Găgăuzii nu sunt străini României

La adunarea de la Tomai, Kendighilian a cerut autorităților de la Comrat să atace România în judecată la Tribunalul de Haaga pentru „ocupație” și pentru „susținerea mișcării de lichidare a R. Moldova”. Și asta a spus-o nenorocitul care, sprijinit, inclusiv militar, de Rusia, provoca rebeliunea din 1990, de la Comrat…

Cineva, la Comrat, Chișinău sau Moscova își dorește să dea, din nou „foc” Bugeacului și să-i asmuțe pe găgăuzi împotriva titularilor, care le-au dat adăpost acum două secole, când vremurile îi pusese pe drumuri… Cine sunt cei care umblă cu chibriturile după ei? Vlah? Dodon? Putin? Sau toți împreună?

Duminică, la Tomai, Comrat, a fost convocat în adunare generală (un fel de „partsobranie”, ca pe vremuri) tot „activul” autonomiei: bașcanatul regiunii, foști și actuali deputați în Adunarea Populară, membri ai Executivului, primari, consilieri locali, veteranii separatismului găgăuz de la începutul anilor `90 – M. Kendighilean și I. Burgudji, activiști de la „Gagauz Halkî” („talibanii zonei”) și alte persoane din spațiul public. Ce i-a adunat pe toți grămadă? Ce i-a adus la Tomai? Frica de Unire cu România. Cel puțin asta a declarat adunării bașcanul Irina Vlah. „În țară, din nou iau amploare mișcările unioniste…”, s-a arătat alarmată de la microfon Vlah, făcând trimitere la pelerinajul ex-președintelui României, Traian Băsescu, în Basarabia și mesajul pro-Unire, la activismul misionar al Platformei Unioniste „Acțiunea-2012”, la Declarația de Unire, lansată în spațiul public și semnată de autoritățile publice locale din toate zonele republicii (sunt deja peste 60) și la „lipsa de reacție din partea organelor de drept” și a puterii centrale. „De ce în interiorul țării puterea unionistă capătă proporții”?, s-a întrebat Vlah de la tribună, deși nu cred că ea nu știe măcar puțină geografie și istorie, ca să nu adreseze întrebări retorice. Cu siguranță, dacă ar fi convocat o adunare cu „acsacalii” regiunii, care țin bine minte perioada românească în Basarabia interbelică și le-ar fi pus aceeași întrebare, ar fi avut și un răspuns pe potrivă, pentru că și în mediul găgăuz, la fel ca și în cel moldovenesc și, dacă vreți, rusesc, lumea, care are un pic de inteligență, nu face speculă și nici teatru în raport cu Istoria. Iar ceea ce a făcut Irina Vlah dumunică la Tomai este teatru, spectacol, circ. Ce înseamnă să ceri adunării „vreau ca adunarea de astăzi să confirme că noi suntem pentru statalitatea Moldovei”, în situația în care, în funcție publică de bașcan și de membru al guvernului, personal, nu vorbești (iar asta înseamnă că detești) limba acestui stat, nu cunoști și nu respecți tradiția istorică a acestui pământ și nici Declarația de Independență a acestui stat. Dacă în debutul adunării, tovarășă Vlah, ați fi dat citire Declarației de Independență (care spune clar cine suntem și de unde venim) a acestui stat, pe care ba îl vreți, ba nu-l vreți sau îl vreți, dar în varianta Moscovei, „bazarul” ar fi eșuat. Dar așa a fost, deși nu cred că găgăuzii au luat-o tare în serios, pentru că, în 26 de ani, mulți, dacă nu toți, au înțeles ce jocuri fac și sub ce muzică joacă baii lor de la Comrat. Sau de la Chișinău (cu ce-i mai breaz Dodon decât Vlah? Sau decât același Kendighilean?) Apropos, la adunarea de la Tomai, acest Kendighilian a cerut autorităților de la Comrat să atace România în judecată la Tribunalul de la Haaga pentru „ocupație” și pentru „susținerea mișcării de lichidare a R. Moldova”. Și asta a spus-o nenorocitul care, alături de alți complici ai săi, sprijiniți, inclusiv militar, de Rusia, provocau rebeliunea din 1990 de la Comrat și proclamau, sub umbrela aeropurtatelor sovietice de la Bolgrad, așa-zisa republică sovietică socialistă găgăuză (RSSG), după ce Chișinăul refuzase Moscovei să participe la referendumul unional pentru menținerea Uniunii Sovietice. Rusia nu putea accepta ca Moldova (republică sovietică socialistă frățească pe atunci) să se rupă de URSS. Proclamarea RSSG trebuia să fie piatra de moară (a doua, alături de Transnistria), legată de gâtul Moldovei, pentru a o determina să rămână în componența URSS. Moscova înțelegea, din experiența anului 1918, că liberă de Rusia, Basarabia, mai devreme sau mai târziu va pleca acolo de unde a fost furată în 1812, spre România. Iată că am ajuns acolo, de unde porneam, în cazul adunării de la Tomai: frica de Unire cu România. Scenariul, chiar dacă într-o altă formulă, se repetă. Amenințarea cu „separarea Găgăuziei, dacă R. Moldova se unește cu România”, rămâne în vigoare. Doar că situația nu mai este aceeași și amenințările de genul celei făcute la Tomai de deputatul Dudnic că „dacă va fi Unirea, eu primul o să pun mâna pe armă să apăr Găgăuzia” nu mai au șanse. La hotar cu R. Moldova, în sud, nu mai este URSS, frontierele NATO și UE au ajuns pe Prut și Dunăre și nici armatele sovietice nu mai stau la Bolgrad sau Reni. Și nici găgăuzii nu mai sunt cei de la 1990, deși nici atunci mare lume pe baricade nu s-a urcat. În prezent, cu atât mai mult. Uitați-vă ce se face în Ucraina și cine luptă în Donbas? Găgăuzii sunt pașnici, iar faptul că Găgăuzia este periodic perturbată de Formuzali, Vlahi și Kendighileni, nu e problema găgăuzilor, ci a Chișinăului care, în 26 de ani, nu s-au implicat politic în viaţa acestei regiuni decât electoral. Și atunci, pe apucate. Mai mult cu cumpăratul decât cu alergatul. Iar numărarea voturilor se face nu după cum se votează, ci după cum cere Comratul. Nimeni nu monitorizează la modul serios alegerile la găgăuzi. La Comrat, Vulcănești sau Ceadîr-Lunga lumea știe de două partide, comuniști și socialiști, iar cuvântul de care ascultă găgăuzii este cel al președinților de colhoz. Concluziile vă aparțin. Și doi: o altă mare problemă a găgăuzilor, din care sunt ușor de manipulat, e că nu-și cunosc istoria. Cel puțin elementar, pe cea interbelică, perioada administrației românești în Basarabia. Câți cunosc oare că mareșalul Al. Averescu, prim-ministrul României în 3 cabinete, are și ascendență găgăuză? Sau de Mihai Ciachir, istoricul care a scris în găgăuză și română „Istoria găgăuzilor din Basarabia”, sau de cei doi deputați, pe care i-au avut găgăuzii în Parlamentul României interbelice, Dimitrie Topciu și Pavel Guciujna, sau de compozitorul Ion Fazlî, absolvent al Academiei Regale de Muzică din România, membru al Uniunii Muzicienilor din România, sau de pictorul Ion Papazoglu, sau… Și lista marilor personalități găgăuze în viața României nu se termină aici. Putem continua. Găgăuzii nu sunt străini României.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *