Frica din curtea mănăstirii

L-am întâlnit în curtea unei mănăstiri din România. Linişte clară, înflorită pretutindeni în spaţiul divin al locaşului monahal. Câţiva pelerini caută insistent ceva în jur: în biserică, în faţa icoaneor, în faţa moaştelor unui sfânt, despre care se spune că au puteri tămăduitoare. Măicuţele muncesc şi tac. Muncesc şi se roagă. Muncesc şi cred. Ai impresia că veşmintele de culoare neagră nu le incomodează deloc, deşi soarele amiezii frige. El, sobru, tras la faţă, retras… Îi fac o fotografie. Îmi spune că nu acceptă mediatizarea pozei sale. Accept. Încerc să leg o discuţie. E tăcut şi trist. Pare speriat. Îi spun să nu aibă frică, pentru că suntem într-un loc ce nu ne-ar permite să trişăm, să fim nesinceri, să urzim rele sau să hulim. E spaţiul purificat al unei mănăstiri, iar acest statut special face, probabil, pe orice vizitator mai responsabil, mai atent nu doar la vorbă, ci şi la gând.

Spune că are motive să fie retras, tăcut, resemnat. Spune că a obosit de trădare, de ameninţări tacite, de oameni făţarnici, de cei care, după ce îţi transmit toată admiraţia pentru tine, îţi întorc fără regrete spatele, refuzând să te mai recunoască, mai ales dacă înţeleg că tu ai nevoie de sprijinul sau chiar de ajutorul lor… Vorbeşte despre problemele ce l-au făcut să plece de acasă. Avea nevoie de altfel de viaţă şi a ajuns aici, deşi lumea interpretează diferit plecarea sa. Spunând că a evadat sau că s-ar afla în vreo misiune. Spune că şi-a schimbat modul de trai, felul în care înţelege să sufere sau să se bucure de fiecare zi. Nu, nu a spus că e altcineva sau că încearcă să devină altcineva, doar a spus că vrea să trăiască altfel. Regretă. Mai multe lucruri, dar ştie că acestea, adică regretele, nu mai au rost.

În drum spre atelierul de icoane al mănăstirii, acolo unde măicuţa care ne însoţea urma să ne demonstreze miracolele naşterii icoanelor sfinte, îl întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să-şi strige în voce gândurile. Să se ia în mâini, să iasă şi să vorbească lumii despre tot ce i s-a întâmplat, despre cei care, cu voia sau fără voia sa, i-au schimbat atât de drastic, atât de dur, atât de crunt, atât de nesuferit, cursul vieţii, după care l-au trădat şi au făcut în fel şi chip să se debaraseze de el. Îl întreb dacă nu cumva un astfel de act de curaj l-ar salva de chinuri şi frământări, dacă nu cumva, eliberându-se, ar trăi mai liniştit, mai clar, mai aproape de oameni, mulţi dintre care mai aşteaptă aceste dezvăluiri ale sale, oricât de dure şi de descurajatoare ar putea fi ele. Simt că îmi dă dreptate, dar spune că nu poate face acest pas. Nu îl va face nici în anii următori. Îl întreb dacă a ales să stea închis în sine de frică, de teamă pentru viaţa sa şi pentru viaţa copiilor săi. Mi se uită în ochi, iar eu înţeleg că, deşi nu spune niciun cuvânt, această privire a sa înseamnă, de fapt, un răspuns afirmativ la întrebările mele. Îl mai întreb dacă, nu cumva, atunci când a lipsit, ar fi trebuit să trăiască cea mai mare frică din viaţa sa, pentru că, atâta timp cât nimeni nu cunoştea nimic despre locul aflării sale i s-ar fi putut întâmpla orice acolo. Spune că s-a gândit la asta, dar că, oricum, nu este pregătit să dezvăluie mai multe. Îl mai întreb dacă nu crede că, tăcând, riscă şi mai mult, dându-mă cu părerea că orice pericol anunţat devine mai mic din simplul motiv că devin cunoscuţi răuvoitorii. Spun asta deşi, recunosc în sinea mea că, cel mai des, frica nu poate fi depăşită. Oamenii aleg să tacă, să ascundă nişte taine, luându-le chiar în mormânt cu ei.

Măicuţa de la mănăstire ne arată cum sunt făcute icoanele. În acest atelier, toţi lucrează mult în ultimele zile, pentru că joi, 15 august, e Hramul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului. Vor veni mulţi pelerini, iar icoanele sfinţite în această zi sunt încărcate de putere dumnezeiască.

Nu mai vorbisem de vreo 10 ani şi se adunaseră sute, mii de întrebări în capul meu, la fel ca şi în sufletele celor mulţi, care l-au crezut, s-au rugat pentru el şi l-au aşteptat să revină viu şi nevătămat din neştire. Spune că întrebările mele şi răspunsurile sale nu au rost, deoarece, inevitabil, ar fi legate de un singur subiect şi, probabil, de un singur om despre care el nu vrea să vorbească niciun cuvânt. Eram în curtea unei mănăstiri şi nu aveam cum să-i spun mai multe, să-i reproşez ceva sau să-i cer să vorbească mai mult decât binevoieşte el.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. =Maruşca Unionista=

    AUGUST 2013: CARAVANA RE-UNIRII
    ––––––––––––––––––——————————-
    “Acţiunea 2012″ –
    va pleca în fiecare weekend prin ţară pentru a strânge semnături,
    dar mai ales pentru a ne întâlni cu membrii din teritoriu,
    eroii care au strâns cele peste 100 000 de semnături
    necesare implimentării legii “Aducem Basarabia Acasă”.

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

  2. =Maruşca Unionista=

    RM = STAT MAFIOTIC:
    ––––––––––––––––––
    La 21 ianuarie 2004, Nicolae Isacencu,
    /cu cetatenie româna din 2011 /
    inspector superior pe cauze excepționale
    al Direcției poliție criminală a MAI,

    – admitea și posibila implicare în dispariția lui Vlad Cubreacov /deputatul/
    a „episcopului Marchel, care are în subordine un grup de killeri,
    despre care MAI posedă informații”,
    dar şi a grupării /criminale/„Iujnie”,
    care întreținea unele legături cu Iurie Roșca /deputatul/.

    http timpul md

  3. =Maruşca Unionista=

    ASASINATE KGB –
    EPISCOPUL Dorimedont Cecan
    (n. 4 martie 1961, satul Petrunea, raionul Glodeni –
    d. 31 decembrie 2006, Viena, Austria)
    a fost un cleric ortodox din Republica Moldova,
    care a îndeplinit rangul de episcop de Edineț și Briceni în perioada 1998-2006,
    murind ca urmare a unui grav accident rutier
    ————————————————————————
    La 5 decembrie, 2006, în jurul orei 18.00 pe traseul Donduşeni – Otaci (Republica Moldova) a avut loc un grav accident rutier în urma căruia a avut de suferit Prea Sfinţitul Dorimedont, Episcop de Edineţ şi Briceni (Biserica Ortodoxă din Moldova aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse).
    PS Dorimedont este o mare personalitate a Bisericii din Moldova şi singurul ierarh care face ceva bun în Moldova. Toţi ceilalţi sunt compromişi prin diferite fapte arhicunoscute. Tocmai de aceea, Episcopul Dorimedont nu a convenit şi nici acum nu convine atât Mitropolitului Vladimir şi celorlalţi ierarhi, cât şi conducerii comuniste a ţării. PS Dorimedont de mai multe ori a fost „avertizat”, iar alteori obligat să tacă. În aprilie 2006, Mitropolitul Vladimir a încercat să-l exileze la modul cel mai direct, dar nici acest lucru nu a reuşit.

    Revenim la accident.
    Accidentul s-a produs în nişte condiţii foarte suspecte. PS Dorimedont, neavând la moment maşină personală, a împrumutat de la un preot pe care-l cunoştea (Pr. Serghei Cireş, parohia Sf. Parascheva – Chişinău) maşina acestuia – Renault Megane (produsă în 2006). Traseul pe care se circula, ca şi majoritatea drumurilor din Moldova, era foarte prost. La acestea se adaugă ceaţa foarte densă care se aşezase la acel moment. Maşina, la viteza de 70 km/oră a sărit de pe drum şi s-a întors de 2 ori în lungimea ei şi oprindu-se cu roţile în sus. Surprinzător, dar nici unul din cele 4 aerbag-uri nu s-a deschis!!! Şoferul – arhidiaconul Ioanichie, care avea pusă centura nu a păţit absolut nimic.
    În spate stătea PS Dorimedont în dreapta şi fratele acestuia, protodiaconul Onufrie în stânga. Protodiaconul Onufrie a suferit o gravă, dar „reparabilă” fractură la mâna dreaptă. Episcopul a avut de suferit cel mai mult. Era absolut conştient, dar se plângea de o durere la spate şi nu putea mişca mâinile şi picioarele. Părintele Ioahichie a ieşit rapid şi a anunţat Poliţia şi Salvarea. Aceştia au sosit foarte repede şi toţi au mers la Spitalul din Donduşeni. De acolo la Bălţi, apoi la Chişinău. În cel mai scurt timp au fost anunţaţi ministrul Sănătăţii, dl Ababii şi prim-ministrul Tarlev. Toţi au dat dispoziţii ca la momentul ajungerii la Chişinău, cei mai buni specialişti din Moldova să se ocupe de sănătatea Episcopului.

    A fost recomandat la Spitalul Institutului de Neurologie de pe strada Corelenco, unde şef este dl Rusu, cuscrul dlui Vladimir Voronin şi „cumătrul” Mitropolitului Vladimir. Acesta a fost internat la ora 4.10 – 6 decembrie, dar până după ora 9.00 nimeni nu s-a ocupat de el. Pacientul era absolut conştient. Abia la ora 10.00 i s-a făcut Rezonanţa Magnetico-Nucleară şi alte investigaţii care au durat până către orele 14.00. Medicii au anunţat că „situaţia este critică: este distrusă vertebra a 5 cervicală şi e rupt nervul şi măduva spinării. Ei nu pot promite nimic, dar încearcă totul!” De fapt nimeni din rudele Episcopului nu a consultat personal datele investigaţiilor, ci cu toată încrederea au semnat pentru operaţia care se anunţa lungă şi anevoioasă. Ea a durat de fapt în jur de 3 ore, ceea ce e foarte puţin pentru un asemenea caz.

    După operaţie medicul care a operat, dl Iftodi, a declarat că ei au implantat atât vertebra C5, cât şi măduvă şi nerv. Nu
    se punea problema dacă Episcopul de va mişca, ci doar dacă el va mai trăi. PS Sa a dormit până a doua zi dimineaţa (când Episcopul împlinea şi 20 de ani călugărie), când s-a trezit şi a vorbit cu mai mulţi oameni apropiaţi, iar la prânz a şi mâncat puţin. Printre iararhii care l-au vizitat a fost PS Petru de Ungheni şi Nisporeni – dimineaţa şi PS Anatolie de Cahul şi Comrat – seara pe la orele 17.00. Mitropolitul nu a binevoit, ci doar a sunat de câteva ori de pe un număr ascuns, ca nimeni nu nu-l găsească. După vizita PS Anatolie, pacientul a început să respire foarte greu. I s-a introdus tubul respiratoriu şi a fost sedat foarte puternic. Medicul de gardă, dl Anghel a declarat de mai multe ori că nu se ştie dacă va trăi până dimineaţa şi că rudele să se pregătească de înmormântare. Toate astea erau spuse pe un ton aproape batjocoritor. Medicul s-a şi culcat sănătos lăsând totul pe seama asistentelor.

    Rudelor le era interzis să stea în salon. Medicii probabil au scăpat din vederea faptul că pacientul este un episcop vrednic şi că pentru el se roagă clerici, mireni şi chiar copiii din toată lumea. Toţi sunau îngrijoraţi şi anunţau intenţia de a ajuta cu ce trebuie.

    Spre surprinderea tuturor, Episcopul nu a murit. Aproape de orele 6.00 PS a deschis ochii şi a scos limba afară la indicaţia medicului, pentru a verifica dacă este conştient. Era, dar nu pe deplin. I s-a făcut Sfântul Maslu, deşi medicii au acceptat cu greu asta.
    Mai mulţi oameni de bună credinţă au luat legătura cu medicii de la cea mai bună clinică în domeniu, cea din Viena, unde a fost operat şi dl Traian Băsescu. Medicii s-au arătat dispuşi să ajute. Şeful clinicii, dl Rusu, încerca cu disperare cu multe ţipete să convingă rudele că nu este nevoie să meargă la Viena şi că deplasarea poate grăbi moartea. Rudele au preferat riscul promiţător. Cu greu s-au întocmit actele necesare şi puţin după prânz, avionul cu Episcopul la bord a zburat spre Viena. Costul călătoriei dus-întors: 16.000 Euro. I-a plătit dl Victor Copiimulţi, un alt duşman al dlui Voronin (de fapt, al fiului său Oleg). Nici Mitropolia, nici Statul nu a dat nici un leu.
    Ajuns la Viena, imediat a fost operat. Treaba a durat 10 ore. Constatările medicilor au fost uimitoare. Pacientul avuse-se o mare lovitură la cap de care nu a fost tratat în nici un fel. Coloana vertebrală fuse-se fracturată, dar nu şi nervul şi cu atât mai mult măduva spinării. Acestea au fost rupte chiar de medicii de la Chişinău, dar nu ştim din prostie sau la indicaţiile cuiva!? În loc de implant a fost pusă o vertebră de plastic care costă 2 euro!
    Acum nu se mai pune problema vieţii. Situaţia e stabilă, chiar dacă episcopul va mai sta câteva zile în Secţia de Reanimare. Medicii încearcă chiar reabilitarea mâinilor şi poate chiar şi a picioarelor.
    Deci asta este realitatea. Vă lăsăm să trageţi singuri concluziile.
    Vă asigur că toate informaţiile sunt 100% veridice, chiar dacă prefer ca această sursă să se numească „Anonymos” (şi cred că e clar de ce!).

    —————————————————————–
    Dorimedont era considerat un adversar al mitropolitului Vladimir Cantarean cu care intrase în mai multe conflicte cum ar fi cel legat de dorința mitropolitului de a ceda în anul 2001 Mănăstirea Nou Neamț din Chițcani către Episcopia de Tiraspol și Dubăsari. Episcopul, care fusese 8 ani stareț la acea mănăstire, s-ar fi opus categoric, reușind să obțină rămânerea ei în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului .

    De asemenea, PS Dorimedont a fost singurul ierarh care a votat împotriva alegerii arhimandritului Petru Musteață ca episcop de Nisporeni în 2005
    și a arhimandritului Marchel Mihăescu ca episcop de Bălți și Fălești în 2006
    ===============================================

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *