, creând adevărate opere artizanale, ce vor culege doar zâmbetele şi bucuria celor care le primesc în dar sau le privesc. Ion Aştefanoae este meşterul popular care „toarnă” monede cu mesaje ce-ţi mângâie orgoliul.
Lucrează cu fierul deja de un deceniu, însă în urmă cu cinci ani a decis să creeze monede cu mesaje: „Cea mai bună soţie”, „Cea mai bună bunică”, „Cel mai bun bunic” şi multe alte mesaje întipărite în bronz sau argint pe care vrei să le transmiţi celor dragi.
Povestea fierarului
Viaţa cară după ea un bagaj de provocări şi experienţe, pe care trebuie să le trăieşti ca să te descoperi, este de părere meşterul popular, care se ocupă de ceva timp cu prelucrarea metalelor nefieroase. A încercat de toate, a experimentat, a greşit, a căzut, s-a ridicat şi a ales – fierul. „Am muncit mult, în diferite domenii, încercând să fac un ban, dar am ales să lucrez cu fierul, amintindu-mi de zilele când mergeam la şcoala de muzică şi uneori mai fugeam de la o lecţie, ca să stau în atelierul unchiului care era fierar. Urmăream cum face potcoave, porţi şi îl ajutam cu ce puteam… La fierar mereu lipseşte mâna a treia, cineva care să-l ajute să îndoaie fierul atunci când îl încălzeşte. De fapt, eram a treia mână a lui. Îmi plăcea să văd cum fierul devenea roşu de la temperaturile foarte înalte din cuptor. Astfel, am devenit fierar. Făceam porţi, garduri din fier, asta până acum doi ani, când am decis să mă opresc. Lucram foarte mult, suportam şi cheltuieli mari, dar nu obţineam aproape niciun profit. În zadar faci ceva, dacă nu este cumpărat. Oamenii preferă lucruri chinezeşti, care deşi sunt făcute la fabrică în serie şi sunt de proastă calitate, totuşi sunt mai ieftine. Astfel, m-am gândit să fac altceva şi am început să confecţionez monede din argint tehnic şi bronz”, povesteşte bărbatul. Ideea de a confecţiona monede i-a venit în urmă cu mai mulţi ani, în timp ce călătorea prin Europa. „Într-un oraş am asistat la un master-class de confecţionare a monedelor. Eram încântat. Peste câţiva ani mi-am amintit de cele văzute şi mi-am propus să fac şi eu. Am început să fac monede, pentru că mereu voiam să fac ceva nou, ceva ce nu se mai făcea în Moldova. Am investit mult în procurarea materialelor necesare: presa, ciocanul, poansoanele (formele cu care se printează imaginea pe monedă, n.r.) şi am început să lucrez”, îşi aminteşte meşterul. Lucrările sale au fost apreciate din primele clipe când le-a prezentat la târgurile şi expoziţiile la care participa. „Oamenii erau impresionaţi, pentru că eram singurul din R. Moldova care făcea monede-suvenir după metodele vechi, folosite de strămoşi: prin turnare, răcire, batere, presare. Oamenii se apropiau de mine şi-mi spuneau ce alte mesaje ar vrea să găsească pe monede. Aşa a şi pornit totul, ca un val”, adaugă Ion.
„Îmi place să vorbesc cu oamenii”
Meşterul popular mai confecţionează şi salbe (bijuterii de purtat la gât, alcătuite dintr-unul şirag de monede, n.r.). „Vreau să reînvii unele tradiţii frumoase ale noastre. De fapt, consider că menirea unui meşter popular este de a nu da uitării ceea ce-i defineşte neamul. În perioada sovietică au început să se piardă tradiţiile şi lucrurile frumoase pe care le păstram de la strămoşi şi atunci am hotărât să ne promovăm cum putem. Îmi place să vorbesc cu oamenii, să discut despre paşii pe care-i fac la crearea fiecărei lucrări”, ne spune meşterul, făcându-ne o excursie prin atelierul lui cu un tavan înalt, în timp ce privirile ni se opresc pe formele unor viitori clopoţei. „În urmă cu puţin timp mi-a venit ideea să confecţionez şi clopoţei. Simţeam cum această idee mă mânca din interior. Am încercat să vorbesc cu mai mulţi meşteri din R. Moldova, România şi Rusia. Însă aceştia mi-au oferit doar fragmente din tehnica confecţionării lor”, suspină meşterul. Astfel, a început să citească literatură de specialitate, să culeagă informaţie din internet, ca să dea start experimentului scump şi mare. „Atunci mi-am dat seama cât de greu este să afli tehnologiile corecte de confecţionare a unui clopot, pentru că nu s-au prea păstrat. Nicăieri nu vei găsi enumeraţi în detaliu paşii pe care trebuie să-i urmezi”, spune meşterul popular.
„Este ca şi urcatul scărilor”
„Treptat, mi-am făcut o mică schiţă a ceea ce aveam să fac şi am început. Am învăţat totul din propriile greşeli. Greşind, am înţeles care este temperatura optimă de încălzire, cum trebuie să amestec materialele, cât de calde sau reci trebuie să fie formele. Rezultatul final depinde şi de timpul de afară, de umiditatea aerului. Erau nişte greşeli extrem de costisitoare pentru mine: consumam energie – contorul electric fugea prin grădină (glumeşte) – şi iroseam material greu de găsit, dar nu am renunţat. Ştiam că am să reuşesc. Toată iarna aceasta am stat în atelier şi am învăţat, am experimentat, am îngheţat aici, şi în cele din urmă am înţeles cum să fac”, zâmbeşte Ion.
Pentru confecţionarea unui clopoţel este nevoie de două zile. „Tehnologia conţine foarte multe etape, este suficient să faci ceva greşit şi ai ratat totul. Este ca şi cum ai urca nişte scări, dar dacă ai păşit strâmb, cazi. Fiecare turnare este unică. De fiecare dată este ca prima dată. Totul este diferit, întrucât contează vremea de afară, calitatea materialului…”, ne explică meşterul. El ne mărturiseşte că speră să confecţioneze şi clopote mai mari, pentru biserici. „Cea mai grea etapă este turnarea clopotului, când lucrezi cu temperaturi de 1300 de grade Celsius, dar nu ai cum să nu reuşeşti dacă ai un scop, ştii paşii corecţi pe care trebuie să-i urmezi şi munceşti mult şi cu pasiune”, spune meşterul.
