Vânătoarea partizanilor

Cei 16 vânători prezentaţi de “Moldsilva” ca fiind participanţi la vânătoarea din 23 decembrie din “Pădurea Domnească”, majoritatea cu afiliere politică, refuză să vorbească despre cele întâmplate în acea zi. Unii spun că au fost prea departe de incident, iar alţii afirmă că nu vor să împiedice desfăşurarea urmăririi penale. Între timp, comisia specială creată de Parlament în vederea elucidării celor întâmplate în “Pădurea Domnească” doreşte să-i audieze pe toţi cei care au fost la vânătoare chiar la faţa locului.

Miercuri, 16 ianuarie, Agenţia “Moldsilva” a dat publicităţii o listă cu 30 de persoane (16 vânători şi 14 gonaşi) despre care s-a spus că au participat la vânătoarea din 23 decembrie. Imediat, în presă au apărut diverse speculaţii legate de activitatea vânătorilor. ZdG i-a contactat pe toţi cei 16 vânători din “Pădurea Domnească”, pentru a încerca să elucideze circumstanţele acestui caz.

“Cu mine nu aveţi ce vorbi”

Pe Valeriu Svistun, inginer pază şi protecţie în cadrul “Pădurii Domneşti”, l-am găsit după câteva săptămâni de încercări. A refuzat însă categoric orice discuţie la subiectul vânătorii. “Moldsilva are purtător de presă. Toate întrebările la ei”. Am insistat, întrebându-l dacă a văzut cine anume a împuşcat în Sorin Paciu, ţinând cont de faptul că, anterior, s-a spus că anume Valeriu Svistun ar fi fost persoana care a depus mărturii împotriva lui Gheorghe Creţu. “Nu vă supăraţi. Cu mine nu aveţi ce vorbi”, şi a închis. Ulterior, nu a mai răspuns la apelurile noastre.

Nici Ghenadie Sajin, directorul de la “Finpar Invest”, despre care anterior Ion Lupu, directorul “Moldsilva”, spunea că ar fi fost lângă Gheorghe Creţu în momentul împuşcăturii, nu a fost mai vorbăreţ. “Nu vreau să discut despre acest subiect. Merge ancheta. După asta, vedem. Nu vreau să vorbesc pentru că d-stră o să trataţi cum vreţi subiectul”, ne-a spus Sajin. L-am întrebat pe acesta dacă a citit ZdG. “Mersi frumos pentru tot ce aţi făcut, pentru că aţi fost cât de cât mai obiectivi decât ceilalţi, dar nu comentez acum pentru că are loc ancheta. Nu pot să divulg nimic din ce am spus sau nu am spus pentru că sunt probe”, ne-a mai spus Sajin, despre care presa a scris că ar fi un apropiat al prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc.

“Să lăsăm omul să se odihnească în plata domnului”

Valeriu Guzun, un vânător din Făleşti, a fost mult mai laconic. “De unde aveţi numele meu? Vă rog să nu mă mai deranjaţi. La revedere”. Nici Boris Buga, un alt vânător, angajat la “Tirex Petrol” Făleşti, nu a dorit să discute cu noi. “Domnilor, eu am dat declaraţii la procuratură şi mai mult nu dau declaraţii”, ne-a spus el, după care a închis.

Un alt vânător, Ion Croitoru, contabil-şef la Uniunea Raională de Consum Nisporeni, a zis că nu dispune de timp pentru a discuta cu noi. “Mă scuzaţi. Nu am timp. Eu am spus totul acolo unde trebuia să spun. Nu am timp. Voi sunteţi mulţi în ţara asta şi nu am timp să vorbesc cu toţi. La revedere”, după care a închis.

La vânătoarea din 23 decembrie a fost şi Grigore Praf, şi nu Gheorghe, aşa cum este prezentat în lista “Moldsilva”. Acesta este consilier orăşenesc în Nisporeni din partea PL şi totodată şeful Ocolului Silvic Nisporeni. Praf, care este vânător de peste 30 de ani, ne-a îndemnat să luăm declaraţiile sale de la procuratură. “Toate mărturiile sunt la procurori. Le luaţi de acolo. O să vi le dea la toţi. A fost un lucru tragic. Să lăsăm omul cela să se odihnească în plata domnului, să nu-l răscolim. Au fost două grupuri la acea vânătoare”. L-am întrebat dacă l-a văzut în acea zi pe Valeriu Zubco. “Nu cunosc pe nimeni”, s-a rezumat să ne spună acesta, după care a închis şi nu a mai răspuns la apelurile ZdG.

Singurul lucru nedrept – “faptul că s-a ascuns”

Victor Căpăstru, şi nu Capestru, cum este prezentat în lista “Moldsilva”, este pădurar la Ocolul Silvic Grozeşti, om de afaceri din regiune şi consilier sătesc în Bălăureşti, Nisporeni, din partea PL. Acesta susţine că a fost invitat la vânătoarea din “Pădurea Domnească” “de un cunoscut de la Nisporeni, cu o zi-două înainte”. Consilierul liberal a spus însă că nu ne poate oferi detalii despre incident, pe motiv că a fost departe de locul unde s-a produs. Căpăstru afirmă însă că singurul lucru nedrept în cazul vânătorii din “Pădurea Domnească” a fost “faptul că s-a ascuns”.

“În rest, totu-i corect ce s-a spus despre acea vânătoare. Altceva nu am de adăugat. Am participat la vânătoare ca un vânător simplu. Eu nu am fost aşezat în partea unde a avut loc împuşcătura. Când terminasem “zahodul” (turul – n.r.), persoana vătămată era deja transportată la spital. Eu abia peste două săptămâni, de la televizor, am aflat că decedase. Nu cred că la vânătoare au participat şi alte persoane decât cele din listă. Nici pe domnul care se face vinovat nu-l cunoşteam. Grupul Zubco era dus…, nu l-am văzut. Nu ştiu absolut nimic. După vânătoare, noi ne-am urcat în maşină şi am plecat acasă”, ne-a spus, destul de bulversat, pădurarul din satul de baştină al prim-vicepreşedintelui Parlamentului. Căpăstru este frate cu Gheorghe, un gonaş, participant şi el la vânătoarea din 23 decembrie. Gheorghe Căpăstru este şeful serviciului ecologic Nisporeni.

“Un pic de răbdare şi veţi afla ce s-a întâmplat”

Nicolae Jardan, consilier raional în Nisporeni din partea PL, nu a putut fi găsit, deoarece, din spusele colegilor săi, s-ar afla în Estonia, într-o deplasare de serviciu. Mihail Praf, fiul lui Grigore Praf, nu a răspuns la apelurile ZdG.

Gheorghe Creţu, cel bănuit de procurori că ar fi tras în Sorin Paciu, a avut telefonul închis pe parcursul ultimelor zile.

Din celălalt grup aflat la vânătoare pe 23 decembrie au făcut parte mai mulţi gonaşi decât vânători (şase vânători şi şapte gonaşi), conform datelor “Moldsilva”. Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău, nu a răspuns la apelurile ZdG. Anterior, el declara că “doar am auzit nişte împuşcături”.

Valeriu Zubco, de marţi deja fost procuror general, deşi a promis în repetate rânduri că va ieşi în faţa opiniei publice, până acum, nu a făcut acest lucru. Ne-a răspuns însă la telefon şi ne-a îndemnat la răbdare, pentru a afla ce s-a întâmplat. “Un pic de răbdare şi veţi afla ce s-a întâmplat pe 23 decembrie. Este urmărirea penală. Este persoana bănuită de comiterea infracţiunii. Un pic de răbdare şi presa va afla tot, la finalizarea urmăririi penale”, a declarat, pentru ZdG, Valeriu Zubco.

“Eu mi-am depus demisia pentru că aşa am considerat că ar fi mai bine. Am vrut să scot orice bănuieli care puteau fi, orice învinuiri că aş putea influenţa ceva. Procurorii nu au nicio vină. Toate acţiunile de urmărire penală au fost făcute absolut legal. Eu mi-am depus demisia pentru a proteja instituţia. Nu am vrut ca procuratura să aibă de suferit din cauza mea”, ne-a mai spus Valeriu Zubco.

“Revin eu. Acum sunt ocupat. Revin sigur”

Serghei Răilean, directorul general de la “Registru”, din subordinea Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, a fost tot timpul prea ocupat pentru a discuta cu noi. Cel puţin asta a afirmat secretara acestuia. Amintim că, pe 21 ianuarie, în cadrul unui program TV, premierul Vlad Filat a declarat că “toţi cei care au participat la tăinuire, din instituţiile guvernamentale, vor fi demişi”.

Un alt vânător, Serghei Latîş, care, potrivit informaţiilor Camerei Înregistrării de Stat oferite Centrului pentru Jurnalism Independent, este proprietarul ÎCS “Media Production” SRL, ce deţine postul “Canal 3”, cu aceeaşi adresă ca şi televiziunea “Prime”, şi radioul “Prime Fm”, toate ale lui Vlad Plahotniuc, ne-a spus că este ocupat, atunci când i-am vorbit despre subiectul pe care intenţionăm să-l abordăm. “Revin eu. Acum sunt ocupat. Revin sigur”. Latîş nu doar că nu a mai revenit, dar nici nu a mai răspuns la apelurile noastre.

Iurie Nastas, consilier PL în CMC, secretar al Comisiei juridice, pentru ordinea publică şi activitatea administraţiei publice locale, a avut mereu telefonul închis. Anterior, el a scris pe blogul său că nu a fost martor al incidentului pentru ca s-ar fi aflat într-un alt grup de vânători. “Mi-am pierdut un coleg de serviciu şi un prieten foarte bun”, scria Nastas.
Ion Lupu, ex-director “Moldsilva”, nu a mai dorit să vorbească despre vânătoarea din “Pădurea Domnească”. “Eu deja mi-am dat demisia. Nu mai vorbesc cu ziarele”, şi-a motivat acesta refuzul.

Participanţii la vânătoare, audiaţi în pădure?

După apariţia listei oficiale cu participanţii la vânătoarea din “Pădurea Domnească”, mai multe voci au afirmat că, din listă, ar lipsi câteva nume grele. Alţii au vorbit despre faptul că e ciudat că cele două liste ar fi neuniforme, în una fiind 10 vânători, iar în alta, doar 6.

Una peste alta, luni, 21 ianuarie, Parlamentul a creat o comisie specială, care urmează să verifice toate circumstanţele cazului. Anatolie Zagorodnâi, deputat PCRM, a fost ales preşedinte al comisiei. El a declarat pentru presă că intenţionează să-i audieze pe toţi participanţii la vânătoarea din 23 decembrie anume în “Pădurea Domnească”, locul unde a avut loc tragicul accident.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Kurbel

    Toti 16 vinatori urmeaza a fi trasi la raspundere pentru vinatul ilegal,dar si aceia vinatori din anii precedenti conform registrului de la Moldsilva.

  2. Vergel

    Din lista lipsesc 2 persoane care au participat nemiglocit la vinatoare.
    1.Marian lupu presedintele Parlamentului.
    2.Stapinu lor malcis Plohis.
    Asta ascund ei….

  3. oberloht

    S-a dovedit că lista marionetelor lui Plahotniuc, publicată săptămâna trecută, nu este nici pe departe completă.Pe 23 ianuarie, reprezentanții câtorva ONG-uri au organizat o conferință de presă, în cadrul căreia au fost pronunțate numele și a altor păpuși, care ocupă funcții în procuratură, în sistemul judecătoresc și chiar la președinție.Public acun lista redactată a trupei teatrului de păpuși al lui Plahiș:1. Vasile Sturza – consilierul președintelui Nicolae Timofti;2. Iurie Garaba – președintele Consiliului Superior al Procurorilor;3. Eugen Rusu și Igor Serbinov – colaboratori ai Procuraturii Generale;4. Nicolae Chitoroagă – șef de direcție în Procuratura Generală5. Ion Diacov – procurorul Chișinăului;6. Vitalie Bordea – șef de departament în cadrul Ministerului Justiției;7. Oleg Gârbu – procuror din cadrul Procuraturii Generale;8. Ruslan Botnaru – procuror din cadrul Centrului Anticorupție;9. Rodion Bordian – colaborator al Procuraturii Buiucani;10. Grigore Gângu – colaborator al Procuraturii Chișinău.Pe restul în menționez în șir, pentru că nu sunt atât de importanți și apar în ca mulțime: A. Petrenco; C. Tănase (Timpul), R. Mihăieș, O. Volos, T. Vasilcău; V. Catan, C. Gandrabur, V. Balacci.

  4. nek

    Toti vinatorii trebuie cercetati penal in calitate de banuiti. Vad ca procurorii se joaca dea ancheta. Nici o canalie nu vrea sa faca declaratii pentru presa penru ca adevarul nu ale da voie Ploh sal spuna, iar daca vor minti se tem sa se vor prinde cu minciuna.

  5. dIMA

    CONSILIERUL PL , NASTAS “…MIA-M PIERDUT UN COLEG SI UN PRIETEN”, DAR CUMSE FACE CA DECEDATUL A FOST COLEG CU EL, CACI SE STIE, CA PACIU NU ERA CONSILIER LA PRIMARIA CORUPTA A LUI CHIRTOACA SI GHIMPU?

  6. Deportatul

    ZDG – iată rezultatul MANIPULĂRII.
    Se mai gîndesc oare oamenii de sărăcie şi că Rusia a ocupat o parte dinteritoriul RM, şi cine e de vină?
    Ură şi acuzare de corupţie asupra lui D.Chirtoacă şi Dl M. Ghimpu
    Multmilionarii în Euro dupa “prihvatizări” care au guvernat Snegur (Sangheli), Lucinschii (Filat, Diacov), Voronin (Lupu, Plahatniuc, Dodon) şi Rusia că a OCUPAT o parte din teritoriul RM sunt buni , stimabili şi trebuie de mulţumit lor frumoc
    ZDG – cum credeţi? Aveţi succese în educarea lui dIMA şi altor vre-o 80% cetăţeni ce au votat 88 deputaţi PCRM+PLDM+PD !?

  7. Murlica

    Las’ sa ia informatia de la operatorii de telefonie mobila despre numerele de telefon si iMEI care au fost in razele celulelor de acolo si sa le verifice pe toate. Daca e a vre-unui localnic – e clar, acolo nu duparte e localitate – dar daca e numarul la vre-un gheaghi din Chisinau, Nisporeni, Calarasi, ori de pe unde o mai fi – sa-i ia la carandas. Astazi e mai simplu sa gasesti urme ale oamenilor, ca toti poarta telefoane mobile, iar ele lasa “urme”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *