Pe urmele memoriei Mariei Drăgan, artista distrusă de indiferenţă

A ridicat în picioare săli arhipline, a dat nuanţe noi muzicii româneşti şi a inspirat oamenii prin curajul şi talentul său, însă a fost distrusă de indiferenţă şi de invidia unor colegi. Vorbim despre interpreta de muzică populară Maria Drăgan, care în acest an ar fi împlinit 70 de ani.

„A fost un diamant cumpărat, târguit şi pierdut, iar noi suntem fericiţi că o regăsim în amintirile noastre”, spune jurnalistul Gheorghe Budeanu, care a lansat, săptămâna trecută, cel de-al doilea volum de amintiri şi interviuri „MARIA. Vai, sărmana turturică”.

„O mare artistă cu un destin trist”

Maria Drăgan s-a născut la 23 august 1947, în satul Bălăureşti, Nisporeni. Era mezina familiei cu şase copii a lui Anastas şi Alexandra Drăgan. Neamul Drăganilor era vestit şi prin meşterii săi iscusiţi în lemn. După clasa a VIII-a, Maria se angajase în brigada de legumicultori. Chiar şi acolo părea o fire ieşită din comun. Scria versuri, îi plăcea să picteze şi să cânte. Într-o zi, a decis să-şi schimbe viaţa şi a plecat la Chişinău. „S-a pornit la şcoala de pictură, dar a ajuns la Şcoala de muzică „Ştefan Neaga”, povesteşte Gheorghe Budeanu.

Gheorghe Budeanu, jurnalistul care a făcut ultimul interviu cu Maria Drăgan

În 1966, la Filarmonică se anunţase fondarea unui ansamblu de muzică populară. Maria, de 19 ani, s-a dus să-şi încerce norocul şi l-a prins. A devenit solista ansamblului „Mugurel”, condus de Valeriu Negruzzi. Tânăra avea în repertoriu peste 500 de cântece. Maria interpreta cântece aduse de acasă, de la Bălăureşti, precum şi romanţe, doine, bocete. „Pe atunci, era un act de mare sinceritate şi curaj să interpretezi cântece româneşti”, constată Budeanu.

Nicolae Botgros povesteşte că muzicanţii, în scenă, în timpul concertului, uitau de instrumente, rămâneau năuciţi de vocea-i minunată, cu diapazon larg, timbru plin, colorat – diamant de cea mai înaltă probă. „A fost o mare artistă cu un destin trist. Cred că ar fi avut un alt destin dacă s-ar fi născut în altă ţară şi în alte timpuri”, constată cu tristeţe Ion Busuioc, un prieten al artistei.

„Talentele mereu au fost biciuite”

S-a rătăcit în realitatea care era prea dură pentru ea. Nu înţelegea cruzimea oamenilor şi nu accepta invidia lor. „Am cântat cu tot neamul nostru… am cutreierat ţara în lung şi-n lat, am văzut oameni aplaudând cu o bucurie pe care doar cântecul adevărat o poate explica. Eram pe atunci naivă şi credeam că toţi oamenii sunt ca pâinea cea caldă. Of, lume, lume, soro lume… Acum, cu mintea mea odihnită, îmi dau seama că prea bine cântam ca să nu-mi fac duşmani din invidie”, recunoştea în ultimul său interviu Maria Drăgan – cea care a fost numită şi Edith Piaf a Moldovei. „Talentele mereu au fost biciuite, batjocorite şi rănite de invidie. Maria era foarte talentată. Când deschidea gura, nu vocea ei răsuna, ci sufletul”, remarcă Ion Paulencu, solistul Operei Naţionale.

După destrămarea Ansamblului „Mugurel”, Maria a încercat să-şi găsească locul în muzică, dar, treptat, lumina din ea s-a stins. După şapte ani plini, grei, dar frumoşi, când era aşteptată peste tot cu inimile deschise, Maria a dispărut brusc din viaţa publică, fiind distrusă de regimul infect, care nu tolera cântecele româneşti şi oamenii talentaţi. A fost nevoită să revină la casa de la ţară, fiind epuizată, dezamăgită şi bolnavă. Astfel, cea care a ridicat în picioare oamenii prin talentul său s-a angajat ca paznic la şcoala din sat şi plângea de fiecare dată lângă iazul din grădină când îşi auzea vocea la radio.

„Un fulger pe bolta muzicii”

„Maria era cântecul şi cântecul era Maria. Cum spunea un mare artist: cântecul alerga după Maria Drăgan ca un nebun. Ea era îndrăgostită de cântec şi a păstrat mereu această dragoste, dar o durea nespus că a fost ruptă brusc de scenă şi oameni. Despre ea se poate de povestit mult, deşi viaţa ei a fost foarte scurtă”, zice Gheorghe Budeanu, singurul şi ultimul jurnalist care a realizat un interviu cu artista după ce timp de 9 ani Maria Drăgan a fost ruptă de scenă. „Ea a fost ca un fulger pe bolta muzicii noastre. Noi trăim cu memoria ei. Imaginea ei a rămas tânără, frumoasă şi devotată muzicii. Ce poate fi mai frumos de atât?”, se întreabă Budeanu.

La 6 octombrie 1986, la vârsta de 39 de ani, Maria Drăgan se stinge din viaţă, fiind răpusă de boală. Este petrecută pe ultimul drum doar de rude.

„Am filmat un documentar despre viaţa marii artiste Maria Drăgan. L-am numit „Vai, sărmana Turturică”, pentru că îi descrie cel mai bine destinul. Deşi am vorbit cu mulţi colegi de ai ei, în timp ce montam filmul, mi-am dat seama că toţi cei cu care am discutat au vorbit despre ei, dar nu despre Maria. De aceea, am evitat cuvintele, hai să nu le zicem ipocrite, şi am pus accentul pe cântecele Mariei. Maria este cântec şi de aceea şi filmul este un fel de cântec al vieţii ei”, susţine regizorul Vlad Druc.
La 13 septembrie 1996, a fost creată Fundaţia „Maria Drăgan”, care are drept scop lansarea şi promovarea tinerilor interpreţi de folclor. În 2001, s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului folcloric „Vai, sărmana turturică”, consacrat interpretei de muzică populară Maria Drăgan. Numele Mariei Drăgan îl poartă astăzi străzi din Chişinău, Nisporeni şi Călăraşi.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Tudor

    Așa se obișnuiește pe meleagurile mioritice: mai întâi hărțuim persoana, apoi plângem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *