La o vânătoare de comori spirituale

În satul Domulgeni, raionul Florești, mai pot fi descoperite lucruri ce păstrează amintiri despre străbunii noștri. Acestea sunt „ascunse” într-un loc absolut pitoresc, pe malul râului Răut.

Acolo am întâlnit meșteri populari, oameni care mai afumă carnea, respectând tehnicile practicate de străbuni. De asemenea, ne-am răcorit într-o bașcă care, acum un secol, a fost cioplită în piatră.

Bașca – casa săpată în piatră

Bașca este casa construită în stâncă, acoperită cu pământ, unde iarna este cald, iar vara plăcut de răcoare. Aceasta, după structură, seamănă cu un beci, doar că în beci erau depozitate produsele, iar bașca are geamuri, în ea locuind oameni. „Aici încăpea o familie cu câte 5-6 copii”, ne spune primarul satului Domulgeni, Vasile Tâltu.

De obicei, pe lângă bașcă, mai era construită o casă simplă. „Întreaga familie trăia în casă, iar în bașcă trecea atunci când în casă devenea vara prea cald, iar iarna, pentru a economisi lemne pe timpurile geroase de atunci”, ne povestește Daniela Cotorobai, făcându-ne o excursie prin casa străbunicei sale, transformată în muzeul satului. Aici găsim tot felul de obiecte rustice, confecţionate manual: jucării, covoare, păretare, horboţele.

„În sat s-au mai păstrat vreo două astfel de case, dar aceasta este singura care nu a fost schimbată deloc”, spune Daniela. Potrivit ei, în această bașcă a trăit câteva luni străbunica cu copiii săi, în timpul războiului. „Tare greu le-a fost atunci, dar bașca i-a scăpat de orice primejdie… Din acest motiv, locul are o semnificație aparte pentru toată familia noastră și nu ne-am gândit vreodată să o demolăm sau să o vindem”, susține Daniela.

Potrivit lui Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, în R. Moldova sunt foarte puține sate în care oamenii au folosit relieful pentru construirea caselor sale.

„Vânătoarea de co573-casa222mori spirituale”

Acest muzeu în aer liber, precum și multe alte locuri frumoase și oameni talentați am cunoscut în cadrul traseului turistic „Pomul vieţii”, numit și „Vânătoarea de comori spirituale”.

Evenimentul are scopul de a promova noile viziuni asupra creării ofertelor turistice axate pe valorificarea și promovarea patrimoniului cultural material și imaterial al țării noastre. „Vrem să cultivăm localnicilor ideea că ei sunt principalii responsabili de păstrare a acestui patrimoniu și tot ei sunt beneficiarii principali”, susține Varvara Buzilă, directorul știintific la muzeul de Etnografie și Istorie Naturală.

Acest traseu de patrimoniu circumscris comunicării prin simboluri cuprinde zece locații turistice diferite: muzee, vinării, cetate, mânăstire, popas turistic, peisaj arheologic, pensiuni turistice rurale, centru cultural, vinotecă. În locațiile selectate simbolurile căutate sunt esențiale. Ele exprimă atât creativitatea, cât și generozitatea poporului nostru și vor fi văzute în diferite ipostaze consacrate de tradiție în muzee și în case, vor fi gustate, băute, dar și preparate, vor fi admirate ca lucrări de artă, dar și create, încât turiștii să participe la descoperirea semnificațiilor lor, ca niște căutători de comori spirituale, susțin autorii proiectului. „Fiecare istorie aduce un lanț de noi valențe în descoperirea civilizației agricole (doar noi avem o tradiție peste 200 de forme de pâine) și culturii vechi viticole, care ne deosebește, dar și ne leagă de alte popoare din regiune”, explică Svetlana Lazăr, președinta Asociației Naționale a Turismului Rural, Ecologic și Cultural.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *