CADOU: O casă verde pentru candidatul roşu

“Aproape în fiecare dimineaţă trece pe aici, verificând cum decurg lucrările de amenajare. Între timp, au fost aduse mai multe ghivece cu flori de cameră – semn că, degrabă, va trece în casă nouă”, spun locuitori de pe strada Onisifor Ghibu din Chişinău despre posibilii locatari ai uneia dintre cele mai moderne şi mai spaţioase case din cartierul lor.

Ei vorbesc despre viitorul lor vecin, Igor Dodon, actualul candidat la funcţia de primar de Chişinău. Amintim aici că, în declaraţia pe venituri şi proprietate, prezentată la 9 aprilie 2011 Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău, Igor Dodon arăta că ar deţine un apartament cu o suprafaţă de 57 metri pătraţi, estimat la 180 mii de lei (circa 15 mii USD), pe str. Calea Orheiului din Chişinău. Printre proprietăţile sale este indicat şi un automobil Toyota Land Cruise, anul fabricării 2003, cu numărul de înregistrare CBV 002. Cât despre veniturile financiare, înregistrate în anii 2009-2010, deputatul Igor Dodon spune că împreună cu soţia, copiii minori şi cei aflaţi la întreţinere au înregistrat din salariu, dar şi din indemnizaţia pentru îngrijirea copilului, suma de 306,7 mii de lei. Cu 276 de mii, membrii familiei au fost recompensaţi la locul de muncă, iar 30 de mii au constituit indemnizaţia pentru îngrijirea copilului. Un calcul elementar arată că, în ultimii doi ani, cei 4 membri ai familiei Dodon au existat, lunar, din suma de 12750 de lei (circa 1000 USD). Dacă Igor Dodon cu familia sa ar locui, într-adevăr, în apartamentul de pe Calea Orheiului, am putea presupune că declaraţia candidatului la funcţia de primar, prezentată Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău, este una autentică şi reală. ZdG a încercat să afle dacă într-adevăr familia Dodon locuieşte în cele două camere ale apartamentului de 57 de metri pătraţi.

Pe parcursul zilei, telefonul apartamentului său, nr. 148, nu răspunde, mai mulţi vecini, însă, ne-au spus că familia Dodon nu mai locuieşte de ceva timp pe Calea Orheiului. “De vreo jumătate de an”, spun unii, alţii presupunând că de mai mult timp. Potrivit datelor oficiale, prezentate de Oficiul Cadastral Chişinău, apartamentul rămâne şi în continuare în proprietatea lui Igor Dodon, deşi acolo locuiesc acum alte persoane.

Unde locuieşte familia Dodon?

Întrebat de ZdG unde, totuşi, locuieşte împreună cu familia sa din moment ce în apartamentul declarat la Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău locuieşte altcineva, Igor Dodon a spus că închiriază un apartament în centrul Chişinăului, în apartamentul de pe Calea Orheiului locuind „nişte fini” de-ai săi. Solicitat să ne spună cum a ajuns, totuşi, un parlamentar, fost ministru al Economiei, fost vicepremier în Guvernul Greceanâi, să stea cu chirie în Chişinău, Dodon a afirmat că a “scos apartamentul de vânzare”, după care urmează să vadă cum îşi va îmbunătăţi condiţiile de trai.

Despre fastuoasa casă de la Buiucani (Onisifor Ghibu intersecţie cu Al. Xenopol), Igor Dodon a spus: “Casă de locuit nu am, personală, stau în chirie”… “Sunteţi văzut aproape zilnic pe strada Xenopol, 31, unde în prezent au loc lucrări de amenajare a unui adevărat palat… Sunteţi proprietarul acestei case?” – l-am întrebat. Candidatul PCRM la funcţia de primar de Chişinău a răspuns indignat: “Nu comentez bârfele şi zvonurile… Vă referiţi la casa de la Buiucani? Acolo, în vecinătate, în blocurile cu mai multe etaje, locuieşte fratele şi nănaşul meu. Poate acolo, când vin în vizită la ei, m-au văzut vecinii?” – încearcă să explice Dodon. “Vizite matinale atât de frecvente?” – întrebarea a rămas fără răspuns.

Casa de pe strada Al. Xenopol nu are încă o adresă pe ea, deşi este gata din 2009. Împrejmuită de un gard de beton, de vreo 3 metri înălţime, cu o poartă dintr-un aliaj de metale scumpe, cu un acoperiş de culoare verde, cu pereţii vopsiţi în verde-deschis, casa, de o construcţie originală, a fost edificată de firma „Reconscivil”, care a construit, în preajmă, pe strada Onisifor Ghibu, câteva blocuri de locuit cu mai multe etaje, în care, potrivit lui Igor Dodon, locuieşte fratele şi nănaşul de cununie al acestuia. Pentru cine a fost construită această casă verde, având un proiect individual?

“Reconscivil”, în trecut “Гражданстрой”

Pe site-ul www.reconscivil.com aflăm că istoria firmei începe de la SA Consocivil, în perioada sovietică – «Гражданстрой». În luna mai 2000, în urma unor reorganizări, este lansată compania de construcţii “Reconscivil” SRL. Potrivit mesajului directorului Valeriu Sufrai, care, potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, deţine 51% din pachetul acestei instituţii, creşterea volumului de lucru şi a potenţialului de producere, precum şi stabilitatea financiară a firmei au devenit evidente în anul 2008, cifra de afaceri crescând de la 1 la 90 mil. lei. Directorul recunoaşte că firma a reuşit să evite “majoritatea problemelor legate cu criza financiară”.

Tot pe www.reconscivil.com aflăm că, la finele anului 2002, construcţiile nefinisate de la  intersecţia străzilor Alba-Iulia şi Onisifor Ghibu, din sectorul Buiucani, au fost procurate la licitaţie de compania “Reconscivil”, după ce lucrările de construcţie la acel şantier fuseseră stopate o perioadă îndelungată de timp. La momentul procurării, clădirile aveau fundaţiile executate, iar una dintre ele avea şi 2 etaje ridicate, starea de finalitate estimându-se la 15%. Experţi în construcţii spun că, pentru “Reconscivil”, aceasta a fost o tranzacţie foarte rentabilă. În perioada 2003—2008, au fost edificate trei blocuri locative: 7/1, 7/3 şi 7/4, dar şi un centru comercial – clădirea cu numărul 7/2.

Firma nu face publică vreo informaţie despre casa de culoare verde, cu acoperiş verde, construită  pe strada Al. Xenopol. La Oficiul Cadastral, însă, am aflat că edificiul de pe Al. Xenopol, 31 a fost construit şi mai aparţine oficial firmei “Reconscivil”. Ce caută, în acest caz, candidatul PCRM la Primăria Chişinău, Igor Dodon, zi de zi, la această casă? Din ce bani şi-ar fi putut achiziţiona un astfel de imobil, cu trei niveluri, care, potrivit experţilor de pe piaţa imobiliară, costă circa 400 de mii de euro, în cazul în care apartamentul de pe Calea Orheiului nu a fost vândut, iar veniturile întregii familii, înregistrate în ultimii doi ani, constituie circa 19 mii de euro? Vicedirectorul “Reconscivil” SRL, Veaceslav Grosu, recunoaşte că blocul construit după un proiect individual nu a fost, deocamdată, radiat din proprietatea firmei, deşi aparţine unei persoane private, fiind cumpărat de aceasta. Grosu a refuzat să ne dea numele persoanei, făcând trimitere la principiul confidenţialităţii. Întrebat dacă numele noului proprietar este Igor Dodon, vicedirectorul „Reconscivil” a declarat: “E altă persoană, nu umblaţi cu fantezii”.

Prietenul lui Dodon, decorat cu “Meritul Civic”

Amintim că, anume în 2008, pe când Igor Dodon fusese numit în funcţia de prim-viceprim-ministru şi ministru al Economiei şi Comerţului, în plină criză economică, potenţialul de producere şi stabilitatea financiară a “Reconscivil” SRL deveniseră deosebit de prospere, cifra de afaceri crescând de circa 100 de ori, după cum recunoaşte chiar directorul firmei, Valeriu Sufrai. Persoane din cercul acestuia nu exclud faptul că relaţia sa apropiată cu Igor Dodon, vacanţele petrecute împreună cu familiile ar fi putut contribui la prosperarea firmei. Orice contribuţie, însă, până la urmă, trebuie să devină reciprocă. Apropiaţi ai celor doi susţin că palatul de pe strada Al. Xenopol poate fi considerat o dovadă a “reciprocităţiii” prieteniei lui Dodon cu Sufrai. Apropo, anume în 2008, pe când Dodon era vicepremier, Valeriu Sufrai a fost decorat de către Vladimir Voronin, preşedintele de atunci al R. Moldova, cu Medalia “Meritul Civic”, “pentru contribuţie la realizarea unor programe naţionale sociale şi activitate organizatorică intensă”.

Ce se întâmplă cu acei candidaţi care prezintă declaraţii false pe venituri şi proprietăţi? Victor Perţu, secretarul Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău, ne-a spus că, chiar dacă se demonstrează că un candidat la funcţia de primar a inclus date false în declaraţia sa pe venituri sau nu a inclus toate proprietăţile pe care le deţine, acesta nu poate fi sancţionat atâta timp cât nu există o sesizare în acest sens. “Sesizarea ar putea veni din partea unui alt concurent electoral sau din partea unor alegători”, ne-a spus Perţu. “Sancţiunea cea mai severă pentru un candidat electoral este excluderea sa din cursa electorală, iar cea mai blândă – avertizarea”, a adăugat Victor Perţu.

Reporter de Gardă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

17 comentarii

  1. MONTREAL

    OAMENI BUNI , ATI VAZUT CE BANI GRASI CISTIGA filea DIN CLADIREA CARE A FOST “PRIHVATIZATA” DREPT “””””””””””NERENTABILA”””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””” CA ACUM SA CISTIGE 800.000$ ANUAL
    BUN HAI SA ADMITEM CA A INVESTIT CEVA BANI ACOLO, NU CRED CA MILIOANE DE $ ————————————————————————————————————————————————————————- DAR BAIETI EL NU “””””””””VA”””””””” PLATI NICI O TAXA LA STAT, DOAR TAXA PE VENIT P-U INTREPRINDERI ESTE ———- 0% —————————————————————————————————————————- va rog sa ma corectati daca gresesc—————————————————————————————————————————————– iata cum acesti pldm-sti impreuna cu comunistii si pd-stii ne fura tara, – ei IN 2000 SAU CIND ,(NU TIN MINTE) AU SCOS IMPOZITUL PE VENIT (DOAR filat TOT FACEA PARTE DIN ADMINISTRATIA RM IN ACEA VREME) ——————————————————————————————- doamne cite pensii neplatite, cite salarii neplatite, cite investitii compromise————————————————————————————————- , ACEST “FILAT- CADAVRU POLITIC” ———————– TOT NE FURA SI NE FURA, DAR EL SPUNE , CE SA FACEM ASTA-I LEGEA, IMPOZITUL PE VENIT VA FI DIN 2012. ================================================ = dar draga filat, care esti PRIM-MINISTRU AL RM, DE CE “TU” NU AI FACUT ASA CA LEGEA SA INTRE IN VIGOARE NU DIN 2012 SAU SFIRSITUL ANULUI 2011, DAR DIN 2009, INDATA CE ALIANTA A VENIT LA GUVERNARE——————————————————————————————————————–A-A-A ,eu stiu rapunsul, CA SA NU PLATESTI IMPOZIT PE VENIT, P-U CA IN 2009 TU STIAI CA IN 2011 TU VEI INCASA 800.000 DE $

    http://unimedia.md/?mod=news&id=34057 – Filat, mai bogat cu 800 de mii de dolari

  2. Ilarion

    Eu cred ca toata populatia Moldovei traieste cu contabilitate dubla.Si asta o stiu si jurnalistii.Daca sa ei dupa lege,toata Moldova trebuie inconjurata cu sirma ghimpata si de deschis o puscarie ,unde noi toti ne vom ispasi pedeapsa.Macar ca ceia ce eu am scris mai sus e o gluma ,dar problema cu divergentele intre veniturile oficiale si neoficiale e foarte serioasa.Si cine ar putea rezolva aceasta problema se poate da premiul Nobil pentru economie.Daca are cineva o sugestie ,as dori sa o ascult.

  3. vera

    Saracul, omul – “sarac”!

    Pentru POPOR
    (…innainte de Alegeri,
    asteptind “mana din cer”.)

    Indemn

    Bucurati-va, prieteni,
    De vin rosu si cirnat,
    Bucurati-va o clipa
    De berea, ce-o consumati!

    Bucurati-va din suflet
    Si de sticla cu rachiu,
    Bucurati-va cu cuget,
    Fumind in-cont-i-nu-u!

    Bucurati-va,prieteni,
    Bucurati-va de-orce,
    Daca vreti “caiful” – mai dulce,
    Luati si narcotice!

    Bucurati-va de-o viata,
    Tot votind,”in vint”,mereu,
    Deputatii, sa traiasca,
    Trage-ti “carul” – tot mai greu!!

    Bucurati-va, in tihna,
    Numarind,”banuti”, in palma,
    Ca s-a aminat potopul,
    Asteptind, sa va dati votul!

    Bucurati-va totu,
    Avem Eurosicriu,
    Ce i-l rasplatiti, cu Votul,-
    Pentru viitor cu Totul!

  4. vera

    Am comis o gresala, la ultimul verset,1 rind;
    corec: Bucurati-va in totu,
    Cer scuze! Cu mult respect!

  5. MONTREAL

    Oameni buni veniti cu totii la CAHUL si AJUTATI !!!!!!!!!!
    COMUNISTII VOR SA PETREACA UN MARS DE PROTEST SI SA DETURNEZE TEMA ALEGERILOR LOCALE! Ei AU FOST LA PUTERE LA NOI IN ORAS ULTIMII 12 ANI, EI AU COMIS MULTE INLEGALITATI, AU RETRIBUIT PAMINTURILE CONSILIERILOR LOCALI CIND IN RIND STATEAU 2000 DE OAMENI, EI AU MONOPOLIZAT PIATA TIGARILOR IN ORAS, EI AU PRIVATIZAT CU PRETURI DE NIMIC FOARTE MULTE OBIECTE IN ORASUL NOSTRU!!! SI MULTE ALTE! EI VOR SA SE MOBILIZEZE SI SA NU ADMITA SA I SE PUNA INTREBARI CARE NU LE VOR EI!!! AJUTATI NE SA RASPINDIM MESAJUL DAT, TRIMITE LA TOTI CUNOSCUTI ACEST MESAJ! !!!!!!!!!!
    PROTESTELE LE PLANIFICA PE DATA DE 21 MAI!!!!!!!!! e URGENT TRIMITETI VA ROG MESAJUL DAT LA TOTI CUNOSCUTI!!!!!!!!!!!!!

  6. Siberiacul

    p/u MONTREAL
    + conform spuselor lui D.Chirtoacă şi Primăria Chişinău, din cauza impozitului pe venit = 0, nu încasează anual în Bugetul Chişinăului în jur de 500 mln lei

  7. MONTREAL

    Comentariul este scris de un internaut, VA ROG SA-L TRANSMITETI MAI DEPARTE LA OAMENI, ——————ACEST LUCRU E FOARTE PERICULOS SI PUNE SUB SEMNUL INTREBARII INDEPENDENTA REPUBLICII MOLDOVA —————-TRIMITE LA TOTI………=========================================================================Trubadur spune:

    20 mai 2011, la 14:02 :

    DIVERSIUNI ORGANIZATE DE COMUNISTI

    ASEARA AU VENIT LA USA APARTAMENTULUI NOSTRU – sect. CIOCANA, —- 2 COMUNISTI CA SA MA EDUCE CA SA VOTEZ CU EI.

    EU I-AM ALUNGAT, ZICANDU-LE CA N-AM NEVOIE DE PROPAGANDA LOR SI AM INCHIS USA, DAR privind prin vizor i-am vazut cu s-au oprit si au notat indelung intr-un caiet tot privind la numarul de pe usa noastra!!!!!

    CE INSEAMNA ASTA? – NE VOR PRIGONI, PERSECUTA? CA PE TIMPUL LUI sTALIN?

    APOI am telefonat fratelui meu din sat si l-am indemnat sa nu cumva sa se lase ademenit de comunisti. Iar el imi raspunse cu o voce foarte necajita:

    – Ce sa fac, ca ei ma ameninta ca imi vor taia copaceiidi livada pe care am sadit-o!
    DOAMNE FERESTE, PANA LA CE SE AJUNGE!!!

    DECI, fratilor, ESTE DECLANSATA O LUPTA FOARTE MARE PENTRU VOTURILE FIECARUIA!
    ESTE o lupta in forma camuflata, dar directa fata de orice persoana!

    IMPERIALISTII RUSIINCA NU SE POTOLESC:

    In Georgia iata ce se intampla: Autoritatile de la Tibilisi au declarat ca Nino Burdjanadze a rimit 13 milioane de dolari de la Rusia pentru a organiza o lovitura de stat!

    DAR PENTRU MOLDOVA CAT AU PLATIT RUSII?
    SAU CE I-A INDICAT MERKELI LUI FILAT????

    ??????????????????????????????????????

    Власти Грузии заявили, что Бурджанадзе получила от России $ 13 млн. на госпереворот

    Очередные российские миллионы предположительно уже вошли в Грузию, заявляют представители грузинских властей.

    В некоторых грузинских СМИ опубликована информация о том, что русские спецслужбы и отдел Министерства обороны, курирующий Южный военный округ, выделили Нино Бурджанадзе и ее окружению 13 миллионов долларов США, из них кавказские отделы российских спецслужб — 7 миллионов, а отдел ЮВО — 6 миллионов.

    Сумма Бурджанадзе выделена на осуществление в Грузии конкретного плана, пункты которого расписаны поэтапно.

    Главные детали плана выглядят так:

    — Свержение власти Грузии путем устроения беспорядков и приход во главу власти.

    — Резкая смена курса внешней политики: без всякого референдума однозначный отказ от перспективы вступления в НАТО и европейские структуры, и переориентация в северном направлении.

    — Подготовка общественности к признанию независимости Абхазии и Южной Осетии, а затем признание этих «государств» и окончательный отказ от их возвращения в состав Грузии.

    — Назначение на ключевые должности новой власти предложенных Кремлем кандидатов, и согласование остальных, в особенности вопросов внешних дел и безопасности с Кремлем.

    Для того, чтобы сумма беспрепятственно дошла до Бурджанадзе-Бицадзе, была использована опробованная схема:

    13 миллионов долларов в течение нескольких месяцев поэтапно были перечислены на счета нескольких управляемых российскими спецслужбами частных компаний Европы, и оттуда поэтапно на счета компаний, оформленных на доверенных лиц Бурджанадзе — Бицадзе в Турции, Армении, Азербайджане и Грузии.

    Русские деньги из соседних стран в Грузию ввезли разными, в том числе незаконными средствами.

    Также утверждается, что власти Грузии получили сведения о ввозе в страну русских денег на госпереворот из окружения Нино Бурджанадзе и одного из грузинских бизнесменов, проживающего в Москве. Однако пока силовые службы Грузии не дают никаких комментариев по данной теме.

    Для большей ясности «Presa.ge» связалась с супругом Нино Бурджанадзе, Бадри Бицадзе, который, как и ожидалось, не подтвердил информацию о получении миллионов от российских спецслужб, пишет грузинское агентство и уточняет, что в ответ на вопрос прокомментировать сведения о деньгах муж Бурджанадзе выключил телефон.

  8. vera

    Sobolanii, au iesit din vagauna, la
    BOCETUL CUCOSULUI

    Cucosul – cu pene rosii
    Si cu clantul – plin de vin,
    Striga-ntruna, ca vin “Hotii”
    Si ramine, fara vin.

    – Cu-cu-ru-gu-u! Porcii, blin,
    Au promis:”marea si sarea”,
    Dar acum nu vad nimic,
    Decit: Soarele si Zarea
    Si un mijloc de covrig.

    Ciinii istea: “draci – turbati”,
    Ma urmaresc, unde cati,
    Fug, gainile ,de mine;
    Vinul..,cred, nu le convine?!

    Dar cu ele,ma descurc,
    Pe toate o sa le culc,
    Noaptea o sa le chitesc,
    Penele, sa le pirlesc.

    “Na-hren” i-mi mai trebuiesc,
    Daca nu ma mai slugesc!
    Simt, ca am imbatrinit,
    Nu sunt bun pentru petit:

    Pintecul s-a rotungit,
    Penele mi s-au albit,
    Nu mai sunt ca alta dat’,
    Cand eram mai s-u-u-s, pe gard.

    Am ramas cu:Cucu-ri-gul
    Si cu treuca de sub gard,
    Din care mincat-au porcii,-
    Insemnati cu pete rosii,

    Ce-au plecat,
    In ea ,scuipind,
    Lasind, urme, de rahat,
    Pentr-un “locusor”,-pe plac!

    Altii,au plecat,prin sate,
    Sa mai stringa niste roade,
    Dar gainile-codate,
    Striga, parca-s deocheate:

    “‘Astea-s oamenii lui Tati!”

  9. vera

    Cuvintul:”cucos” corect se scrie:”cocos”,dar i-mi place ,sa folosesc taranescul lui:”cucos”.

  10. vera

    Multumesc,stimate AVRAAM, pentru apreciere!
    La “Comentatii”, noi vorbim intre noi, iar acei de sus, nici nu au nevoie de ele! Chiar de le vor citi, tot ratati la minte ne vor socoti, spunind, ca numai asa persoane se ocupa cu CRITICA.
    Exemplu: La 20.05.2011,de la ora 14.oo, la PMC si-a desfasurat electoratul d-nul D.Chirtoaca.D-lui a dorit sa vorbeasca cu mine, dar d-nii: Ion Stratulat- seful Pietei mun.Centrale si pretorul sct.Centru – Serban, i-l trageau de subtiori pe D.Chirtoaca, inspre poarta dinspre str. Armeneasca, spunindu-mi: “Da, ce vreai sa-i spui Lui? Hai, spune-ne si fara Presa..!”.Eu, vazind esecul, i-am zis lui Chirtoaca:”Vedeti ,daca-s corupti,nici nu ma lasa ,sa vorbesc cu d-stre! Ce fel de Democratie avem?”. Din multime, o persoana, zimbind usurel zicea:”Vrea s-o arate la televizor!”…Cum s-ar simti, fiecare din voi,aflindu-se in asa situatie, cand vine un LIBERAL, sa-si propuie candidatura sa, cerind votul poporului?

    I N D I G N A R E

    (Haideti, la alegeri..!)

    Avem si noi de-acei,
    Cu alte pei,pe ei,
    Ce tot se poticnesc,
    Spunind:”Nu reusesc!”.

    Doi liberali-meschini,
    Cu bodigarzi,in spate,
    Au dus, de subtiori,
    Pe “domnul meu” – D.Chirtoaca,-

    …Imbrincita, la o parte,
    Lipsita de cuvint
    Ca om – fara valoare,
    Descriminat – urit.

    Striga Dorel, TARE:
    “Dati votul pentru mine!”,
    Dar inima i-mi spune:
    “Ei, te-au scuipat, in fata,

    C-un:”hm!”- inchis, in gura,
    Zimbind,placut,la lume,
    Voind, parca a-i spune:
    “Femeia e nebuna!”.

    * * *
    – Omule,-fara valoare,
    Cu Dreptur’le,ce le “ai”,
    Grabeste-te la SCHIMBARE,
    Votul tau, pe Ea, sa-l dai!

  11. p/Montreal

    Filat nu candideaza la Primarie asa ca nu are nimic comun cu articolul dat. Sau vrei sa sustraji atentia de la tema?

  12. vera

    Nimeni, nu va manipuleaza, gindirea!

    Atunci de ce pomeniti, pe 19 maY, de 800 de mii de dolari ai lui Filea?

    Tema am propus-o pe viitor, cu vre-o ocazie!
    De Dodon, nici nu doresc, sa aud!
    Orientati-va atentia, in care directie doriti, aveti tot dreptul!!

  13. MONTREAL

    Raspuns p-u :

    “p/Montreal a scris (22 May 2011)

    Filat nu candideaza la Primarie asa ca nu are nimic comun cu articolul dat. Sau vrei sa sustraji atentia de la tema?”

    – Da ai dreptate nu este mesajul meu la tema , dar ce trebuie sa scrim mesaje numai la tema, SI ASA TOATA LUMEA STIE CINE ESTE dodon, DAR INCA PUTINA LUME STIE CINE ESTE
    VLADIMIR FILAT,

    Tu stii cine este acest vladimir filat, el nu-l mai stiu , am conoscut CINDVA prin 2009 un anume vlad filat, dar acela demult a DISPARUT …
    Inca o mica DEMONSTRATIE CINE ESTE VLADIMIR FILAT:

    vladimir filat si pldm-UL SUSTIN ECONOMIC REGIMUL SEPARATIST DE LA TIRASPOL, (in loc sa dispara acest regim ,ei INVERS FAC TOT POSIBILUL ca el sa existe si MAI DEPARTE), si iata cum:

    1) In 2009sau 2010 filat fiind PRIM-MINISTRU A RM a dat pe DEGEABA Stampila Vamala a RM , cui , cum crezi, da desigur Separatistilor din PMR
    2) In 2011 – filat n-a dorit ca oamenii sa inregistreze pe teritoriul MD automobilele mai vechi de 7 ani, cica poluiaza atmosfera (sunt deacord), dar ce fac oamenii , pleaca in Transnistria, le inregistreaza acolo cu 800 de EURO , SI CE LUCRU BIZAR , ACUM TOATE ACESTEA AUTOMOBILE ,INREGISTRATE IN PMR POLUIAZA ATMOSFERA LA NOI IN RM, PE GRATIS —————————————————————————————- SPUNEM TE ROG CUM SE NUMESTE ASTA, DACA NU O INTELEGERE INTRE FILAT (PLDM) SI ruSSia P-U AI DA O MINA DE AJUTOR rEPUBLICII SEPARATISTE NISTRENE ———————————————————————– CE FACE EL(FILAT) , SUSTINE ECONOMIC ACEST PETIC DE PAMINT FURAT DE LA MD DE CATRE ruSSia ——————————————————————————————- asa ca sa nu-mi spui tu mie ca nu este la tema , tot este la tema LUI VLADIMIR FILAT II ESTE IN COT DE RM SI CETATENII MD, PE DINSUL IL INTERESEAZA NUMAI SA CISTIGE CIT MAI MULT XXXXXXXXXX

  14. Pingback: (VIDEO) ȘOCANT! Dodon, ACUZAT că PROTEJEAZĂ CONSTRUCȚIILE ILEGALE în capitală - IMPACT TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *