O scrisoare lui Valeriu Boboc
Vreau să cred că există. Viaţă, sau vreun fel de viaţă, şi după moarte. Dacă această scrisoare nu poate ajunge fizic la tine, cel puţin prin intermediul unor mijloace insesizabile, sunt sigură, vei afla ceea ce vreau să-ţi spun acum.
Astăzi, la 4 ani de la despărţirea de tine, tu rămâi acelaşi, de 23 de ani, tată al unui copil de nici 2 ani. Tu rămâi de 23, iar el are aproape 6, iar la toamnă ar putea păşi pragul şcolii. Cei care te-au cunoscut regretă plecarea ta pe alte tărâmuri, iar cei care nu te-au cunoscut sunt îngroziţi de cele întâmplate şi nu înţeleg când anume ţi se va face dreptate şi ţie, după atâtea promisiuni şi obligaţii severe, lansate de autorităţi.
Acolo unde eşti, probabil, îţi este frig, trist, apăsător. Te simţi penibil de singur, departe de copilul tău, de familia ta. Poate că ai suporta altfel aceste stări dacă, într-o bună zi, ai înţelege cu certitudine cât de mult a meritat să mori pentru ca noi, cei rămaşi în viaţă, să scăpăm, până la urmă, de guvernarea roşie, asociată oriunde în lume cu guvernările sângeroase.
Acolo unde eşti, nu cred să te intereseze intrigile politice şi bătăliile din culise ale guvernanţilor de aici. Acolo, din câte se aude pe la noi, există alte valori, alte priorităţi, alte sensuri. Cred că e mai bine să-ţi mai spun ceva despre Dragoş. A crescut şi nu mai are nevoie de scutece. Îţi aminteşti? În acea seară de 7 aprilie, acum 4 ani, cumpărasei un pachet de scutece pentru copilul tău… Te-ai reţinut în PMAN, alături de alţi tineri care, la fel ca şi tine, credeau că doar de ei depinde ce culoare va avea viitorul R. Moldova. Mulţi dintre cei pe care i-ai văzut în PMAN au fost măcelăriţi prin comisariatele de poliţie. Le-au rămas sechele şi până astăzi, dar, spre deosebire de tine, sunt în viaţă. Ei încearcă să uite, încearcă să-şi trăiască viaţa fără amintirile despre acele zile şi nopţi. Oricum, fiecare clipă, pentru ei, e altfel decât ar fi fost dacă nu ar fi ajuns victime ale terorii politice şi poliţieneşti din aprilie 2009. Au trecut 4 ani de atunci, dar ei continuă să mai caute drumul spre uitare.
Tatăl tău, om blând şi iubitor de tine, caută şi el, te caută. În gânduri, în amintiri, în poveştile pe care i le spune lui Dragoş. El niciodată nu a cerut nimic mai mult de la Domnul, decât ca ucigaşul tău să nu aibă niciodată un somn liniştit. Cum o fi dormit, în cele aproape 1500 de nopţi, cel care a lovit în tine cu atâta putere, încât doar moartea a putut să-şi mai găsească loc în fiinţa ta? Te mai dor rănile? Ce crezi tu despre ucigaşul tău? Întrebările pe care ţi le-aş adresa acum, dacă ai fi în faţa mea, nu au sfârşit. Atâtea s-au adunat în cei 4 ani, de când eşti plecat din această lume!
Ştiai că, nici până azi, nimeni nu a fost pedepsit pentru cele întâmplate în acea noaptea? Moartea ta, dar şi a altor tineri, consideraţi omorâţi de către poliţişti, rămân nerăzbunate în justiţie. În această dimineaţă, Procuratura Generală anunţa că, în cei 4 ani de la urmă, în total 28 de dosare, în privinţa a 45 de colaboratori de poliţie, au fost finalizate şi expediate în judecată. Pe majoritatea dintre ele, până acum, cercetările judecătoreşti mai continuă. Procurorii au insistat să fie suspendaţi provizoriu din funcţie 14 colaboratori ai MAI. În prezent, această măsură procesuală mai e valabilă în cazul a 9 inculpaţi, după ce, în urma contestării acestor decizii, instanţele de judecată au satisfăcut plângerile a 5 învinuiţi.
Cel mai des, urmărirea penală era încetată din cauza lipsei elementelor constitutive ale infracţiunilor sau din imposibilitatea stabilirii identităţii persoanelor care au acţionat ilegal, pentru că acestea purtau cagule pe cap. Potrivit Procuraturii Generale, instanţele de judecată au condamnat 14 poliţişti (de obicei condiţionat), achitând un număr de 20 de oamenii ai legii. În cazul unui poliţist, procesul penal a fost încetat cu tragerea la răspundere contravenţională.
Tot în această dimineaţă, am aflat că 16 tineri protestatari vor primi ajutoare materiale alocate din fondul de rezervă al Guvernului. De fapt, de ce ţi-aş vorbi ţie despre bani, dacă cei care te-au omorât “te-au scutit” de grijile financiare ale acestei lumi…
Acum câteva zile, l-am văzut în oraş pe cel suspectat de omorul tău. Era cu un automobil luxos, deghizat în haine de firmă, era bine hrănit şi avea expresia feţei liniştită, cumva. Cei care înţeleg subtilităţile celor întâmplate, spun că el nu ar fi singurul vinovat. Tot ei, însă, sunt aproape siguri că, după 4 ani de la moartea ta, puţin probabil ca ucigaşul să fie, totuşi, condamnat.
Ce va crede Dragoş, atunci când va creşte, despre sacrificiul cu propria viaţă al tatălui său?
