Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Acesta e „Matei”, copt după…

Acesta e „Matei”, copt după o reţetă tradiţională secuiască

Făină, brânză, ouă, apă, drojdie, margarină şi condimente sută la sută naturale şi sănătoase stau la baza biscuiţilor „Matei”, gustoşi şi plini de personalitate. Biscuiţii „Matei” sunt produsul creat de doi tineri ingenioşi, ambiţioşi şi foarte atenţi la gusturile/poftele oamenilor.

Adrian Trestianu şi Radu Voina sunt tineri, plini de energie şi inspiraţie, dornici să creeze ceva unic în R. Moldova. „Dacă vrei să uimeşti, să interesezi şi să placi oamenilor, trebuie să le aduci şi să le propui ceva sănătos şi gustos”, ne spune Adrian. „De aceea, am venit pe piaţă cu biscuiţii „Matei”. Numele acestora a venit spontan. Căutam un nume solid, care să ofere personalitate biscuiţilor. Astfel, am ajuns la Matei, doar ai încredere în Matei, nu-i aşa?”, glumeşte tânărul, făcându-ne o excursie prin mica fabrică unde sunt preparate aperitivele, care se cer consumate şi savurate în compania celor dragi la un pahar de vin sau la o halbă de bere.

510-matei-adrian-trestianuAfacerea de suflet

Deşi tinerii vin din domeniul construcţiilor, totuşi visează să-şi deschidă o afacere cu biscuiţii „Matei”, „o afacere de suflet”, deşi câteodată se ciocnesc de anumite greutăţi. „Avem joburi de oameni normali – glumeşte Radu –, care ne ajută să punem pe picioare hobby-ul nostru, care, treptat şi prin multă muncă, se transformă într-o afacere”, adaugă Radu.

„Vrem să-l aducem pe Matei în magazine, deşi situaţia şi condiţiile de pe piaţă nu sunt deloc îmbucurătoare”, spune tânărul. „Acum facem toate documentele necesare pentru legalizarea lui Matei, ca el să aibă toate actele în regulă. După care ne vom ocupa de promovarea lui”, povesteşte Radu, care are grijă de marketing, în timp ce Adrian este responsabil de producerea biscuiţilor şi asigură brutăria cu materie primă de cea mai bună calitate.

510-matei-radu-voinaDrojdie cât o nucă, făină cât cuprinde…

La baza biscuiţilor stă o reţetă tradiţională secuiască, împrumutată de la mama lui Radu. „Biscuiţii cu chimen sunt foarte populari în acele zone de unde vine Radu”, explică Adrian. Astfel, biscuiţii de casă, pe care ni le pun mamele în geantă la drum, au devenit sursa de inspiraţie a tinerilor afacerişti. „Reţeta originară a biscuiţilor cu chimen era: brânză, drojdie cât o nucă, făină cât cuprinde şi altele de acest gen… Am perfecţionat gustul, l-am făcut mai delicat şi am ajuns la gustul care nu se aseamănă cu al niciunui alt biscuit”, ne explică Radu. Pe lângă biscuiţii cu chimen, tinerii au experimentat cu rozmarin şi busuioc pentru doamne, după care cu piper, apoi au trecut la producerea biscuiţilor dulci, iar acum vor să facă şi biscuiţi cu seminţe de struguri.

Pe lângă inspiraţie şi entuziasm, tinerii mai sunt şi foarte ingenioşi şi au reuşit să facă singuri formele biscuiţilor şi aparatul de întins aluatul. „Avem un prieten nespus de talentat care reuşeşte să creeze şi să pună în funcţiune ceea ce ne imaginăm şi schiţăm…”, ne spune, inspirat, Adrian, arătând la spiţele de la bicicletă care susţin motorul aparatului de întins aluatul. „Aparatele sunt foarte scumpe şi nu ne puteam permite, de aceea a trebuit să improvizăm şi să ne descurcăm.

Filosofia aluatului

În prezent, de prepararea biscuiţilor crocanţi are grijă o femeie, care lucrează deja de 10 ani în domeniul panificaţiei. „Doamna Svetlana e descoperirea noastră. Ea adoră să lucreze cu pâinea şi are grijă de Matei. De fapt, toţi cei care ne ajută să dezvoltăm această afacere sunt prietenii noştri. Suntem ca o familie”, ne povesteşte Adrian. Totodată, tinerii explică de ce au optat pentru o brutărie care să aibă multe ferestre. „Avem filosofia noastră. Aluatul are nevoie de lumină, căldură şi oameni buni. El simte absolut totul. Nu contează cât de bune sunt ingredientele pe care le foloseşti. Dacă eşti enervat şi frămânţi aluatul, acesta simte şi nu-ţi reuşeşte absolut nimic. De aceea, am ales ca brutăria noastră să aibă cât mai mult soare şi biscuiţii să fie făcuţi de persoana căreia îi place această muncă şi care o face cu cea mai mare dăruire de sine şi voie bună”, ne spune Adrian, în timp ce ne arată toate ingredientele care „încap” într-un biscuit triunghiular şi crocant.

Brutăria artizanală

Tinerii susţin că vor să aducă biscuiţii „Matei” pe piaţa autohtonă. „Vrem să oferim oamenilor un produs natural, care să le satisfacă pofta şi să le alinte papilele gustative. Însă, în cazul în care observăm că nu reuşim, ne vom îndrepta atenţia spre piaţa europeană”, spune Radu, care ne explică că se ciocneşte zilnic de tot felul de piedici venite din partea statului, sau mai cu seamă de indiferenţa autorităţilor faţă de ceea ce se întâmplă în R. Moldova şi de regulile impuse de „marii afacerişti” din Moldova.

„Ca să putem să obţinem toate actele necesare pentru a ne vinde produsul, trebuie să achităm peste 10000 de lei statului. Suntem gata să plătim aceşti bani şi nu ar fi vreo problemă în cazul în care statul i-ar ajuta pe tinerii antreprenori să-şi promoveze produsul, să se lanseze pe piaţă, însă el ia banii şi nu mai face absolut nimic”, se arată dezamăgit Adrian de lipsa de susţinere din partea statului.

„Conceptul afacerii noastre e o brutărie artizanală. Noi vrem ca produsul nostru să fie 100% natural şi să promovăm produse de calitate”, ne explică Radu. De aceea, tinerii au decis să se înscrie la concursul „Great Taste Awards” (în traducere, Premiile Marilor Gusturi), organizat de Asociaţia Alimentelor Rafinate, în Marea Britanie. La acest concurs participă doar mărcile prezente pe piaţa ţării în care se produc. Din acest motiv, Adrian şi Radu se pregătesc acum de împachetarea şi certificarea produsului. „Sperăm ca din luna martie clienţii noştri să ne găsească nu doar la expoziţii, dar şi pe rafturile magazinelor şi să ne aprecieze produsul”, spune Radu.

Compania „City Bakeries”, care produce biscuiţii „Matei”, a fost deschisă în luna decembrie 2013. Lansarea biscuiţilor „Matei” pe piaţă a avut loc la 31 octombrie (în ziua de Halloween, n.r.), în 2014.