Mâine deportările încep din nou

Mâine, 6 iulie, vom comemora din nou victimele deportărilor. Nu toţi vor fi preocupaţi de comemorare, doar câţiva copii ai deportărilor, îmbătrâniţi încă în Siberia, câţiva nepoţi ai copiilor deportaţi în anii 40-50, secolul trecut, câţiva prieteni, poate nişte politicieni, că e totuşi, an electoral. Ceilalţi, mulţii, vor fi ocupaţi cu altele, şi în R. Moldova e păcat să spunem că nu avem cu ce ne ocupa: într-un stat sărac şi corupt oamenii de rând sunt mereu preocupaţi de supravieţuire, de căutarea unui loc de muncă în plus, căci dintr-un salariu nu supravieţuieşti, de căutarea unui medic bun, căci medicii sunt săraci, obosiţi, de căutarea unui învăţător mai bun, a unui loc la grădiniţă, a unui judecător, a unui avocat mai bun. Nimic nu mai e simplu, totul trebuie căutat, verificat, tălmăcit, niciun drept, practic, nu mai e garantat.

Şi dreptul de a alege a fost recent furat. Fiecare duce o luptă pentru un drept al său, prioritar, de aceea, oamenilor nu le mai ajung forţe să se adune să lupte împreună, să comemoreze împreună victimele unor atrocităţi. Sunt prea multe lupte. Toate – cruciale. Prea multe lupte şi prea puţini sorţi de izbândă.

Cum a ajuns Moldova pro-europeană să se confrunte cu o asemenea criză în zona drepturilor fundamentale? Dacă privim înapoi, ne dor ochii. Să privim, totuşi, la momentul în care a început răul cel mai mare – deportările, comise de un regim instaurat după 1940. Pe fundalul unui război care a cuprins întreaga planetă, lumea a fost împărţită şi în fronturi colaterale: exterminarea evreilor, a ţiganilor, a românilor, a intelectualilor, a celor înstăriţi. Categorii mari de oameni erau antagonizate şi înfierate, pentru că un război nu înseamnă doar arme de foc. Măcelurile armate s-au născut întâi în nişte minţi bolnave, care au fost admise la conducere. Mai departe genocidul a fost simplu de realizat.

Germania, una dintre marile puteri implicată în acel măcel, era practic la pământ după sfârşitul războiului: înfrântă, blamată, vinovată de exterminare etnică, vinovată de milioane de morţi în lumea întreagă. Din acel moment, oamenii sovietici nu au mai ştiut prea multe despre Germania. Nici nu au vrut să ştie. Ce vrei să ştii despre un regim fascist care a fost învins? Vrei doar să ştii că a fost învins, că nu va mai reveni.

Timp de 60 de ani, URSS a construit o uniune mare de mituri: că popoarele acaparate în acea structură sunt toate egale, că socialismul s-a instaurat cu succes, că toţi capitaliştii mor şi putrezesc, că nemţii au rămas fascişti, că şi românii, şi alţi aliaţi sunt fascişti, că toţi vor să trăiască în socialism, dar nu merită, că până la comunismul egal cu raiul e un pas de mers, că raiul comunist ar fi fost demult instaurat, dar duşmanii poporului (deportaţii, înstăriţii, neformalii, nesupuşii, artiştii, liber-gânditorii) încurcă iţele.

Când s-a prăbuşit URSS, toţi ne-am ales cu câte o mare avere: o minte otrăvită, plină de stereotipuri, un ego inflamat, o ură faţă de oricine era parte a Europei Moderne. Între timp, nemţii-fascişti s-au reunificat şi au contribuit enorm la ridicarea standardelor: o economie puternică, lege funcţională, democraţie stabilă, politicieni responsabili, partide transparente, oraşe dezvoltate, drumuri, infrastructură, universităţi, drepturi respectate. Da, victimele atrocităţilor au fost despăgubite pe cât s-a putut, iar scuzele pentru acele atrocităţi nu mai contenesc.

Ce au descoperit nemţii la noi? Oameni săraci, dezbinaţi, dezinformaţi, într-un stat ruinat, fără locuinţe suficiente, fără infrastructură, fără principii şi valori. Şi fără scuze faţă de victimele sângerosului regim sovietic.

De atunci, mulţi moldoveni s-au stabilit în Germania, Franţa, Italia, România, în alte state aliate ale „fasciştilor”. Alţii – sunt îmbătrâniţi încă din copilăria lor trăită în Siberia. Aceştia au revenit şi luptă să-şi redobândească statutul de om care a muncit. Dacă erau deportaţi în anii 40-50 în Germania – aveau un alt prezent, iar nepoţii lor – un alt viitor. Aşa, însă, au fost deportaţi în URSS. Şi mâine, ca şi în fiecare zi, cât mai sunt în viaţă, vor retrăi acel chin.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *