Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Meşter popular, Grigore Sânchetru: „Eram…

Meşter popular, Grigore Sânchetru: „Eram în stare să las totul şi să ascult cum cântă naiul”

Nu a făcut vreodată studii muzicale, nu a păşit pragul unei şcoli de tâmplărie şi nu a moştenit darul de la părinţi, dar lemnul pe care-l ia în mâini cunoaşte, parcă, notele muzicale. De mai bine de 20 de ani, în satul Trebujeni, raionul Orhei, într-un atelier din piatră şi lut, meşterul popular Grigore Sânchetru confecţionează naiuri şi fluiere, buciume, cimpoaie şi cavale, iar cântecele lor răsună atât de pe scenele de dincoace, cât şi de dincolo de Prut.

Grigore Sânchetru cunoaşte lemnul în cele mai mici detalii şi ştie cum să-l îmblânzească, astfel încât acesta să sune frumos. Totul a început de la dragostea faţă de instrumentele populare, care, spune el, a venit de la Dumnezeu, pentru că nimeni din neamul lui nu a cântat sau confecţionat naiuri ori fluiere. Nu a mers la studii, pentru că l-a întâlnit pe renumitul meşter de instrumente şi coregraful Liubomir Iorga. În atelierul acestuia a furat din secretele meseriei şi a prins a stăpâni lemnul şi notele muzicale.

La început făcea doar suvenire, dar treptat a deprins arta, iar acum instrumentele sale sunt căutate de profesionişti. „Aşa-s începuturile, nu poţi face deodată un instrument pentru profesionişti.”

Pentru că nimeni din familia sa nu se ocupa de meştegururi, meşterul spune că a fost ceva de la Dumnezeu: „întotdeauna când auzeam naiul eram în stare să las lucrul, sau dacă discutam cu cineva, să las vorba şi să ascult cum cântă naiul nostru”.

Maestrul Iorga a observat în tânărul pasionat de nai dragostea şi simţul pentru instrumente, chiar dacă acesta nu avea studii. „Cu toate că era cam zgârcit la arătat, la împărtăşirea secretelor meseriei, m-a mirat insistența lui să intru în atelier. Acum trec pe stradă şi îmi pare rău că nu mai am la cine să intru. Atelierul a rămas, dar aparţine altcuiva şi tare îmi pare rău că nu am o cărare, nu am la cine mă duce”, își amintește meșterul.

579-grigore-sanchetru2Odată cu modelarea lemnului, Grigore Sânchetru a prins şi simţul notelor muzicale: „Eu cânt pentru că, vorba ceea, dacă prisăcarul lucrează cu mierea, trebuie să şi o guste. Aşa şi eu, nu pot face instrumentul până nu ştiu ce vreau de la el, de ce fel de sunete am nevoie. Altfel nu se poate, dacă pui o notă străină şi un artist ia instrumentul în mână, el nici nu vorbeşte cu tine.”

Naiul din salcâm este deprins cu toate anotimpurile

Până ca instrumentul să ajungă în mâinile unui artist, există un proces complicat, care trebuie respectat cu „sfinţenie”, iar secretul principal este calitatea lemnului, el trebuie să fie foarte uscat şi cu o vechime de cel puţin 3 ani.

„Există o tehnologie, ca şi la orice lucru. Un nai, de exemplu, se face timp de o lună jumătate. Cel mai important este însă lemnul, el trebuie să fie uscat bine, pentru a rezista la umezeală sau vânt. Dacă lemnul este verde, atunci el crapă repede. Naiul se face din salcâm, soc, bambus. Bambusul la noi nu se găseşte, aşa că facem din salcâm, pentru că este puternic şi nu crapă la ger, pe când tuburile la naiul de bambus sunt mai fine şi pot ceda. Salcâm este de-al nostru şi e deprins cu orice anotimp”, povesteşte meşterul.

Deşi fluieraşele, explică Grigore Sânchetru, se fac mai uşor, chiar şi două pe zi, este nevoie de calcule şi precizie până la milimetru: „De pildă, dacă la fluieraş sunt făcute toate elementele după tehnologie, dacă ferestruica prin care se suflă este făcută după dimensiuni stricte, obţinem sunetul dorit. Dacă puţin-puţin este greşit, sunetul devine străin, iar sunteul străin nu poate fi acordat.”

„Un artist nu are nevoie de zece instrumente”

Meşterul recunoaşte că tot mai puţin sunt căutate şi solicitate instrumentele muzicale, deoarece cu cât sunt mai vechi, cu atât sună mai bine. De aceea, „un artist nu are nevoie de zece instrumente”. Mai spune că a lucrat la numeroase comenzi din România, deoarece în R. Moldova nu prea sunt întrebate, iar clasele de naişti au fost închise.

Instrumentele se nasc în Trebujeni, Orhei, iar atelierul este din cărămidă şi lut. A avut atelier la o grădiniţă din Chişinău, dar au apărut probleme, de aceea a revenit la ţară. Acum, participă la festivaluri, expoziţii, unde-și vinde lucrările, iar mulţi artişti care au auzit de instrumentele sale îl caută. Preţurile, recunoaşte meşterul, depind de specificul fiecărui instrument. Un nai poate costa şi trei mii de lei, pe când un fluieraş poate să-şi permită oricine, ele costă 50, 100 sau 300 de lei. Grigore Sânchetru ar fi vrut să transmită altora arta sa, mai ales că feciorii săi şi-au găsit alte meserii, dar spune cu regret că în şcoli nu este primit, deoarece nu are studii pedagogice.