Piramida de cristal

Chiar dacă i-am da crezare, chiar dacă am admite că cele declarate recent într-un interviu pentru un ziar din Chișinău sunt vorbe sincere și adevărate, chiar dacă am accepta că el și partidul său nu au avut nicio implicare în deciziile instanțelor de judecată prin care au fost invalidate alegerile pentru Primăria Chișinău, oricum, vina îi aparține.

Chiar dacă, posibil, nu este vorba de vreo imixtiune în actul de justiție, chiar dacă, posibil, deciziile magistraților conțin niște concluzii independente, revolta alegătorilor este justificată, iar acuzațiile ce i se aduc nu pot fi calificate decât fondate. De ce? Pentru că acest om, împreună cu alți câțiva din anturajul său, au clădit o piramidă trainică, fundamentală, o piramidă de cristal, în care, după carte, „particulele componente, atomi, molecule, ioni, sunt aranjate într-o structură internă tridimensională”, în care lucrurile pot funcționa impecabil de la sine, de sus în jos (nu și invers).

Bunăoară, după ce s-a făcut „curățenie” în justiție, fiind excluși puținii oameni incomozi sistemului, de ce ar mai trebui să le dai indicații judecătorilor despre ce și cum să decidă? De altfel, mai mulți justițiari recunosc că nu s-au confruntat cu situații în care oamenii coordonatorului, căci despre el este vorba, ar veni cu „recomandări” sau cu indicații directe în cazul unor dosare. Dar de ce ar trebui să fie făcute asemenea recomandări dacă, slavă Domnului, majoritatea cetățenilor acestui stat, inclusiv magistrații, cunosc prea bine preferințele, logica, felul de a gândi, felul de a accepta și aprecia ale acestui personaj? Toți știu că, dacă, în zilele noastre, nu vrei să riști, atunci nu are rost să încerci a demonstra contrariul. Câți dintre actualii magistrați din R. Moldova ar fi luat altă decizie în cazul validării scrutinelor din 20 mai și 3 iunie?

Și în poliție. Aici, pentru că e cazul unei structuri de forță, lucrurile funcționează și mai simplu și mult mai clar. Niciunul dintre polițiști nu va recunoaște că execută ordinele coordonatorului, dar toți fac exact ceea ce i-ar plăcea, fără îndoială, acestuia. Așa, în ultimele zile, ne-am pomenit cu străzi blocate, cu „pereți vii” de oameni cu epoleți, postați în calitate de scut în fața ușilor unor instituții, chiar dacă protestatarii erau deciși, și au declarat public despre asta, să acționeze în exclusivitate civilizat. Câți dintre polițiștii de la noi ar protesta, s-ar opune unor ordine ce contravin democrației?

Și altceva. Chiar credeți că el, coordonatorul, a ordonat ca duminică, 24 iunie, în ziua protestului, transportul public să circule extrem de anevoios, iar luni, 25 iunie, oamenii să nu mai poată ajunge la timp nici la serviciu, nici la medic, nici la cimitir? N-avea treabă, pentru că toți oamenii piramidei sale cunosc perfect cum să acționeze, ca să-i facă pe plac.

Mai nou, s-ar putea să avem alegeri repetate, cu buletine de vot în care ar lipsi numele lui Năstase și Ceban, în schimb, fiind prezent numele Silviei Radu. Cine de la CEC s-ar opune acestei intenții ilegale, dat fiind că legea nu mai permite desfășurarea unui scrutin în condițiile în care a mai rămas mai puțin de un an până la alegerile locale generale? Mai degrabă vor contramanda ziua alegerilor locale generale, elaborând acel răgaz de un an de zile, care ne lipsește, decât ar renunța, chiar și acum, la planul lor inițial, de a o face primară generală pe Silvia Radu.

Se pare că lucrurile au degradat atât de mult în R. Moldova, încât democrația pentru care au luptat și s-au sacrificat generații de personalități celebre a rămas doar pentru cei din vârful piramidei. O democrație putredă, care nu mai poate servi la nimic. Ceea ce nu ar trebui să neglijeze însă edificatorii piramidei ar fi că aceasta, totuși, e de cristal. Știți voi cum se sparg cristalele?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *